Amarant — pâinea slavonă-ariană și aztecă, interzisă de rusofobul Petru I (+Video)

Astăzi a sosit timpul să vă informăm despre reformele lui Petru I, care printre altele a interzis creşterea amarantului (Amaranthus) şi consumul pâinii din amarant, anterior hrana principală a poporului rus, distrugând prin acest fapt longevitatea în lume, care a mai rămas pe atunci în Rusia (potrivit legendei, bătrânii trăiau o perioadă lungă, este menţionată chiar şi cifra de 300 de ani…).

Cuvântul amarant: Mara - o zeiță a morții (la vechii slavi și arieni), iar prefixul "a" înseamnă negare.

Deci, se dovedește că cuvântul amarant literalmente înseamnă negarea morţii sau mai precis, dătător de nemurire!

Citim despre amarant şi produsele derivate din el.

În afară de minunatele proprietăți culinare deținute în ulei de amarant, acesta conține o serie de substanțe unice, oligoelemente și vitamine, beneficiul cărora pentru organismul uman este dificil de a supraestima.

Proprietăţile curative ale amarantului sunt cunoscute încă din antichitate. Ulei de amarant este o sursă cunoscută de squalen.

Squalen este o substanță care satură cu oxigen ţesuturi şi organe ale organismului uman. Squalen este un agent potent anti-tumoral care previne efectul distructiv al radicalilor liberi asupra unei celule de cancer. În plus, squalen pătrunde cu ușurință prin piele în organism, afectează întregul organism și este un puternic stimulator imunitar.

Compoziția chimică unică a amarantului identifică utilizarea sa ca un agent de vindecare. Slavii și arienii vechi au folosit amarantul pentru hrănirea sugarilor, soldații luau seminţe de amarant în marşuri dificile ca o sursă de putere și sănătate. Fiind o farmacie reală, amarantul a fost folosit pentru tratament în Tartaria veche (țara arienilor). În prezent, amarantul este folosit cu succes în diferite țări pentru tratamentul inflamației sistemului urogenital la bărbaţi şi femei, hemoroizi, anemie, avitaminoză, pierderea de putere, diabet, obezitate, nervozitate, diverse boli de piele și arsuri, stomatită, boli parodontale, ulcer gastric și duoden ateroscleroză. Preparatele care conțin ulei de amarant reduc cantitatea de colesterol din sânge, protejează organismul de efectele expunerii la radiaţii, contribuie la resorbția tumorilor maligne, datorită squalenului, care este o substanță unică din compusul său.

Squalen a fost găsit pentru prima dată în1906. Dr. Mittsumaro Tsudzhimoto din Japonia a distins din ficat al rechinului Mitsukurina owstoni un extract care ulterior a fost identificat ca squalen (squalus - rechin). Din punct de vedere biochimic și fiziologic, squalen este un compus biologic, un hidrocarbur natural nesaturat. În 1931, un profesor de la Universitatea din Zurich (Elveția), laureat al Premiului Nobel Dr. Klaur a demonstrat că în acest compus lipsesc 12 atomi de hidrogen, care contribuie la o stare de echilibru, prin urmare hidrocarbură nesaturată obţine aceşti atomi din orice sursă disponibilă. Deoarece în organism cea mai comună sursa de oxigen este apa, squalen intră ușor în reacție cu ea, eliberând oxigen și saturând cu el organe şi ţesuturi.

Rechinilor din adâncime squalen este necesar pentru a supraviețui în condiții de hipoxie severă (oxigen scăzut) atunci când rechinii înoată în apa adâncă. Oamenilor squalen este necesar ca agent anti-cancerigen, anti-microbian și fungicid, este dovedit faptul că deficitul de oxigen și daunele oxidative aduse la celulele sunt cauzele principale ale îmbătrânirii organismului și apariției dezvoltării tumorilor. Intrând în organismul uman, squalen întinereşte celulele şi inhibă creşterea şi răspândirea tumorilor maligne. În plus, squalen-ul este capabil să crească rezistența sistemului imunitar al organismului de mai multe ori, asigurând rezistența acestuia la diferite boli.

Proprietăţi unice anti-tumorale ale squalen-ului și mari dificultăţi pentru a-l obţine au forțat oamenii de știință să-și intensifice căutarea surselor alternative de detectare a acestei substanțe. Studiile recente au relevat prezența squalen-ului în doze mici în ulei de măsline şi în ulei de germeni de grâu, în tărâțe de orez, drojdie. Dar în același studiu se arată că cel mai mare conținut de squalen este în ulei din seminţe de amarant.

În cursul studiilor biochimice ale squalenului au fost descoperite multe alte proprietăţi interesante. Astfel, s-a dovedit că squalenul este un derivat de vitamina A şi la sinteza colesterolului se transformă într-un analogic biochimic al dehidrocolesterolului-7, care la lumina soarelui devine vitamina D, asigurând proprietăți radioprotectoare. În plus, vitamina A se absoarbă mult mai bine atunci când acesta este dizolvat în squalen.

Apoi scualen a fost găsit în glandele sebacee la oameni și a provocat o revoluție în cosmetologie. La urma urmei, fiind o componentă naturală a pielii umane (12-14%), acesta este capabil să fie absorbit, accelerând astfel pătrunderea în organism, al substanțelor dizolvate în produsele cosmetice. În plus, s-a constatat că squalen conţinut în ulei de amarant vindecă rănile şi combate ușor mai multe boli ale pielii, inclusiv eczeme, psoriazis, ulcere trofice și arsuri. Dacă veţi unge cu ulei de amarant pielea, sub care este o tumoare, doza de radiații poate fi crescută în mod semnificativ, fără riscul de a obţine o arsură de radiație. Utilizarea uleiului de amarant înainte și după radioterapie accelerează în mod semnificativ recuperarea organismului pacienților, deoarece intrând în organism, squalen activează procesele de regenerare a țesuturilor organelor.

Amarant este o demonstrație clară a adevărului: noul este un vechi mult uitat. O plantă care cu opt milenii în urmă a hrănit populaţia Americii. Împăratul Montezuma la începutul secolul 16 din e.n. a primit în formă de impozit 9000 de tone de amaran. Amarantul a devenit o parte integrantă a multor acțiuni rituale, în care populaţia indigenă a folosit vopseaua făcută din el. Este evident că acest lucru a fost motivul pentru care Inchiziția l-a anunţat drept planta diabolică, ca urmare conchistadorii spanioli literalmente au ars câmpii de amarant (huatli), au distrus seminţe şi au pedepsit cu moartea neascultătorii. Ca rezultat, amarantul a dispărut în America Centrală.

Civilizația europeană călca în picioare o altă cultură care este de multe ori mai inteligentă. Însă nici o teamă în faţa invadatorilor nu a putut impune triburilor de indieni să renunțe la cultivarea amarantului - huatli. Pâinea de porumb suprimă foamea, dar poate provoca inflamaţii intestinale şi dureri. Adaosul în aluat a huatli lipsea țăranii de suferință.
Nu este surprinzător că Mexicul, Statele Unite, America Centrală și de Sud au început să cultive planta amarant pe suprafeţe mari.

Comisia ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură a recunoscut proprietățile nutritive și medicinale ale culturii amarant şi l-a recunoscut cultura secolului XXI.

Este util şi gustos să coacem pâine cu amarant, să-l adăugăm la supe, mai ales cele de ciuperci, care satură organismul, totodată apare un sentiment de lejeritate.