Bebeluşii vorbesc cu ochii

Bebeluşii vorbesc cu ochii

Agresivitatea mărită a copiilor este strâns legată de lipsa de contact emoţional între mamă şi copil din momentul naşterii.

Oamenii de ştiinţă italieni, studiind nou-născuţii, au făcut o descoperire: ei ştiu să vorbească cu ochii. Acest fapt a confirmat că după naştere mama nu trebuie să fie separată de copil. Din momentul naşterii între ei se stabileşte o legătură emoţională puternică. Separarea bebeluşului îngreuiază contactul cu acesta şi afectează dezvoltarea viitoare.

Deja în vârsta de trei luni copiii zâmbesc mai puţin, dacă adulţii nu se mai uită la ei.

Oamenii de ştiinţă italieni au publicat rezultatele studiului, din care reiese că nou-născuţii pot vorbi cu ochii. Se pare că imediat după naştere, ei percep lumea cu ochii. Mai mult decât atât, copilul cu ochii stabileşte primul contact cu lumea exterioară.

Copilul de la naştere este gata să accepte toate semnalele trimise lui şi poate contacta cu priviri, informează revista Proceedings of the National Academy of Sciences. Studiul a fost realizat de o echipă de savanţi conduşi de psihologul Teresa Farroni de la Universitatea din Padova şi Dino Faraguna, directorul Spitalului de Pediatrie Monfalcone din Gorizia.

Oamenii de ştiinţă cu ajutorul camerei video au monitorizat privirile la 105 de nou-născuţi de două sau de trei zile. Bebeluşii priveau ecranul calculatorului, unde au fost prezentate fotografii cu chipuri feminine. O parte din acestea au fost "normale", la care s-ar putea prinde privirea, şi o parte - modificate cu ajutorul iluminatului diferit, atunci când era imposibil să prinzi privirea.

S-a dovedit că, chiar în primele zile bebeluşii tind să fixeze privirea unui om. "O astfel de abilitate extraordinară, - spune Faraguna, - este fundamentul pentru dezvoltarea ulterioară a capacităţii persoanelor de a comunica unul cu altul". Rezultatele studiului sugerează, de asemenea, că oamenii se nasc deja cu "creierul social", sunt gata să primească stimuli din exterior, să interacţioneze şi să perceapă experienţa.

"A se întâlni cu priviri este cea mai puternică formă de comunicare", - spune Farroni. Psihologul dă un exemplu foarte simplu, confirmând informaţii: deja la vârsta de trei luni copiii zâmbesc mai puţin, dacă adulţii nu se mai uită la ei. Cu ajutorul privirii se stabileşte o comunicare între copil şi mama lui.

Mult timp s-a crezut că bebeluşii în primele zile după naştere sunt incapabili în procesul cognitiv. La momentul de naştere multe sisteme, inclusiv viziunea, sunt foarte imature. De exemplu, faptul imaturităţii sistemului nervos central a fost cauza apariţiei teoriei privind primitivitatea nou-născutului.

Între timp, copilul vine pe lume deja cu o anumită cantitate de cunoştinţe. La vârsta de 10-12 săptămâni de la concepţie la copil apar proprietăţile tactile - noţiunea despre forma corpului. Imediat după naştere copilul simte o teamă. Această declaraţie confirmă faptul că la naştere urina copilul conţine cantităţi mari de hormoni de stres - adrenalină.

Unii cercetători susţin că separarea copilului de mamă imediat după naştere, îngreuiază dezvoltarea legăturii emoţionale cu el şi are un impact asupra dezvoltării ulterioare. Alţi oameni de ştiinţă sunt siguri că până la şase luni contactul fizic între mama şi copil nu afectează formarea conexiunii emoţionale.

Apropierea fizică a mamei şi copilului în primele ore după naştere nu garantează apariţia imediată a intimităţii emoţionale. Studiile italienilor despre abilitatea nou-născuţilor de a vorbi cu ochii confirmă corectitudinea primei teorii.

Psihologii americani au realizat un studiu cu maimuţa nou-născută lipsită de mama reală. Maimuţa a preferat întotdeauna o păpuşă-mamă, făcută din materialul moale.
Este interesant că, comunicarea post-natală are o mare importanţă nu numai pentru copii, dar şi pentru mamă. Colaboratorul de la Universitatea Ebraică Dr. Marsha Kayts susţine că, mamele au o sensibilitate tactilă şi olfactivă crescută. Pur şi simplu, disting copiii lor nu numai vizual, ci şi printr-o singură atingere.

Oamenii de ştiinţă insistă asupra faptului că astfel de sensibilitate este fundamentul mecanismului de afecţiune maternă. Anume de suma de atenţie, acordată copilului, depinde dezvoltarea lui în continuare.