ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Avantajele iluminatului LED




Conservarea energiei și introducerea tehnologiilor energetice moderne în diferite ramuri industriale au devenit recent una dintre prioritățile politicii de stat. Mai mult decît atît, în scopul promovării ei, a fost adoptată Legea federală nr. 261-LF.

 

Potrivit unui comunicat de presă al guvernului rus, intensitatea energetică în FR este de 2,3 ori mai mare decât în țările dezvoltate.

Aproximativ 40-45% din consumul total de energie electrică pot fi economisite. Şi se planifică de a realiza acest potenţial în 2020. În octombrie 2010 guvernul rus, a aprobat un program național de conservare a energiei și de creştere a eficienței energetice până în 2020. Investițiile totale în punerea lui în aplicare ajung la 9,53 trilioane de ruble. O direcție posibilă în economisirea energiei și eliberarea capacităţilor pentru iluminat sunt sursele de lumină LED.

Ponderea costurilor energetice la întreprinderile mari poate ajunge la 40% şi ca consecință, căutarea procedeelor eficiente energetic, din punct de vedere al optimizării costurilor, este una dintre soluțiile posibile pentru întreprinderi.

În domeniul surselor de iluminat din întreaga lume, LED-urile sunt recunoscute ca fiind una dintre cele mai eficiente tehnologii.

Mai mult decât atât, analiștii din Global Industry, prognozează că în următorii ani, iluminatul LED va înlocui becurile incandescente și fluorescente.

Experții cred că până în 2015 dispozitivele LED, vor produce 27-28% din lumina artificială totală din lume.

Eficiența energetică a LED-urilor este de 2 ori mai mare decât a lămpilor fluorescente și de 10 ori - a becurilor incandescente. Durata de exploatare a LED-urilor constituie până la 50 de mii de ore şi este de 50 de ori mai mare decât a lămpilor incandescente. Un alt avantaj al surselor de lumină LED este siguranţa lor ecologică și ușurința de eliminare: ele nu conțin mercur, plumb și alte substanțe nocive. Indicatorul utilizării fluxului luminos a LED-urilor este de 100%, în timp ce al lămpilor standard - 60-75%.

Însă, principalul avantaj al iluminatului LED de înaltă calitate constă în faptul că această lumină într-adevăr reduce costurile de energie și de întreținere, eliberează capacităţile electrice deficitare, îmbunătățește calitatea luminii (indice de redare a culorilor cu LED-uri este de două ori mai mare decât la lămpile cu mercur și de trei ori decât la lămpile cu sodiu ). Totodată, o abordare complexă (de sistem) realizează efectul cel mai vizibil.

Experții americani au abordat problema de calcul al economiilor la tranziția iluminării cu LED destul de atent: cu investiţii suficiente anual se vor economisi 167 miliarde de kilowați-oră de electricitate sau 11.8 miliarde de dolari ai consumatorilor. În 2025 economiile acumulate în costurile de energie vor fi de 86.9 miliarde dolari, iar puterea salvată - 17.2 GW, echivalenţi cu 29 centrale electrice noi câte 600 MW.

Înlocuirea sistemului de iluminat standard într-o încăpere industrială cu corpuri de iluminat LED se rambursează în mai puțin de trei ani. Astfel, se eliberează până la 75% de capacităţi industriale folosite pentru iluminat, ceea ce este, de asemenea, un indicator important.

În rezumat, se poate spune că utilizarea tehnologiei LED, care cu doar câțiva ani în urmă părea departe de a fi adoptată în masă, devine o tendință vitală importantă. Instalarea corpurilor de iluminat LED asigură economia costurilor pentru energia electrică și reduce cheltuielile de exploatare, eliberează noi capacității pentru iluminat. Este important să se înțeleagă și să se aleagă soluții corecte, bazate pe LED, pentru a aborda aspectele cheie atât în selecție, cât și în achiziție, precum și în exploatarea echipamentelor LED.

 

Sursa: cleandex.ru

 

Citiţi de asemenea

YMCA Moldova a desfășurat o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău în incinta Complexului Ed...
131
Machu Picchu este un oraș antic incaș, ascuns în siguranță la mare înălțime în Anzii peruvieni. Acest oraș plin de miste...
131
Pe data de 2 noiembrie, Fundația pentru Dezvoltare Ecologică ECODAVA a organizat o acțiune de voluntariat cu participare...
303
Supă foarte eficientă, această dietă nu este strictă și permite pierderea rapidă în greutate!Dieta cu țelină nu are co...
328