Valerii Catruc: Este important să menții o conexiune cu natura. Aceasta este sursa de putere, inspirație și adevărată fericire

Departe de lumea vulgarității și a minciunii,

Există un meleag minunat

Adăpostul sufletului sublim...

Pe vremuri, îmi petreceam vacanța în munți, la mare, vizitam dolmenele din Caucaz pentru „igiena spirituală a conștiinței”. Cum se spune, „trebuie să amesteci terciul în cap, ca să nu se ardă”. La dolmene, „reinstalarea sistemului de operare al conștiinței” are loc mai rapid și mai bine ca oriunde altundeva – e verificat de 20 de ani de experiență în acest tip de turism.

Din cauza conflictului din Ucraina, Caucazul s-a dovedit a fi prea departe de Moldova.

Dar pe neașteptate aflu, că și foarte aproape, în Bulgaria, există numeroase structuri magice de acest fel.

După ce am scris despre intenția de a explora aceste locuri pe toate rețelele de socializare, am plecat în recunoaștere cu singurul coleg de călătorie, care a răspuns apelului. Vechiul meu prieten, un antrenor profesionist de yoga. Călătoria s-a dovedit a fi remarcabilă. Am mers la pas 16 km/zi printre stane de piată, munți, țărmuri pustii, am explorat trasee pre-planificate prin dolmenele și sanctuarele antice din Bulgaria. Scopul acestei excursii a fost să descoperim, în cele 9 zile, pentru noi și pentru cei din jurul nostru, potențialul eco-turismului spiritual în Bulgaria. În ultima noapte, petrecută nemijlocit în vechiul sanctuar trac din Beglik-Tash, l-am întrebat pe prietenul meu în ce măsură și-a realizat obiectivele în această călătorie. El a răspuns că, deși ambițioase, obiectivele au fost realizate de multe ori mai mult de cum era planificat. Acolo am experimentat noi tipuri de fericire și ni s-au deschis noi idei. Vreau să descriu una dintre ele în acest articol.

Într-o mulțime de oameni, care au uitat de mult de ei înșiși, fiecare dintre noi caută în mod conștient sau intuitiv fericirea ce realizează potențialul unic al predispoziției noastre firești. Dar, după cum se spune, „Pentru o navă care nu-și cunoaște drumul, niciun vînt nu este prielnic”. Busola naturală pe calea spre realizare și fericire - stările standard - sentimentele surselor noastre primare. Acestea sunt impresiile primare ale interacțiunii omului cu natura - cu lumea plantelor, animalelor, elementelor, mineralelor. Impresiile avute la vederea măreției universului și a noastră înșine în el. Ele conțin toate liniile directoare ale predispoziției noastre firești, ale pasiunii noastre spirituale. Ele conțin și surse de inspirație – resurse pentru realizarea viselor noastre. Realizarea în sine este plină de daruri de putere, și crește odată cu trecerea demnă a drumului vieții. Așa cum o ghindă devine un stejar, o persoană obține potențialul creator al lui Dumnezeu - cea mai înaltă forță creatoare a planetei noastre. Nu toate ghindele vor deveni stejari – nu toți oamenii vor deveni creatori, dar toți au acest potențial. Dezvoltarea lui este determinată de voința individuală, care nu poate fi influențată de nimeni , doar de purtătorul ei. Strămoșii noștri, care au trăit în urmă cu mai bine de 5.000 de ani, au spus așa: „În afara yoghăi, nu te numeri printre cei inteligenți, în afara cugetării non-creative, nu există putere; da unde, în afara liniștii, e fericirea umană?” Înțelegerea primară a yoga este unitatea conștiinței individuale cu conștiința Existenței comune.

În actuala lume a consumului fără limite, „totul este reclamă, cu excepția necrologului”. Fluxuri de imagini lucioase, care trezesc sentimente josnice, asigură că burta noastră vrea hrană: „Inima înfometată care cere bucurie îi privează de conștiință pe cei slabi cu duhul”, au spus nobilii noștri strămoși. „Unde domină sentimentele, acolo este pofta, acolo este ură, orbire, unde mintea se stinge, unde cunoașterea piere, să știe toată lumea; al omului piere în întuneric. Iar cel care a obținut puterea asupra sentimentelor, a călcat în picioare dezgustul, nu cunoaște patimile; Cine le-a subjugat pentru totdeauna voinței sale, a obținut iluminarea și a scăpat de durere; Și de atunci, inima lui e imaculată, iar mintea lui e ferm stabilită.”

Stadiul actual al civilizației noastre este determinat de prioritățile dezvoltării tehnosferei. Toate tipurile de dispozitive sunt ca niște proptele, ele ajută la rezolvarea rapidă a provocărilor vieții, dar întrerup și atrofiază dezvoltarea abilităților firești.

Cultura și modul de trai al strămoșilor noștri l-au dezvoltat pe om, abilitățile lui fizice, spirituale și intelectuale. Apoi am cunoscut proprietățile fiecărei plante din habitatul nostru; animalele și păsările au servit cu bucurie oamenii în viața de zi cu zi; am înțeles natura elementelor și le-am controlat, bărbații și-au făcut curaj, iar femeile – capacitatea firească de a inspira la eroism. Am căutat să trăim în armonie cu mediul înconjurător, să înțelegem sensul vieții - aceasta a fost copilăria civilizației noastre. Acel timp se numește acum vedic - acolo esența existenței a fost înțeleasă de secole, iar gîndurile pure ne-au ajutat. Apoi a fost o epocă de mari realizări și de pierderi și cataclisme la fel de mari. Era perioada „bolilor din copilărie ale civilizației noastre” - trufia și pasiunea pentru superioritate au dezvoltat în noi imunitatea la orice bază. Cataclismele și distrugerile globale au anulat memoria secolelor trecute și au făcut loc tehnologiilor militare, care au devenit baza arhitecturii acordurilor mondiale și a logicii cugetării sociale în noile lumi pe termen scurt. Așa am pierdut memoria originilor noastre vedice, ne-m scufundat în secole de manipulare ocultă a conștiinței publice de dragul unor soluții ușoare la provocările actuale, dar în cele din urmă doar multiplicam problemele. Creșterea tehnologiei, care servește în special scopurilor militare, a atins cote fără precedent. Ingineria genetică, digitalizarea globală, inteligența artificială formează împreună un mega-sistem, care ridică deja problema fezabilității existenței speciei Homo sapiens, care pe măsură ce cresc ”proptelele tehnologice”, s-a auto-condamnat la „dizabilități fizice, spirituale și intelectuale”.

La intersecția perioadelor vedice și oculte ale civilizației noastre, cei mai buni dintre noi au înțeles pe deplin ce este și încotro merge totul - știau că „Cel care seamănă vînt va culege furtună”. Ei știau, că pierderea conștiinței de sine pe această cale nu le va permite să tragă concluzii rezonabile și va continua să ducă „nava civilizației noastre” spre dezastru total. De asemenea, au știut să transfere informații despre Cunoașterea și Sentimentele surselor originale pe un mediu mineral, la fel cum astăzi înregistrăm informații pe hard disk-urile computerelor noastre. Aceste „servere” erau dolmenele - cele mai vechi monumente ale civilizației noastre.

Plimbarea pe trasee turistice de-a lungul munților, malurile pietroase, plajele și alte locuri, oprirea la dolmene pentru a vă odihni, a cugeta la urgent și etern, comunicarea cu spiritele strămoșilor are loc continuu - pe tot parcursul călătoriei. La sanctuare în sine, fluxul de stări neobișnuite este surprinzător de puternic, senzația este ca și cum ai sta sub o cascadă de experiențe foarte profunde și sublime. Un fel de moleșeală spirituală te scufundă în beatitudinea zonelor luminoase ale conștiinței tale. Visele trecutului plutesc strălucitor și clar, parcurgi intrigile prezentului, ca videoclipurile din Tik-Tok, iar viitorul este văzut sub forma unei stele ce răsare, luminează întunericul unei conștiințe care se stinge sub jugul forfotei vieții de zi cu zi. Cea mai mare parte a timpului de călătorie nu trece la sanctuare, ceea ce ar fi ciudat, mai des este mersul în munți, înotul în mare, procesele turistice zilnice, somnul, dar nici în acest timp fluxul de muncă spirituală nu încetează. Așa că, apropiindu-te de mare, în conștiință îți răsună vorbele: „Cugetările se vor potoli pe undeva, voi dezbrăca hainele timidității, și voi îmbrățișa marea...” Sau, pășind de-a lungul pietrelor de pe coastă, se aude melodia chemării: „Trib uman matur, trezește-i pe morți - timpul se scurge pentru seceriș, secerătorii s-au adunat deja...”.

În dolmene predomină stările de fericire, dar există și zone întunecate ale conștiinței - nemulțumirile, suferința mentală etc. apar inevitabil în toată gloria lor întunecată. Trebuie să le retrăiești și să le lași să plece, să eliberezi spațiul conștiinței tale pentru experiențe luminoase. Procesul de transformare spirituală continuă acolo, ca într-un reactor nuclear, la limita puterii mentale...

Toate acestea, desigur, fac o încercare de a pune în cuvinte ceva care cu greu poate fi descris fără ambiguitate. Fenomenul dolmenelor și al altor sanctuare antice este de multe ori mai mare ca orice idee despre ele. Dar se poate spune cu siguranță: ca urmare a acestei călătorii, am devenit o persoană mai bună. Am încetat să-mi mai fac griji pentru lucrurile mărunte și, în general, am încetat să-mi mai fac griji. Ajuns acasă, am început imediat să rezolv cele mai grele probleme de viață, mirat fiind că acolo, unde de obicei eram foarte supărat și îngrijorat, acum nu mai trăiesc astfel de emoții. Am observat că obișnuiam să judec totul - lumea mi se părea dublă, o parte din ea era bună și cealaltă era rea. Acum totul este diferit - nu am niciun interes să judec lumea, vreau să o creez așa cum vreau să o văd.

M-am întors din această călătorie zilele trecute, și se pare că încă nu am realizat schimbările în personalitatea mea. Deocamdată, pot spune cu siguranță că ele-s pozitive. O vacanță la mare în sine are întotdeauna un efect benefic asupra sănătății mintale, dar într-un astfel de eco-turism spiritual îmbunătățirile sunt de multe ori mai profunde. Te relaxezi la mare, dar nu în aglomerația plajelor stațiunii, ci pe coastele pitorești, unde, dacă și există oameni, fel ca tine ei se află în interacțiune conștientă cu natura. La fel, după ce înoți după pofta inimii, te întorci acasă, dar nu prin restaurante zgomotoase, ci printr-o pădure umbroasă în care ciripesc cicadele. Seara te plimbi în răcoarea amurgului, nu în baruri cu muzică pop tare, ci într-un străvechi sanctuar tracic. Noaptea au loc dansuri rotunde de stele și vise, care te duc în vise vii și spre dimineața unei noi zile.

Turul Bulgariei „Antice” a devenit o sursă de descoperiri profunde pentru mine. Această călătorie mi-a permis nu numai să mă bucur de natură și de istoria antică a acestei zone uimitoare, ci și să desfășor o muncă interioară profundă. Călătorie prin dolmene și sanctuare antice, plimbări pe munți și pe malul mării, comunicarea cu natura - toate acestea mi-au dat ocazia să-mi reconsider părerile despre viață, să găsesc pacea interioară și armonia. Am devenit mai echilibrat, am învățat să nu-mi fac griji pentru lucrurile mărunte și am găsit un nou sens în treburile de zi cu zi - am început să mă înțeleg mai profund. Această călătorie mi-a arătat că este important să menții o conexiune cu natura și originile tale, pentru că aceasta este sursa de putere, inspirație și adevărată fericire.