Campionatul de lupte moldovenești „Voievod”
Sărbătorile moldovenești sunt diferite. Acum cinci ani, în Moldova a apăru o nouă tradiție sportivă, care a fost reînviată pe pămîntul nostru. Sportivii din federația națională a artelor marțiale „Voievod”, în frunte cu președintele ei Nicolae Pascaru. Această tradiție sportivă se desfășoară sub forma unui festival, în ajunul campionatului „Voievod”. Festivalul este imaginea și atmosfera luptelor, în care se poate cufunda orice oaspete sau participant. Pe 10 aprilie la 13.00, la Universitatea de Educație Fizică și Sport a avut loc deschiderea ediției a 5-a campionatului european „Voievod”. Materialul nostru este despre această tradiție sportivă, ce prezintă acest tip de lupte și cine le reprezintă în țara noastră și peste hotare.
La festival au venit numeroși oaspeți și peste 400 de participanți. La campionat au fost prezentate China, Marea Britanie, România, Rusia, Ucraina, Spania, Cehia, Polonia, Armenia, Azerbaidjan, Turcia, Ciprul de nord etc. Toate locurile de parcare erau ocupate, iar orice trecător care dorea să ajungă la festival putea găsi ușor locul desfășurării, datorită indicatoarelor. Toți acești oameni au venit la campionat nu doar să-și demonstreze abilitățile, succesele în sport, dar și să se pătrundă de spiritul poporului nostru, reflectat în luptele „Voievod”. Interesul față de campionat a demonstrat că noi avem cu ce ne mîndri și că aceste realizări trebuie păstrate. Numărul mare de participanți la festival a demonstrat că asemenea evenimente au un impact pozitiv asupra întăririi imaginii țării noastre și constituie o bază pentru dezvoltarea imaginii Moldovei pe arena mondială.
Apropo, despre imaginea sărbătorii cultural-sportive. E curios că în sportul video despre campionatul „Voievod” apare o sabie în mîina unui personaj istoric. Același subiect sun formă de show a fost demonstrat la deschiderea campionatului. Misterioasa sabie, în jurul căreia este construit spectacolul este copia sabiei lui Ștefan cel Mare, a cărei original se păstrează în muzeul din Istanbul.
Iar show-ul a fost prezentat de un detașament al batalionului cu destinație specială „SCORPION”.
Principalul organizator al campionatului și fondatorul luptelor „Voievod” Nicolae Pascaru ne-a acordat un interviu.
Dosar:
Nicolae Pascaru este fondatorul stilului național de lupte „Voievod”, președintele federației de profil. S-a născut pe 18 iulie 1975, în satul Chircăiești (Moldova). Nicolae Pascaru este maestru în sport de categorie internațională, deținătorul centurii negre, 4-lea dan în EuroTaekwondo, centurii negre danul 1 la Viskido, I dan la Taekwondo ITF.
Multiplul campion al Moldovei la arte marțiale, cîștigătorul numeroaselor campionate și competiții internaționale.
„Voievod” reprezinte luptele noastre naționale, ce includ elementele celor artelor marțiale mondiale. Foarte multe sunt preluate din trîntă. Așa au fost create luptele „Voievod”, recunoscute în lumea întreagă.
Nicolae, povestiți-ne despre particularitățile campionatului „Voievod” din anul acesta
- E curios că anul acesta am avut un participant din China cu antrenorul său. A fost un campionat de testare pentru ei, iar la anul viitor, eu cred că vor veni cu echipa. E remarcabil și faptul că din România am avut echipă din peste 40 de persoane, iar împreună cu antrenorii – 46. Adică, sportivii din România vin la noi și le este interesant. Ei se miră că în România nu există lupte naționale. Văzînd ce facem noi și cum ne dezvoltăm în toată lumea, ei au dorit să deschidă la ei filiala „Voievod”. E foarte important că noi reușim să răspîndim luptele „Voievod” în întreaga lume. Noi avem deja filiale în Polonia, Turcia, Cipru, Ucraina, Azerbaidjan.
Cum au apărut luptele „Voievod”?
- Trecutul istoric al acestor lupte se află în tradițiile poporului nostru. Un mare impuls pentru dezvoltarea luptelor moldovenești a fost pe timpul jugului Otoman. Sute de ani Moldova a luptat împreună cu europenii, reținîndu-i pe turci la frontierele sale. Voievozii moldoveni au devenit o piedică serioasă pentru turci în calea lor spre Europa. Prevalarea numerică a oștii turcești a determinat perfecționarea măiestriei luptătorilor moldoveni. Iar unele particularități ale luptei tradițoinale au fost studiate datorită arhivelor militare turcești. În unele sate din Moldova, de asemenea, s-au păstrat elementele luptelor moldovenești. Acolo și acum putem să le studiem și să le învățăm de la purtători. În istorie sunt coduri din secolul 14 de mînuire a sabiei, cuțitului și noi utilizăm aceste tehnici europene.
Ce înseamnă artele marțiale „Voievod”? Caracterizați tehnica, caracterul și particularitățile.
- Avem două direcții de dezvoltare a acestor lupte. Prima este istorică. Noi „vrăjim”, folosind elementele trîntei, piedici, lovituri specifice. Mai mult, noi avem o colecție de arme vechi, cu care ne antrenăm. Chiar și țăranii moldoveni posedau această tehnică de luptă. În mîinile lor, coasa se transforma într-o armă ucigătoare, ce oprea cavaleria în calea lor.
În fiecare cetate, ostașii, apărătorii se întreceau mereu între ei la aruncatul buzduganului, de exemplu. Aceste competiții dezvoltau abilitatea, puterea și măiestria lor.
Și voi vă practicați aruncarea buzduganului ?
-Da, primăvara noi desfășurăm competiția la aruncat buzduganul. Acest buzdugan are 20 kg și trebuie aruncat la o distanță de 20-30 de metri. E interesant de prezentate aceste lupte în cadrul hramului localităților. Fiecare sat are oameni puternici, haiduci, voinici care fac față. Undeva în satele din Moldova noi am văzut așa recorduri că pur și simplu eram copleșiți, Anume puterea voinicilor moldoveni ne uimea cu amploarea ei.
De le recomandați tinerilor să se practice luptele „Voievod”?
- Sunt cîteva motive. Astăzi, în Moldova și în lumea întreagă are loc computerizarea. De mici, suntem condamnați la calculator, în care realitatea noastră este înlocuită cu realitatea virtuală. Acești oameni nu au sănătate. Iar lumea virtuală dă senzația de nefericire și fatalitate. Pentru a menține forțele și spiritul trebuie să duceți un mod de viață sănătos și să vă ocupați cu sportul.
Sistemul nostru „Voievod” este atractivă pentru tineret nu doar prin tehnica de apărare și luptă, dar și prin studierea istoriei, evenimente culturale complexe. Există un sistem de teste și examene, ce sunt obligatorii și pentru părinții acestor copii.
Capacitatea de a se putea apăra, de a-și apăra familia și pe cei din jur în situații extreme, este cultivată de la o vîrstă fragedă, în cadrul unui șir de evenimente și provocări reale. Să fii pregătit nu e principalul lucru. „Voievod” este un fel de filozofie, un mod de viață și o parte din cultul moldovenesc. E istoria victorioasă a strămoșilor noștri, ai căror urmași suntem. La lecțiile noastre noi povestim despre totul ce ne leagă cu istoria. Lumea trece printr-un șir de schimbări. Suntem martori ai războaielor locale, războaielor informaționale, războaielor psihologice. În procesul de suprimare a oamenilor se face tot posibilul ca aceștia să-și uite rădăcinile și să adopte multiculturalismul. Apropo, nu e cea mai bună perspectivă pentru dezvoltarea civilizației. Mergînd pe această cale, oamenii pierd diversitatea.
Cîți copii se ocupă acum?
- În fiecare an avem 3000-4000 de copii, în cluburile și școlile din întreaga țara, chiar și în Transnistria. La competiții avem 200-300 de băieți pregătiți să reprezinte Moldova.
Care este principala misiune a mișcării „Voievod”?
- Misiunea noastră este să-i arătăm noii generații o altă lume. Să încercăm să facem astfel ca tinerii, în afara prismei universității și internetului, să vadă lumea prin modul de viață sănătos în artele marțiale.
Care sunt regulile campionatului „Voievod”?
- În cadrul campionatului noi folosim „Voievod modern”, care corespunde artelor marțiale moderne. Sunt două runde a cîte două minute și băieții pot aplica loviturile practicate în luptele moderne. K1, de exemplu. E același regulament.
Toți oamenii au două picioare, două mîini și, desigur, tacticile de luptă seamănă. Băieții noștri lucrează frumos cu picioarele și mîinile. Stilul „Voievod” este foarte eficient. Loviturile și metodele stilului, în ultimii 20 de ani, le-au adus sportivilor noștri medalii peste hotare.
Cine este sursa cunoștințelor și abilităților acestei tehnici în federația Dvs.?
- Este un program, un proiect, foarte serios, din start. Eu am trecut singur prin diferite stiluri ale artelor marțiale, am atins culmi (centura neagră, dan înaint) și am început să creez acest stil. Eu merg modest în ierarhia artelor marțiale, fără a-mi atribui dane mari, așa cum fac mulți creatori ai stilurilor. Noi avem maeștri mari în întreaga lume. Sunt opt. Cu ei noi coordonăm toate aspectele. De la ei învățăm. Sunt persoane cu o autoritate foarte mare în dezvoltarea artelor marțiale, iar nivelul lor este apreciat prin danul 8 și 9. Printre aceștia sunt: Kakha Basilia (Georgia), Yusup Chak Belen (Cipru), Ron Sergeev (UK), Gilberd Kaphovsky (Germania), Vyacheslav Skotnikov (Rusia), George Bernard (Polonia), Serghei Batyr (Kazahstan), Secret Kukutskadere (Turcia), Eyup Zaserkyubelem (Cipru). În principiu, acești oameni m-au susținut pe mine și filialele noastre din întreaga lume și ne-au ajutat să obținem recunoașterea mișcării „Voievod”.
Cine și cum propagă mișcarea „Voievod” în mase? Povestiți despre crearea grupului de antrenori ai federației.
- În primul rînd, noi nu ne grăbim. Adică, noi avem antrenorii noștri, pe care îi instruim de mici copii. Antrenor devine nu fiecare doritor. Deoarece aceasta presupune multă muncă. În principiu, noi avem planuri de dezvoltare și ca orice organizație normală dorim să ne extindem și să prosperăm, ceea ce am și reușit. Preconizăm ca următoarele campionate să aibă loc la sala polivalentă, deoarece în sala Institutului de cultură fizică și sport deja e strîmt.
Cu ce sarcini se isprăvesc mai bine sportivii, ce au atins un nivel de măiestrie la „Voievod”?
- În primul rînd, sunt niște tineri care învață bine. Precum am observat, cadrele noastre ajung în subdiviziunile speciale de salvatori, poliție, armată. La noi se formează un anumit tip de personalități, adică oameni ce nu se tem de riscuri. Avem rezultate bune și multe cazuri cînd băieții noștri au fost decorați pentru vitejie. Sunt atîtea cazuri și istorii, încît am putea scrie un articol separat. Problemele locale sunt soluționate mai bine, la fel, de băieții noștri de la „Voievod”.
Anna Cunț