MOLDOVENII.MD

Am mers în vizită la o prietenă într-un sat izolat și am înțeles care este adevărata esență (+Foto)

Nu am înțeles niciodată prietena mea care a lăsat totul în urmă și s-a mutat să trăiască într-un sat izolat. Mi se părea mereu că a făcut cea mai mare greșeală din viață, renunțând la oraș și la oportunitățile pe care acesta le oferă. După ce am mers să o vizitez și am văzut cu ochii mei viața ei la țară, mi-am schimbat complet părerea. Cel mai surprinzător este că și eu am început să-mi doresc să las totul și să mă mut la sat, atât de mult mi-a plăcut acolo. Toate fotografiile și descrierile sunt publicate cu acordul prietenei mele!

Prietena mea locuiește la aproximativ trei ore de mers cu trenul electric, într-un sătuc cu un nume neobișnuit – Sylva. Am uitat să iau o carte cu mine și credeam că voi înnebuni în cele trei ore de drum. Așa că nu mi-a rămas decât să privesc pe fereastră.

La ora 22:00, pe o ploaie torențială, prietena mea ne-a întâmpinat în gară, ne-a urcat în mașină și ne-a dus la căsuța ei. A aprins soba și ne-a servit cu un ceai parfumat din plante și cu dulceață de fragi, pe care îi culesese chiar ea.

Își taie singură lemnele și, în general, face absolut totul în casă fără ajutor. Întotdeauna am crezut că într-o casă la țară nu te poți descurca fără un bărbat, dar prietena mea a distrus încă o dată toate stereotipurile!

Fiica mea era deja somnoroasă, am culcat-o, iar noi am stat până la două noaptea bând ceai și povestind. Nu ne mai văzuserăm de câțiva ani! O priveam pe prietena mea fără să-mi pot lua ochii de la ea și nici de la dulceața de fragi. Aroma era atât de intensă încât simțeam nevoia să o inspir iar și iar.

Prietena mea s-a schimbat foarte mult. Arăta extrem de veselă și fericită. La început nu înțelegeam cum poți trăi într-un sat izolat și să fii atât de fericit. Dar, cu fiecare minut care trecea, înțelegeam tot mai bine că se poate!

Vă arăt câteva fotografii ale casei ei. Are trei camere și chiar și toaletă în interiorul casei. Nu trebuie să alergi afară. Gătește atât pe sobă, cât și pe aragaz.

O blondă la volan. În sat nu te poți descurca fără mașină. Prietena mea lucrează în satul vecin, Ilim, ca psiholog într-un centru de reabilitare pentru copii. Spune că este iubită, respectată și apreciată la locul de muncă. Și în sat la fel. Atunci m-am întrebat dacă eu sunt apreciată în banca și orașul meu. Mi se pare că, în realitate, tuturor le este indiferent...

Dimineața am luat micul dejun cu clătite, miere de la apicultorul prietenei mele și aromata dulceață de fragi.

Fiica mea și fiul prietenei mele au aproape aceeași vârstă. Imediat ce s-au văzut, au început să vorbească, să se joace și să râdă fără oprire. Băiatul este foarte vesel, fericit și sociabil. Este mândru că locuiește la țară și își dorește ca și atunci când va crește să trăiască tot într-un sat.

În general, am înțeles de ce la țară nu este nevoie de secții sportive. Un băiat de la sat are atât de multă mișcare într-o singură zi încât este greu de descris. Joacă fotbal, merge cu bicicleta, își ajută mama. Copiii de la oraș au nevoie de activități sportive pentru a se desprinde de tablete și pentru a avea măcar câteva ore pe săptămână de activitate fizică.

Aproape în fiecare zi, prietena mea încearcă să parcurgă cu bicicleta cel puțin 20 de kilometri. Ea și fiul ei merg până în satul vecin și înapoi.

Nici nu vă imaginați cât de plăcut este să te urci pe bicicletă și să te plimbi prin sat! Râdeam și mă bucuram ca un copil în timp ce pedalam. Nu există comparație între mersul cu bicicleta printr-un oraș plin de mașini și gaze de eșapament și plimbarea prin aerul curat și parfumat al satului. Aerul de acolo era atât de proaspăt încât la început mi se învârtea capul.

Într-o postare anterioară am scris că prietena mea se scaldă într-un șanț în loc să meargă la mare. În realitate, satul lor este înconjurat de iazuri și râuri. Vara face baie de două-trei ori pe zi. Ieși din casă, mergi câteva minute și poți înota cât dorești.

Poți cumpăra și o barcă pentru a te plimba cu prietenii. Acest bunic se plimba cu câinele său și cu motanul Vasika. (Voi scrie mai târziu o postare separată despre el.)

Am pedalat aproape două ore pe asemenea drumuri și eram pur și simplu încântată! Nu sunt Varlamov, nu mă sperie drumurile rusești pe care poți merge în voie și cu vântul în față.

La apicultor, prietena mea merge de aproximativ patru ori pe săptămână și spune că este un om extraordinar. Bărbații din oraș sunt mult mai slabi. Probabil că ecologia și aerul poluat își spun cuvântul. La început locuiau separat, apoi au început pur și simplu să se viziteze reciproc și s-a dovedit a fi mult mai comod. El și-a construit cu propriile mâini o mică sală de antrenament și se antrenează zilnic. Prietena mea spune că este într-o formă fizică excelentă și că știe să facă un masaj de neuitat. Locuiește chiar lângă pădure și nu poate lipsi prea mult de lângă stupi, deoarece din pădure poate apărea un urs care să le distrugă.

Seara, prietena mea a încălzit sauna.

Acum înțeleg de ce a lăsat totul și s-a mutat la țară. Astăzi mi se pare că și eu aș putea renunța la tot și să plec. Dar cred că nu am încă suficient curaj...