Viaţa care nu are nici o valoare sau o scurtă poveste despre viaţa în Columbia (Partea III)

În prezent a apărut şi problema pământului. Astăzi, mulţi oameni sunt aruncaţi de pe terenurile lor, iar pământul are o mare valoare. Omorându-vă, paramilitarii expropriază pământul dvs. Preşedintele ţării a încheiat un acord cu ei ca ulterior acest pământ să fie vindut oamenilor bogaţi.

Pe de altă parte, în guvern există forţe, care au ca scop să întoarcă pământul oamenilor. Oraşele sunt suprapopulate, domină şomajul şi sărăcia ... Nici măcar nu vă puteţi imagina cu cîte probleme ne confruntăm.

Există şi alte exemple, cum ar fi San Jose de Apartado. Aceşti oameni trăiesc pe terenurile lor şi nu au de gând să le părăsească. Ei spun: "Acesta este pământul nostru, avem dreptul să trăim în pace pe el". (În ultimul deceniu, din circa o mie două sute de locuitori ai acestei comunităţi au fost ucişi de diferite unităţi militare).

- Cine trăieşte în această comunitate? Reprezentanţi ai popoarelor indigene?

- Nu, mai degrabă sunt oamenii care au propriile lor terenuri mici de pământ.

- Există o mare diferenţă între modul în care trăiesc oamenii indigeni şi imigranţii din Europa?

- Foarte mare. Dar şi popoarele indigene trăiesc în moduri foarte diferite. Există un trib care a fost descoperit pentru prima dată undeva în anii optzeci. Ei se plimbă goi, vânează, beau apă direct din râul.

- Şi nu vorbesc în limba engleză?

- Nu! (Râde). Ei sunt numiţi "Mukak-Maku, "Oamenii de pădure".

- În general, popoarele indigene locuiesc în sate?

- Da. În Columbia sunt o mulţime de sate foarte diferite. Unii caută să se civilizeze, alţii dimpotrivă, încearcă să "se întoarcă la rădăcini". În universităţi poţi vedea studenţi, îmbrăcaţi în haine tradiţionale pentru comunităţile lor. Ei învaţă ceva util pentru comunitatea lor şi se întorc înapoi. În San Jose de Apartado ,a fost creată universitatea pentru instruirea agricultorilor. Dar acest exemplu este o mare raritate. De obicei, dacă nu aveţi bani, atunci calea spre educaţie este închisă.

- Dar iată o altă întrebare: vorbiţi despre permacultură, biodiversitate şi alte lucruri, dar în ţară este război? Probabil, primul lucru de care aveţi nevoie ,este stoparea războiul?

- În general, da. Dar aici se pune întrebarea: pe care lucruri să ne concentrăm? Putem investi mijloace şi energie în educaţie, în crearea locurilor de muncă pentru oameni. Cum putem opri războiul? Oamenii sunt foarte amărâţi de nedreptate şi calitatea proastă a vieţii.

Aici apare o altă întrebare şi noi am discutat cu diferite persoane: de ce este atât de atractivă cultura occidentală? De ce oamenilor le place să se uite la TV, să copieze ceea ce arată, să preia moda occidentală?Este o mare problemă ,ca oamenii să conştientizeze de ce au nevoie ei cu adevărat.

- Şi care este răspunsul?

- Banii! Toţi spun ca au nevoie de bani. Dar ne întrebăm: de ce aveţi nevoie cu adevărat? Oare puteţi folosit banii pentru mâncare sau pentru a vă îmbrăca ? Şi acesta este un proces de lungă durată , să înţelegi că, în realitate, aveţi nevoie nu de bani, ci mai presus de toate, de produse alimentare, de îmbrăcăminte. Dar, în Columbia, este foarte dificil: toată lumea este total obsedată de bani. Bani, bani, bani. Acest lucru este legat strâns de droguri. Tinerii văd cum pot fi câştigaţi cu uşurinţă banii şi nimeresc în capcană. Maşini scumpe, fete frumoase şi aşa mai departe. Dar pentru a face bani, trebuie să omorîţi oameni.

- Dar, în orice moment te pot ucide şi pe tine. Şi atunci la ce bun maşini scumpe?

- Desigur. Dar, asta e mentalitatea. Ea trebuie să fie schimbată şi noi încercăm să facem acest lucru. De exemplu, încercăm să înţelegem cum să facem studiile mai atractive. Dacă ai studii şi o mulţime de abilităţi diferite, dacă ai încercat de toate, atunci eşti independent şi nimeni nu va spune că eşti slab. Scopul nostru este schimbarea valorilor.

Aici şi sunt necesare cunoştinţe în domeniul de permacultură şi durabilitate. Atunci când începem să lucrăm cu comunităţile, primele ce ies în contact sunt femeiele.Ele sunt mai preocupate de pământ, de gospodărie, sunt mult mai interesate de durabilitate. Tot aici se implică şi copiii, iar apoi şi bărbaţii, care deseori fac afacerea mult mai creativă.

Tehnologiile "verzi" treptat devin la modă, noi vorbim cu oamenii despre cum se construieşte o grădină pe acoperişul casei, oraşului, cum se stochează şi se economiseşte apa şi aşa mai departe. La congresele reprezentanţilor de ecovillages, care sunt organizate în ultimii cinci ani, vin tot mai mulţi oameni.

- Şi cât de multe ecovillages sunt în Columbia?

- Cele care se numesc ecovillages, aproximativ opt sau zece. Şi patruzeci sau cincizeci apropiate de ele sau proiecte iniţiale. Dar sunt multe sate, care ne contactează şi care pot fi numite, cu siguranţă, ecovillages.

- Care este diferenţa între ele?

- Da, probabil, numai în titlu. Dacă oamenii doresc să se numească ecovillage, ei fac acest lucru. Deşi, conceptul de ecovillage poate fi explicat. Puteţi, de asemenea, analiza diferite nivele şi componente ale acestui concept în comparaţie cu satul tradiţional. Există ferme, care angajează câţiva oameni şi se numesc ecovillages. Prin urmare, o abordare riguroasă nu este aplicabilă, deşi aici, în Europa, totul ar putea fi diferit.

- Dar unele principii esenţiale comune pentru toate ecovillages, totuşi trebuie să existe? Poate vegetarianismul?

- Avem un astfel de exemplu. Sunt douăzeci sau mai mulţi agricultori, cu terenurile lor, care s-au unit împreună ca ecovillage. Ei cultivă produsele organice, dar unii din ei întreţin animale. Din această cauză există un conflict constant.

- Care este esenţa conflictului?

- Unii locuitori se revoltă foarte mult împotriva uciderii animalelor. Deşi, pentru mine este doar o chestiune de conştientizare şi de alegere. Dacă cineva consideră că trebuie ceva de făcut, atunci s-o facă. De ce să convingem alte persoane?

- Ei bine, tu, simţi un război în interior? Oamenii din Europa sunt mai calmi şi mai relaxaţi. Aici nu este nici- un război permanent. Şi tu, după cum se vede, eşti atât de serioasă şi de stăpânită?

- Ei bine ... poate. (Râde). Da, probabil. Am fost nevoită să comunic cu o mulţime de oameni care luptă.

- Şi, probabil, ai prieteni printre guerrilla?

- Cred că, dacă aşi fi fost născută cu zece ani mai devreme, aş merge la guerrilla. Da ... Împărtăşesc multe obiective pe care le-au avut la început. Dar nu şi acum.

- Pentru că ei au schimbat obiectivele?

- Desigur. Şi, probabil, am înţeles că violenţa nu aduce folos. Aceasta este un instrument greşit.

- Nu ţi-e frică să fii ucisă undeva în ţara ta?

- Se mai întâmplă. Dar ,nu că mi-i teamă de moarte. Nu, mai degrabă, îmi este foarte trist. Cînd au avut loc alegerile prezidenţiale , din patru candidaţi doi au fost ucişi. Patru!

- Şi câţi au fost în total?

- Şase. Numai doi au rămas.

- Şi de ce nu s-au omorât unul pe altul?

- Nu ştiu! (Râde). Dar acest lucru este foarte grav. Uneori chiar, să gândeşti diferit poate fi foarte periculos. Şi totuşi, noi spunem că există democraţie! Uneori mă simt foarte calmă,dar alteori, afîndu-mă în unele locuri simt o mare frică. Dacă vei gândi altfel, vei fi ucisă.

- Deci în unele regiuni e periculos?

- Desigur. Îţi dai seama că poţi fi omorâtă foarte uşor.

- Timpul nostru este limitat, dar nu le-am înţeles pe toate. Pot continua?

- Da. Puteţi rezuma. Columbia este un loc foarte frumos. Avem un pământ bogat, oameni minunaţi. Avem totul pentru a deveni ceia ce vrem să fim. Avem nevoie doar de încredere.

- Şi este nevoie de un alt scop, decît banii.

- Da, este o problemă majoră. Pînă la urmă, în Africa este la fel. Dar, eu încerc să fac tot ce pot. Nu am mari aşteptări, dar fac ce-mi reuşeşte. Predau oamenilor permacultura, cum pot ei să se hrănească şi alte lucruri. Uneori cred că totul este foarte bine, dar există un motiv pentru care lucrurile rămân aşa cum sunt.

- Şi de ce?

- Nu ştiu! Desigur, sufăr din cauza că oamenii sunt ucişi, copiii mor de foame. Noi trebuie să schimbăm această situaţie! Şi, cred că în primul rând, în noi înşine.

Mai întîi, avem nevoie să înţelegem, ce gândim, spunem şi facem. Noi, oamenii deseori vorbim prea mult, dar nu ne comportăm întotdeauna aşa cum spunem. În al doilea rând, nu trebuie să luăm tot aproape de suflet. Deoarece, atunci când sunt într-o stare de claritate completă, nu sunt afectată. Reacţionez, dar nu iau totul foarte aproape de inimă. Dar, dacă reacţionezi agresiv, nu iese nimic altceva, decât o manifestare a agresiunii mele interne. Şi această reacţie provoacă un conflict, pentru care nu există nici- un motiv ,care nici nu poate fi. Un alt principiu ar fi,să faci numai ceia ,ce îţi este în putere. Desigur, întotdeauna puteţi face mai mult, dar trebuie să faci ceia ce poţi.

Dacă am urma toate aceste principii, atunci ar fi minunat! Încercaţi să vă ridicaţi deasupra eului dvs. pentru a înţelege o altă persoană.

Fedor Lazutin
Germania, aşezarea ecologică "Ziben Linden", august 2011

Comentariile şi recenzii la articol pot fi trimise la: fedor-kovcheg@yandex.ru