Anormali
"Am 32 de ani. Sunt căsătorit. Eu și soția mea iubită suntem împreună de 12 ani. Este primul nostru mariaj pentru amândoi. Avem 6 copii. Am locuit în oraș, am lucrat ca manager. Ei bine, eram un negustor, vândeam oamenilor lucruri inutile pentru sume mari. Acum doi ani ne-am mutat să trăim într-un sat. Muncim mult și greu, bani au devenit mai puțini și sunt obținuți cu eforturi mai mari. Dar suntem fericiți. Suntem anormali. Cel puțin asta ni se spune de către cunoscuții noștri numeroși și prietenii noștri puțini.
"Ei bine, voi sunteți anormali! 6 copii?! Trebuie să îi hrăniți pe toți."
"Ei bine, voi sunteți proști! Ați plecat din oraș în sat."
"Nici măcar pentru voi nu ați trăit. Copii, muncă. Eu am fost în Spania, iar tu ești în satul tău."
Și tot așa, în același ton și stil.
De obicei, aceste lucruri sunt spuse de către oameni cu viața personală nesatisfăcătoare, femei divorțate, bărbați căsătoriți pentru a doua sau a treia oară, oameni care închiriază locuințe proaste pentru sume mari, oameni care lucrează la locuri de muncă pe care nu le iubesc, trăind cu soți și soții neîndrăgostiți, având aventuri pentru motive necunoscute.
Toți îmi sugerează să le urmez exemplul? Să divorțez? Să renunț la copii? Să am o amantă? Să devin "normal"? Nu înțeleg. Noi suntem anormali, iar ei sunt normali?
96