5 ani de închisoare pentru batjocură față de animale
În Rusia a fost adoptată o lege care protejează drepturile animalelor. Acum batjocura față de animale este strict interzisă, fiind pedepsită penal...
Președintele Comisiei pentru ecologie și protecția mediului a Dumei de Stat, Vladimir Burmatov, a propus spre examinare în legislativul țării un proiect de lege referitor la înăsprirea răspunderii penale pentru tratamentul crud al animalelor. În conformitate cu proiectul de lege privind faptele de cruzime față de animale, răspunderea penală este stabilită pînă la cinci ani de închisoare.
Parlamentarul a menționat că motivul creării noii legi îl constituie numeroasele petiții și apeluri din partea cetățenilor, organizațiilor publice și de protecție a animalelor, precum și numeroasele fapte de violență împotriva animalelor, care au avut o mare rezonanță publică.
„Cruzimea față de animale cauzează un număr mare de suferințe sufletești profunde oamenilor, aduce daune grave moralei publice și, prin urmare, calificarea acestei infracțiuni în articolul curent din Codul penal drept o infracțiune minoră încalcă principiul echității. Pare evidentă și justificată consolidarea sancțiunilor prevăzute la articolul 245 din Codul penal și transferarea acestei infracțiuni la categoria celor de gravitate medie”, se menționează în nota explicativă la proiectul de lege. Astfel, se propune ca actele prevăzute în partea a doua a acestui articol să fie atribuite la infracțiuni de gravitate medie cu pedeapsă sub formă de detenție de pînă la cinci ani. Odată cu privarea de libertate, se acordă sancțiuni alternative sub formă de amenzi, muncă corecțională și restrîngere a libertății. Aceasta va asigura individualitatea pedepsei, în funcție de gradul de pericol. Am acordat o atenție deosebită demonstrării tratamentului crud al animalelor pe Internet și pe alte mijloace media. În astfel de cazuri, pericolul public al acestor infracțiuni este substanțial crescut, precum și pedeapsa prevăzută pentru acestea. De asemenea, am propus să înăsprim responsabilitatea pentru astfel de fapte dacă acestea au fost comise în prezența copiilor”, a explicat Vladimir Burmatov.
Parlamentarul a subliniat că o responsabilitate mai aspră va îndeplini, printre altele, și funcția de prevenire. Perspectiva de întemnițare pe cinci ani va fi, în sine, un factor de avertizare împotriva acțiunilor ilegale. În plus, este important ca va spori răspunderea și difuzarea în mass-media și pe Internet a maltratării animalelor. Aceasta este o măsură de prevenire serioasă, menită să oprească valul de videoclipuri sadice pe Internet, ale căror participanți cel mai adesea reușesc să evite tragerea la răspundere”, a remarcat Burmatov.
Pentru regiunea Celeabinsk, acest proiect de lege este foarte actual. În ultimele două luni, în Uralul de Sud au fost săvîrșite o mulțime de crime de proporții, ale căror victime au fost animale. La Cebarkul, doi jupuitori au scos scalpul de la un cîine viu și i-au străpuns traheea. La Celeabinsk, doi pisoi au fost ținuți într-o mașină încuiată timp de o săptămînă, fără apă și mîncare. Un locuitor din Kusa a prins în curte un husky, l-a tîrît la coșul de gunoi și l-a strangulat, aruncîndu-l apoi peste gard.
De cele mai dese ori, cazurile flagrante de violență împotriva animalelor, în ciuda rezonanței lor publice ridicate, rămîn nepedepsite. Trebuie remarcat faptul că, în ziua precedentă, în Duma de Stat a avut loc o întîlnire cu ministrul adjunct de interne Igor Zubov, în cadrul căreia Vladimir Burmatov a ridicat problema privind reacția Ministerului de Interne la faptele de cruzime față de animale.
Deocamdată, situația nu arata foarte optimist: practica de aplicare a legii șchiopătează, cauze penale nu se inițiază, ofițerii de poliție nu prea vor să se ocupe de astfel de cazuri, lucrul cu personalul din acest domeniu este insuficient. Rezultatele le observăm cu toții: o creștere rapidă a numărului de cazuri de abuz față de animale, violența adolescentină, o mulțime de publicații în acest sens în mass-media, indignarea justificată a apărătorilor animalelor.