MOLDOVENII.MD

Agricultura ecologică: ороrtună şi sigură

Agricultura ecologică este, probabil, cea mai prietenoasă formă a agriculturii pentru mediul înconjurător. Datorită tehnicilor speciale, crește biodiversitatea, se menține armonia în natură și activitatea biologică a solului. În agricultura ecologică nu se folosesc pesticide, erbicide și îngrășăminte. Solul este fertilizat cu materii organice, se perindează culturile plantate pe aceleaşi terenuri agricole.

După cum ştim produsele agricole nu întotdeauna sunt ecologic curate. Uneori, pentru a le face cu adevărat utile, producătorii trebuie să depună multe eforturi. Și cel mai bun mod de a realiza acest lucru este agricultura ecologică.

Vom examina procedeele tipice, principalele obiective și criterii ce reflectă viabilitatea agriculturii ecologice.

În lume, există câteva tendinţe ale agriculturii ecologice. Cea mai veche dintre toate mișcările organizate este cea "biodinamică", care a apărut sub influența ideilor filosofice a lui Rudolf Steiner, la începutul anilor 20 în Germania și acum este larg răspândită pe toate continentele. Mișcarea biodinamică este de asemenea un pionier în materie marketing şi certificarea produselor agricole ecologice.

A doua mișcare din cele mai importante ale agriculturii ecologice este curentul organic-biologic. Trebuie de remarcat că agricultura organic-biologică nu este o invenție recentă. Bazele caracteristicilor principale au fost puse în secolul al XIX-lea și în prima jumătate a secolului XX. Politica agrară promovată de dr. Hans Mueller, a marcat începutul acestei tendinţe. Scopul ei a fost asigurarea funcţionării întreprinderilor agricole prin acordarea unei mai mare independențe de:

- achiziționarea mijloacelor de producție (îngrășăminte, produse de protecție a plantelor, hrană pentru animale), în scopul de a reduce costurile de producție. Totodată, se presupunea că fermierii de sine stătător vor restabili fertilitatea solului";

- comercializarea producţiei. Fermierii datorită produselor de calitate superioară creează piața lor proprie de desfacere, orientată pe consumatorii preocupați de sănătatea lor, apărătorii mediului înconjurător, etc.

Obiectivele fundamentale ale agriculturii ecologice sunt:

- producerea cantităților suficiente de alimente cu o valoare nutritivă ridicată;

- activitatea în armonie cu ecosistemul natural, în loc de a încerca să-l supunem;

- încurajarea și consolidarea ciclurilor biologice în sistemul agricol, care include: microorganismele, flora și fauna din sol, plante și animale;

- conservarea și promovarea fertilității solului pe termen lung;

- utilizarea pe scară largă a resurselor regenerabile în sistemele agricole locale;

- crearea unui sistem închis de materie organică și de elemente nutritive;

- ţinerea animalelor în condițiile apropiate de cele naturale, în conformitate cu comportamentul lor înnăscut;

- prevenirea poluării mediului în urma activităților agricole;

- conservarea diversității genetice în sistemul agricol și în mediul său, inclusiv protecția naturii din jur pentru habitatul animalelor și creşterea plantelor sălbatice;

- luarea în seamă a mai multor aspecte sociale și economice ale impactului agriculturii.

Producția agroindustrială ar trebui să fie cât se poate de posibil ecologic oportună și ecologic sigură. Principalul criteriu ar oportunităţii ecologice ar trebui să fie corespunderea procesului de producţie la condițiile naturale. Prin urmare, ideea principală, folosită în agricultura ecologică este ideea de un ciclu închis într-o gospodărie agricolă, care este un principiu atât ecologic, cât şi cel economic. Îngrășăminte organice rezultate din creșterea animalelor sunt baza pentru menținerea fertilității solului și asigurarea plantelor cu substanțe nutritive. Fertilizarea solului cu azot se efectuează prin cultivarea leguminoaselor. Datorită intensificării proceselor solului la cultivarea plantelor leguminoase, crește disponibilitatea altor elemente minerale esențiale în sol.

O altă măsură de oportunitate ecologică a agriculturii este utilizarea deplină a mecanismelor naturale de reglementare în cadrul ecosistemului agricol, fără folosirea căruia este imposibilă protecția plantelor. Un mod de a realiza acest criteriu este creșterea diversităţii speciilor în ecosistem, care în rezultat devine mult mai stabil. Acest lucru se realizează prin: introducerea asolamentelor cu diverse culturi, metode mecanice de combatere a buruienilor, plantarea gardurilor vii și crearea biotopurilor*, utilizarea rațională a ecosistemelor existente. Multe dintre aceste măsuri corespund scopului protejării naturii. De exemplu, este mai oportun să folosiți zonele umede de mlaştină sau soluri foarte sărace pentru dezvoltarea extinsă a agriculturii de pajiște-pășune, ci nu pentru arat.

Ghidându-ne de aceste principii, putem obține într-adevăr culturile ecologic curate care nu vor dăuna nici dvs., nici celor apropiaţi.

*Biotopul reprezintă un mediu de viață cu caracteristici ecologice relativ omogene pe care se dezvoltă o biocenoză. În structura biotopului sunt incluse substanțele anorganice, factorii geografici, mecanici, fizici, fizico-chimici și relațiile dintre acești factori (trad.).

Sursa: rodovid.me