Atenția - cel mai bun ajutor în educația copiilor
Aceste istorii de observare a copiilor și a evenimentelor din copilărie arată cît de importantă este atenția în procesul de educare a copiilor...
Ieri, în sala de sport urmăream un băiat de cinci ani. În timp ce mama lui făcea fitness, el stătea lîngă perete aproape fără mișcare. Copilul conducea prin aer o corabie imaginară și, în șoaptă, dădea comenzi echipajului:
- Spre stînga! În față sînt rechini!
El era fericit.
În micile pauzele dintre antrenamentele la aparatele de fitness, mama cu iritare vădită își îndemna fiul:
- Du-te pe bicicletă! Încercă să sari pe minge! Ia coarda!
Copilul dădea din cap, dar stătea pe loc. Femeia se enerva.
Mi-am amintit de-al doilea an la facultatea de psihologie. Am făcut o compunere "Poruncile unui educator".
Dacă pui un holeric să taie cu foarfeca - pregătește verdele de briliant.
Dacă strigi la un melancolic – îți faci un dușman.
Impui un sangvinic să completeze rețeta - uitați-vă la lacrimile sale.
Trimiți flegmaticul la "starturi vesele" - cel puțin vei rîde.
Temperamentul este pentru totdeauna. Copilul nu vă "săpa înadins" - el are pur și simplu un alt ritm de viață. Noi fie îl acceptăm - fie suferim. Ne înfuriem, ne supărăm, înjurăm.
Mama mea își amintește adesea ce "copilul de aur" eram.
- Îți dădeam o cutie cu nasturi și o oră și jumătate îmi făceam treaburile!
Nu-mi amintesc nasturii mei. Dar mama spune că îi sortam după culoare și formă, după structură și numărul găurilor. Construiam piramide și figuri geometrice. Eram fericită.
Cînd fiica mea a împlinit doi ani, eu (anticipînd un concediu de o oră și jumătate) îi înmînam cu plăcere moștenirea de familie - simbolul păcii materne - cutia cu nasturi. Și ce? Conținutul ei zbura imediat pe podea. Frumos, cu zgomot, prin tot apartamentul. Fiica mea era fericită.
Sincer, nu mi-a fost ușor să accept aceste artificii. Dar, cu timpul, am înțeles un lucru absolut evident, care ne ajută pînă în prezent să evităm conflictele.
Fiecare are cutia proprie cu nasturi.
Anna Green