Zbor deasupra unui…stol de pasari
Ibisul cu cap pleşuv (Geronticus eremita) era cândva o apariție atât de comună pe cerul Africii de nord, încât a fost imortalizat în hieroglifele egiptene. Simbolul reprezenta cuvântul „akh”, ceea ce înseamnă „a străluci”. Însă populațiile de ibişi sunt mult mai puțin vizibile astăzi, având doar câteva sute de păsări sălbatice, în special în Maroc. Însă lucrurile se pot schimbă: un studiu efectuat pe 14 ibişi cu cap pleşuv, detaliat în revista Nature, oferă prima dovadă experimentală care poate ajuta la aflarea răspunsului uneia dintre cele mai mari întrebări din lumea naturală: de ce păsările migratoare zboară adesea sub forma literei V?
Răspunsul evident este că, astfel, economisesc energie. Aşa cum pedalatul în grup compact într-o cursă de ciclism le face viaţa mai uşoară concurenţilor, sau aşa cum avioanele care zboară în formaţie strânsă pot economisi combustibil, forma specifică de zbor pentru ibişi sau gâşte este aleasă pentru că diminuează efortul, cel puţin al păsărilor care se afla în spatele liderului.
Unele dintre cele mai influente cercetări fac ceva mai mult decât să testeze dacă răspunsul evident la o întrebare este şi cel corect. Când vine vorba despre zborul păsărilor, validitatea răspunsului evident a fost, până acum, ascunsă de o problemă evidenta. Anume, faptul că echipamentul pentru monitorizarea zborului tinde să dispară după orizont, o dată cu păsările care îl cară: senzorii capabili de a retransmite datele sunt prea grei pentru a fi căraţi de păsări.
Aici, statutul periclitat al ibisului cu cap pleşuv a oferit o oportunitate pentru ştiinţă. Există mai multe programe de reproducere în captivitate, iar o parte importantă în pregătirea pentru eliberare a păsărilor o reprezintă învăţarea rutelor tradiţionale de migraţie. Ibişii crescuţi în captivitate sunt învăţaţi să urmeze avioane uşoare în care se afla experţii pentru conservare, învăţând astfel să zboare în formaţie.
Steven Portugal, un cercetător la Royal Veterinary College din Hartfield, Regatul Unit, a folosit zborurile de antrenament ale ibişilor crescuţi la o grădină zoologică din Viena pentru a testa beneficiile zborului în formaţie. Echipa sa a fixat pe păsări transmiţătoare uşoare, care puteau măsură atât poziţia lor, cât şi mişcările aripilor.
Păsările tinere şi-au intrat în formă mai greu; o formaţie în V este mai greu de obţinut şi de menţinut decât pare – şi pare destul de dificilă (piloţii Flotei Aeriene Regale care trebuia să zboare în formaţie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial petreceau mai mult timp privind poziţia avionului din faţă decât uitându-se după inamici). Cu toate acestea, cei 14 ibişi au menţinut poziţia pentru suficient timp, astfel încât cercetătorii au putut înregistra cu acurateţe atât distanţa dintre păsări, cât şi durata bătăilor aripilor.
Rezultatul: când se afla în formaţie, fiecare pasăre îşi sincroniza bătaia aripilor astfel încât să poată exploata curentul creat de turbionul de aer provenit de la bătaia aripilor păsării din faţă. Când zborul a fost efectuat corect, fiecare pasăre din spate îşi întârzia bătaia aripilor, astfel încât să creeze un val sincron de-a lungul braţelor V-ului. Când zborul nu a fost efectuat corect de o anumită pasăre, cea din urma acesteia şi-a ajustat mişcarea aripilor, astfel încât să nu fie atrasă în curentul astfel format. Mai multe informaţii găsiţi în acest articol. Sau puteţi, pur şi simplu, să priviţi cerul şi să vă bucuraţi de frumuseţea unui răspuns evident.
192