MOLDOVENII.MD

Când natura cântă: cum devin plantele instrumente, voci și talismane

Fluier de stuf, claxon din scoarță, zornăitor din coajă de nucă — nu sunt doar jucării folclorice. Sunt exemple despre cum plantele devin purtătoare de sunet, ritm și putere. Etnobiologia studiază modul în care plantele „sună” în culturile tradiționale — literal și simbolic — formând instrumente muzicale, semnale ritualice și practici terapeutice.

Etnobiologia sunetului: a auzi natura

Sunetul este una dintre formele de comunicare ale omului cu peisajul. În cultura tradițională, sunetul materialelor naturale era folosit nu doar în muzică, ci și pentru:

• comunicarea cu spiritele, vremea, animalele;
• ritmizarea muncii colective;
• delimitarea spațiilor (acustic, ritualic);
• vindecarea sau alungarea fricii și a bolilor.

Plantele joacă aici un rol cheie: lemnul, stuful, scoarța, sâmburii, boabele, cojile — toate acestea sunt surse de sunet care, în cadrul ritualului, sunt însuflețite.

Plante muzicale ale lumii

• În Africa, tobele sunt făcute din trunchiuri goale de copaci cu rezonanță specială — fiecare trib are „copacul său”.
• În America Latină, maracasele sunt realizate din fructe uscate umplute cu semințe și sunt folosite în ritualuri de chemare a ploii.
• În Japonia, „flauturile de vânt” din bambus servesc nu doar ca instrumente muzicale, ci și ca talismane împotriva spiritelor rele.
• La slavi, fluierici, şuierători, zornăitoare și clopoței sunt făcuți din ramuri, sâmburi, papură și fructe uscate.

În toate aceste cazuri, plantele nu sunt folosite pentru divertisment, ci ca parte a unui limbaj ritualic.

Moldova: plante care sună și ritmuri rurale

Și în cultura moldovenească există o întreagă floră sonoră:

• Stuful și socul erau folosite pentru a face fluierașe simple — copiii și păstorii cântau la ele pe câmp, adesea imitând păsările.
• Frunzele și tulpinile de porumb serveau ca materie primă pentru trâmbițe și zornăitoare folosite la sărbători.
• Semințele de fasole și porumb, puse într-un dovleac uscat, deveneau instrumente de percuție pentru dans.
• Coaja de nuci și fructe era utilizată în clopoței, inclusiv în ritualuri de purificare și alungare a „deochiului”.
• Plăcuțele de lemn sculptate din pomi fructiferi erau folosite ca instrumente ritmice în cântece de nuntă și rugăciuni.

Important: plantele nu erau alese întâmplător — se credea că anumite copaci sau fructe „cântă mai bine”, pentru că „au suflet” sau „iubesc sărbătoarea”.

De ce este asta actual azi?

Omul modern trăiește într-un zgomot digital, dar pierde legătura cu sunetul viu al lumii. Sunetele artificiale înlocuiesc ritmurile naturii.

Și totuși, sunetul este o formă de vindecare, de reglare, de unificare. Iar plantele sunt sursa sa primordială.

În contextul tulburărilor ecologice și culturale, sunetul etnobiologic ne readuce conexiunea cu corpul, spațiul, emoția și pământul. Este o cunoaștere care se simte — nu se traduce în cuvinte.

Ce putem face?

• Documentarea instrumentelor tradiționale din plante și a funcției lor ritualice.
• Restaurarea practicilor de „sunet tăcut” — cântatul la instrumente naturale în peisaj.
• Legarea muzicii de botanică în școli, muzee și festivaluri folclorice.
• Crearea de instalații sonore unde plantele cântă — literal sau simbolic.

Concluzie: urechea spre pământ

Când omul face un fluier din stuf — nu o face pentru estetică. El învață să asculte. Să asculte materialul, ritmul, aerul, pe sine. Etnobiologia ne învață din nou să ascultăm natura — nu ca pe un zgomot, ci ca pe o voce. Iar această voce răsună în fiecare ramură, dacă știm să o auzim.