ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

10 destinaţii ce trebuie vizitate înainte ca acestea să dispară (+Foto)




 

Raze de speranţă

Încălzirea climei   schimbă rapid aspectul planetei noastre, manifestându-se prin creșterea nivelului mării, apariția unor noi deșerturi, musoni torențiali, topirea ghețarilor  sau oxidarea  oceanelor. Posibil că suntem ultima generaţie, care mai poate vedea unele dintre cele mai frumoase locuri din lume. Să facem cunoştinţă cu cele   10  destinaţii de pe planetă, în cazul în care ar trebui să ne grăbim pînă la  dispariția lor.

 

Parcul național "Glacier", Statele Unite ale Americii

10 мест, которые стоит посетить до того, как они исчезнут

În urmă cu un pic mai mult de un secol pe teritoriul parcului naţional "Glacier" au fost risipiţi nici mai mult nici mai puţin de 150 de ghetari. Până în 2005, au rămas doar 27  și se  așteaptă ca până în 2030, dacă nu înainte şi aceştia vor dispărea. Multe specii de plante și animale  consideră  parcul național ca fiind casa lor, ei au nevoie de apă rece pentru viață, ceea ce înseamnă că, odată cu dispariția ghețarilor se va schimba radical ecosistemul din această  zonă.

Veneția, Italia

10 мест, которые стоит посетить до того, как они исчезнут

Pe fotografie  un domn demonstrează un bas de mare  prins cu mâinile, în  Piazza San Marco din Veneția în timpul  inundației  din noiembrie 2009, când nivelul apei a ajuns la 131 de centimetri. Da, Veneția este de mult timp un loc umed, dar creșterea nivelului mării face ca situația să devină catastrofală. În fiecare an, au loc inundații mai des  și putem doar ghici cât  va mai fi în măsură ca acest oraş  să se menţină  pe apă.

Marea Barieră de Corali

10 мест, которые стоит посетить до того, как они исчезнут

Marea Bariera de Corali este atât de mare încât  poate fi văzută din spațiu, însă cu toate acestea  foarte rapid a început să dispară ca urmare a schimbărilor climatice. Creșterea temperaturii oceanelor, de poluare și oxidare a apei, precum și cicloanele aduc  în mod constant daune recifului, declanșând albirea coralilor în masă. Timp de 8000 de ani s-a format această atracție şi este posibil să dispară pe parcursul unei generaţii.

Sahara din Africa

10 мест, которые стоит посетить до того, как они исчезнут

Conform unor estimări pustiul Sahara din Africa  se exdinde dinamic, la o rată de 800 de metri pe lună. Şi acum fiind, cel mai mare deșert din lume poate absorbi întreg nord continentul african şi  schimba fundamental ecosistemul.

Insulele Maldive

10 мест, которые стоит посетить до того, как они исчезнут

Maldive  este  cea mai joasă țară din lume în care cel mai inalt punct natural este situat la o înălțime de numai 2,3 metri, în timp ce înălțimea medie deasupra nivelului mării este de 1,5 metri. Cu o creștere semnificativă a nivelului apei acest stat are toate șansele de a deveni  prima țară   inundată de ocean din cauza încălzirii globale.

Patagonia

10 мест, которые стоит посетить до того, как они исчезнут

Ţărmul de o  frumuseţe intactă a Patagoniei din America de Sud, îşi poate schimba radical aspectul său din cauza încălzirii globale. Mulți ghețari locali se retrag treptat din cauza creșterii temperaturii aerului și scăderii precipitațiilor. În timp ce acest țărm nu va dispărea complet, în curând peisajul se poate schimba  dincolo de recunoaștere, în cazul în care procesele de încălzirea globală nu pot fi oprite.

Bangladesh

10 мест, которые стоит посетить до того, как они исчезнут

Acesta este un stat situat în zona de câmpie din delta fluviului Gange și Brahmaputra, este o țintă perfectă pentru vicisitudinile climatice. În cazul în care nivelul mării crește cu 1 metru, aproximativ 50 la sută din tot teritoriul  țării va fi inundat. Mai mult decât atât, Bangladesh-ul este situat în centrul brîului musonic. Dezastre naturale, cum ar fi inundații, cicloane tropicale, tornade și valurile seismice au loc aici aproape în fiecare an, aducând consecințe tragice.

Tundra din Alaska 

10 мест, которые стоит посетить до того, как они исчезнут

Încălzirea globală  încălzește şi Alaska, de două ori mai repede decît restul lumii. Acest lucru înseamnă că  tundra fără precedent  din nordul  Alaska poate dispărea complet în cazul în care temperaturile continuă să crească. Cu topirea permafrostului din tundră nu numai că s-a schimbat radical ecosistemul, dar de asemenea, sunt produse cantități suplimentare de carbon, care stimulează tendințele de încălzire globală.

Australia de Sud

10 мест, которые стоит посетить до того, как они исчезнут

Similar cu situația din Africa Subsahariană, Australia de Sud este amenințată de deșertificare. Furnizarea  apei potabile din regiune se epuizează foarte repede. În același timp, zona arsă de soare crește riscul de incendii, care amenință agricultura, animalele sălbatice și sute de case din Australia.

Munţii Alpi

10 мест, которые стоит посетить до того, как они исчезнут

Alpii europeni sunt situaţi  mai jos faţă de  Munţii Stîncoşi din America și ghețarii  din acele locuri, astfel  stațiunile de schi sunt mai sensibile la încălzirea globală. Se crede că celebrii ghețari ar putea dispărea până în 2050.

ABONAȚI-VĂ
Vineri, 29 noiembrie 2013 9:35
Vizualizări: 3660

Citiţi de asemenea

La Detail Garage oferim o gamă completă de servicii de detailing auto, pentru ca mașina dvs. să arate mereu ca nouă și s...
172
Deși toamna este în plină desfășurare, la XOstudio FLOWERS am început deja să ne pregătim pentru magia sărbătorilor de i...
291
Astăzi dorim să vă prezentăm o băutură naturală de casă, care este excelentă pentru organismul dumneavoastră. Dacă beți ...
413
Pentru toți amatorii de muzică bună! Pe 15 noiembrie, la Arena Chișinău, la ora 18:30, va avea loc mult-așteptatul conce...
282