Viață simplă (+Foto)

Tudul Tânăr este un sat mare și vechi din regiunea Tver. Acum patru ani, cu multe planuri, a venit aici familia Vostrikov — Iulia și Alexandru. Ea avea atunci doar 23 de ani, el — 25; ea este din regiunea Tver, el — din orașul polar Apatity. Absolviseră recent universitățile, începuseră să lucreze și, ca mulți tineri căsătoriți, se mutau dintr-un apartament închiriat în altul.

— Am închiriat locuință câțiva ani în Jeleznodorojnîi și mergeam zilnic cu trenul electric la Moscova, — mă întâmpină Iulia la intrarea în curte, lângă gardul alb sculptat „de paradă”. — Ca zeci de mii de alții. Asta v-a făcut să renunțați? — Nu doar asta. Nu ne-a plăcut niciodată viața în orașul mare. Ne gândeam mereu să plecăm. Apoi am găsit un nou apartament în Moscova și abia ne-am mutat — a devenit insuportabil. Am înțeles că nimic nu ne mai bucură și că trebuie să plecăm.

Părinții noilor veniți au privit decizia cu reținere — să schimbi capitala pe un sat din Tver? Fără un loc de muncă stabil și perspective de carieră?

— Am venit cu economii mici și cu o credință de neclintit în noi înșine. — Și din ce trăiți aici? — Plănuiam să devenim „magneți ai prepelițelor”. Ne-am apucat serios de asta, am organizat producția de carne și ouă. Ne-am ocupat cam doi ani. — Ce v-a împiedicat să continuați? — Criza în creștere ne-a lovit, în 2016 cererea pentru produse a scăzut brusc. Dar și noi ne-am răcit. Nu suntem o fabrică cu muncitori angajați. Ne ocupam mai ales de ouă de prepeliță, dar și de carne… Pasărea trebuie sacrificată și prelucrată. În fiecare zi. În final, am decis să schimbăm activitatea, mai ales că Sasha a fost mereu atras de apicultură.

Astăzi, familia Vostrikov are o stupină mare, cu 45 de familii de albine (stupi), ceea ce le aduce o parte din venit. Alexandru, priceput la toate, face mobilă din lemn, construiește sobe (și chiar ține cursuri pentru sobari), iar uneori lucrează sezonier. Iulia se ocupă de grădinărit, a creat o grădină de plante medicinale, adună ierburi și prepară ceaiuri. Toate acestea sunt vândute online și aduc un venit suplimentar.

— Este grea viața la sat? — Trebuie doar să muncești. Am avut mereu planuri, am vrut mereu să facem ceva. Încercările te întăresc. — Povestiți despre aceste încercări. Este vorba despre prepelițe? — Nu numai. Într-o toamnă, la stupină, care este lângă pădure, a venit un urs și a distrus zece stupi. — Ursul nu e chiar o problemă minoră… — Au fost și mai mari. Acum doi ani am cumpărat teren în apropierea satului. Destul de mult — 9 hectare. Voiam să facem acolo agricultură, să semănăm plante melifere. Poate, mai târziu, să ne mutăm acolo. Dar acum un an am primit o notificare că folosim terenul neconform destinației și trebuie să plătim o amendă… În final, am fost amendați cu 20 de mii și am decis să renunțăm la teren. Altfel, ne-ar mai fi amendat încă o dată. — Ați cedat terenul? — Da. — Și amendă pe deasupra? Frumos sprijin pentru antreprenorii începători…

Astfel de situații sunt frecvente. Neînțelegeri cu autoritățile, încălcări neintenționate, procese, amenzi… După decenii de declin în orașele mici și sate, instituțiile statului nu sunt pregătite pentru noii locuitori — tineri și activi. În cel mai bun caz, nu îi împiedică. Despre sprijin nici nu poate fi vorba.

— Fiica voastră s-a născut deja aici? — Da, Eva. La un an după mutare. În sat există grădiniță și școală, deci nu vor fi probleme. — Plănuiți să rămâneți? — Da. Știți, abia acum, după patru ani, încep cu adevărat să simt gustul vieții la țară. Când poți să te mai relaxezi puțin și să nu te gândești doar cum să te agăți de această viață și să nu o pierzi, pentru că ți-e frică să nu o pierzi. — Ați fi putut să o pierdeți? — Mulți vor să plece din oraș la libertate. Am avut astfel de cunoștințe. Au încercat, s-au mutat… și apoi s-au întors. Din păcate, principalul motiv este banii. — Deci nu este vorba de plictiseala de la sat? — Nu. Dacă cineva își rezolvă problema veniturilor — rămâne. Acum câțiva ani am cunoscut pe internet un cuplu tânăr și, urmând exemplul nostru, s-au mutat și ei aici, în satul nostru. Iar noi facem ce putem.

Ilia Ludanov