MOLDOVENII.MD

7 sfaturi înțelepte de la academicianul Lihaciov

Una dintre cele mai interesante și valoroase cărți ale lui Lihaciov este cartea-testament „Scrisori despre bine și frumos”. Aceste „scrisori” sunt adresate tinerilor, celor care încă trebuie să învețe viața și să meargă pe drumurile ei complicate. Astăzi, aceasta este una dintre cele mai autoritare colecții de înțelepciune.

Fragmente din aceste scrisori-sfaturi:

1. Marele în lucrurile mici.
Proverbul „scopul scuză mijloacele” este distrugător și imoral. Acest lucru a fost arătat foarte bine de Dostoievski în „Crimă și pedeapsă”. Personajul principal al operei, Rodion Raskolnikov, credea că, ucigând o bătrână cămătăreasă respingătoare, va obține bani cu care apoi va putea realiza scopuri mărețe și va face bine omenirii, dar el suferă o prăbușire interioară. Scopul este îndepărtat și nerealizabil, iar crima este reală; ea este îngrozitoare și nu poate fi justificată prin nimic. Nu trebuie să tindem spre un scop înalt prin mijloace joase. Trebuie să fim la fel de cinstiți atât în lucrurile mari, cât și în cele mici.

2. Păstrați tinerețea.
Adevărații prieteni se dobândesc în tinerețe. Îmi amintesc că și pentru mama mea adevăratele prietene au rămas doar colegele ei de gimnaziu. La tatăl meu, prietenii erau colegii de institut. Și, din câte am observat, deschiderea către prietenie scade treptat odată cu vârsta. Tinerețea este timpul apropierii. De aceea trebuie să ne amintim acest lucru și să prețuim prietenii, deoarece adevărata prietenie ajută foarte mult atât în necaz, cât și în bucurie. Și în bucurie este nevoie de ajutor: ajutor pentru a simți fericirea până în adâncul sufletului și pentru a o împărtăși.

Bucuria neîmpărtășită nu este bucurie. Fericirea îl poate strica pe om dacă o trăiește singur. Iar când vine vremea nenorocirilor, a pierderilor, din nou nu trebuie să fii singur. Vai de omul care rămâne singur.

De aceea păstrați tinerețea până la bătrânețe adânci. Prețuiți tot binele dobândit în anii tineri, nu risipiți bogățiile tinereții. Nimic din ceea ce este dobândit în tinerețe nu dispare fără urmă. Obiceiurile formate în tinerețe rămân pentru toată viața. Și deprinderile de muncă la fel. Dacă te obișnuiești să muncești, munca îți va aduce mereu bucurie. Și cât de important este acest lucru pentru fericirea omului! Nu există om mai nefericit decât cel leneș, care evită permanent munca și efortul.

Atât în tinerețe, cât și la bătrânețe: obiceiurile bune din tinerețe ușurează viața, iar cele rele o complică.

Există și un proverb: „Păstrează-ți onoarea din tinerețe.” În memorie rămân toate faptele făcute în tinerețe. Cele bune vor aduce bucurie, iar cele rele nu te vor lăsa să dormi.

3. Cel mai mare scop al vieții.
Care este cel mai mare scop al vieții? Cred că este să mărim binele în jurul nostru. Iar binele înseamnă înainte de toate fericirea tuturor oamenilor. Multe lucruri, după cum am spus, încep din lucruri mici, apar în copilărie și în cercul apropiat. Copilul își iubește mama și tatăl, frații și surorile, familia și casa. Treptat, aceste atașamente se extind către școală, sat, oraș, către întreaga țară. Dar nici aici nu trebuie să ne oprim: trebuie să iubim în om omul.

Trebuie să fii patriot, nu naționalist. Nu este nevoie să urăști fiecare familie străină doar pentru că o iubești pe a ta. Nu este nevoie să urăști alte popoare pentru că ești patriot. Între patriotism și naționalism există o diferență profundă: primul înseamnă iubire pentru propria țară, al doilea – ură față de toate celelalte.

Marele scop al binelui începe cu lucruri mici – dorința de bine pentru cei apropiați. Dar, extinzându-se, el cuprinde tot mai multe aspecte ale vieții, ca cercurile pe apă. Numai că cercurile pe apă devin tot mai slabe pe măsură ce se lărgesc. Dragostea și prietenia însă, pe măsură ce se răspândesc, capătă forțe noi, devin mai puternice, iar omul – centrul lor – devine mai înțelept.

Dragostea nu trebuie să fie oarbă; ea trebuie să fie înțeleaptă. Ea trebuie să fie legată de capacitatea de a vedea defectele și de a lupta cu ele, atât la persoana iubită, cât și la ceilalți oameni. Nu trebuie să fie oarbă.

Adorația oarbă poate duce la consecințe groaznice. De exemplu, o mamă care admiră totul la copilul ei îl poate crește fără moralitate. Entuziasmul orb față de Germania a dus la nazism, iar entuziasmul orb față de Italia – la fascism.

4. Cea mai mare valoare – viața.
Viața este înainte de toate respirație. „Suflet”, „spirit”. Când omul moare – încetează să respire.

În viața morală, ca și într-o casă, uneori devine „înăbușitor”. Trebuie să învățăm să „expirăm”: să scăpăm de grijile mărunte, de agitația zilnică, de tot ceea ce apasă sufletul și nu ne lasă să vedem frumusețea vieții.

Trebuie să fim deschiși față de oameni și să căutăm în ei mai întâi ce este mai bun. Capacitatea de a vedea frumusețea în natură, în sat, în oraș, pe stradă și în oameni lărgește spațiul vieții.

Cea mai mare valoare din lume este viața: viața oamenilor, a animalelor și a plantelor, viața culturii, viața în trecut, prezent și viitor. Iar viața este infinit de profundă.

5. Scopul esențial al vieții.
După scopul pentru care trăiește omul se poate judeca și stima lui de sine.

Dacă omul își propune doar să adune bunuri materiale, el se evaluează la nivelul acelor bunuri: ca proprietar al unei mașini, al unei case luxoase sau al mobilei sale.

Dar dacă trăiește pentru a face bine oamenilor, pentru a le ușura suferințele și a le aduce bucurie, el își evaluează viața la nivelul umanității sale.

Doar un scop de viață cu adevărat necesar îi permite omului să trăiască cu demnitate și să simtă bucuria adevărată.

6. Ce îi unește pe oameni?
Grija. Grija întărește relațiile dintre oameni. Întărește familia, prietenia, comunitatea unui oraș sau a unei țări.

Dacă grija este îndreptată doar spre sine, se formează egoistul.

Compasiunea este una dintre cele mai înalte forme ale moralității. Ea ne face să protejăm natura, cultura, memoria trecutului și frumusețea lumii.

Nu putem schimba întreaga omenire, dar ne putem schimba pe noi înșine. De aceea trebuie să începem cu noi.

7. Despre educație.
O bună educație nu se dobândește doar în familie sau la școală, ci și prin educația de sine.

O persoană cu adevărat educată este cea care știe să țină cont de ceilalți, care este politicoasă atât cu cei mai în vârstă, cât și cu cei mai tineri, și care își respectă promisiunile.

Bunele maniere nu sunt doar o formă exterioară. Ele s-au format din experiența multor generații și exprimă dorința oamenilor de a trăi mai bine și mai frumos.

La baza tuturor bunelor maniere stă grija față de ceilalți – dorința de a nu-i incomoda pe alții și de a face viața împreună mai armonioasă.

De aceea nu trebuie să memorăm sute de reguli. Este suficient să ne amintim un singur principiu: respectul față de ceilalți.