ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Vopseaua de sticlă care răceşte acoperişurile metalice

Cercetătorii de la Laboratorul de Fizică Aplicată din cadrul Universităţii Johns Hopkins au venit cu o soluţie de vopsea… sustenabilă. Este vorba despre o vopsea de sticlă, care nu doar că răceşte clădirile cu acoperiş de metal, ci poate chiar prelungi durata de viaţă a oricărei structuri metalice, de la nave maritime la locuri de joacă.

”Cele mai multe vopsele pe care le utilizaţi pentru maşină sau casă sunt pe bază de polimeri, care se degradează sub efectul razelor UV ale soarelui”, spune Jason J. Benkoski, Ph.D. ”Aşa că, în timp, vopseaua va avea urme şi pete îngălbenite. Polimerii tind, de asemenea, să dea afară compuşii organici volatili, care pot dăuna mediului înconjurător. De aceea am vrut să ne îndepărtăm de vopselele tradiţionale cu polimeri către cele anorganice, de sticlă”, a adăugat acesta.

Deşi sticla are toate proprietăţile potrivite pentru răcirea şi protejarea suprafeţelor, cum ar fi reflexia luminii şi puterea, Benkoski a trebuit să găsească o cale de a gestiona deficienţele sticlei – mai ales faptul că e fragilă. Acesta a modificat silicatul de potasiu într-un compus care, atunci când e pulverizat pe o suprafaţă, este puternic şi rezistent la apă. De asemenea, se extinde şi se contractă odată cu suprafaţa metalică, astfel încât să nu se crape.

Deoarece nu conţine niciun compus organic, vopseaua de sticlă ar trebui să dureze mult mai mult decât orice altă vopsea – probabil chiar sute de ani.

Vopseaua este amestecată cu pigmenţi albi, ca să reflecte toată lumina soarelui şi, astfel, orice suprafaţă pe care e aplicată vopseaua, se vă menţine la temperatura aerului, sau chiar mai rece. Clădirile ar fi mai reci şi ar scădea, de asemenea, cererea de aer condiţionat.

Pentru moment, vopseaua este dezvoltată pentru nave maritime iar testarea sa va începe în doi ani, însă Benkoski preconizează că aceasta va avea mult mai multe aplicaţii comerciale.

Новая краска на основе стекла уменьшает нагрев металлических поверхностей в солнечные дни

Новая краска на основе стекла уменьшает нагрев металлических поверхностей в солнечные дни

 

Sursa: green-report.ro

ABONAȚI-VĂ
Marţi, 08 septembrie 2015 15:00
Vizualizări: 1600

Citiţi de asemenea

Conștiința — unul dintre cele mai vechi fenomene ale culturii umane, care străbate structura morală și etică a oricărei ...
287
Un bulgăre de aur de mărimea unui pumn zăcea sub un trunchi putrezit și un strat de un metru de noroi.Australianul Luke ...
151
Pe 26 septembrie 2024, Donald Trump a făcut o declarație șocantă, afirmând că 325.000 de copii migranți care au traversa...
336
În ultimii ani, tot mai des se vorbește despre faptul că elitele occidentale, inclusiv miliardarii și oficialii de rang ...
254