Am fost cândva om. Istoria dependenţei de Internet

Andrew Sullivan – scriitor, blogger şi fost redactor al publicaţiei „The New Republic” a scris pentru revista New York despre lumea tehnologiilor în care ne cufundăm zi de zi. Citind acest articol, unul dintre redactorii noştri (de la site-ul slon.ru – n.r.) şi-a şters de pe IPhone-ul sau Instagram, Twitter şi o parte din programele messenger. Eseul lui Sullivan nu vă va lăsa indiferenţi nici pe voi. Dacă, desigur, veţi putea să-l citiţi pînă la capăt.

„Stăteam în sala mare pentru meditaţii, amplasată într-o clădire din centrul oraşului Massachusetts. Femeia care stătea la începutul camerei, a ridicat un coş, invitîndu-ne să lăsăm telefoanele în el. Cu privirea ei sclipitoare, ea semăna cu un preot cu talgerul pentru donaţii. Supunîndu-mă invitaţiei, eu am scos IPhone-ul din buzunar, apoi m-am apropiat pentru a-i preda gadgetul. Revenind înapoi la locul meu, am simţit panică. Dacă nu ar fi fost privirile celor din jur, eu m-aş fi întors repede şi mi-aş fi recuperat telefonul. Dar nu am făcut-o. Eu ştiam de ce am venit aici.

Cu un an în urmă, ca şi mulţi alţi oameni dependenţi, eu am simţit că în viaţa mea apare o criză. Timp de 15 ani eu eram obsedat de Internet, publicînd cîteva postări pe zi, şapte zile pe săptămînă, creînd cu timpul o redacţie, care în orele de vîrd, la fiecare 20 de minute căuta prin Internet ceva nou şi interesant. Fiecare dimineaţă începea cu o cufundare adîncă în fluxul de ştiri pe Internet, de la site la site, de la tweet la tweet, de la un mesaj important la analiza celor întîmplate, scanarea permanentă a numeroaselor imagini şi materiale video, pentru a nu pierde din vedere memo-urile. În fiecare zi eu scoteam din mine sau o observaţie, sau un argument, sau o glumă despre cele întămplate sau despre ceea ce se întîmpla. Uneori petreceam săptămîni întregi pentru a crea o relatare în timp real. Mă aflam în dialog permanent cu cititorii, care mă lăudau, mă criticau, mă condamnau şi mă corectau. Creierul meu niciodată nu a fost ocupat atît de insistent şi public cu atîtea teme, ca în această perioadă de timp.

Cu alte cuvinte, eram unul dintre pionierii fenomenului, care acum ar fi fost numit „viaţa on-line” (…).

Ţin minte cum glumeam că dacă Internetul ucide, atunci eu voi afla primul despre asta. Au trecut cîţiva ani şi gluma nu era atît de veselă. În ultimul an, am început să am probleme de sănătate. În 12 luni am suferit patru infecţii şi îmi era tot mai greu să le fac faţă. Concediul era doar o posibilitate de a mă sătura de somn. În vis vedeam bucăţi de cod, folosit în fiecare zi pentru înnoirea site-ului. Pe măsură ce petreceam tot mai mul timp on-line, relaţiile de prietenie cu oamenii se atrofiau. Prescriindu-mi un nou curs de antibiotice, medicul meu m-a întrebat: „Tu nu ai murit de SIDA, pentru a murit din cauza Internetului?” (….)

Sursa: slon.ru