ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Când puţin înseamnă mult: Viaţa pe 25 de metri pătraţi, cu doar 305 obiecte (+Foto)

În urmă cu zece ani, Dee Williams a aflat, în urma unui atac de cord, că suferă de o boală fatală. Imediat cum a ieşit din spital, femeia a decis să-şi schimbe radical viaţa: a renunţat la casa cu trei dormitoare, la a cărei ipotecă mai avea de plată încă 30 de ani, şi a trecut la un stil de viaţă simplu şi minimalist. În prezent, locuieşte într-o căsuţă mobilă, de doar 25 de metri pătraţi, iar toate bunurile de care dispune numără puţin peste 300.

În casele unora dintre noi, am putea găsi 305 obiecte doar în bucătărie sau doar în şifonier; în cazul lui Dee Williams însă, printre ele se regăsesc atât hainele, aşternuturile şi obiectele de menaj, cât şi laptopul şi cele patru bijuterii pe care le-a păstrat. „Asta e tot,” spune femeia pentru The New York Times. „Obişnuiesc să-mi triez mereu lucrurile şi să văd de ce mă pot dispensa.”

Femeia în vârstă de 51 de ani şi-a început reforma propriei vieţi în urmă cu un deceniu, când în urma unui atac de cord a decis că e timpul să renunţe la obsesia pentru posesiuni şi să testeze pe propria piele celebra zicală less is more (mai puţin înseamnă mai mult). Aşa că şi-a vândut casa şi şi-a construit o alta, mult mai mică, pe scheletul unei rulote, cu care s-a stabilit în curtea unor prieteni. În sufrageria ei cea nouă încape o singură canapea, iar la etaj se află doar salteaua pe care doarme. În micro-casa ei mobilă are o bucătărie cu o mică plită, din care lipsesc însă frigiderul şi cuptorul. Sistemul de iluminat funcţionează exclusiv cu energie solară. Casa pe roţi are şi chiuvetă şi toaletă, însă nu are alimentare cu apă curentă.

Ideea de a-şi reduce condiţiile de viaţă şi obiectele curente la minimul necesar i-a venit, spune Dee Williams, după o călătorie în Guatemala, unde a vizitat o zonă extrem de săracă. Imediat după ce a primit diagnosticul de cardimiopatie, boală care ar putea-o răpune oricând, femeia a decis să facă acest pas revoluţionar şi să-şi ducă viaţa la o scară mai mică. „Dacă cauţi informaţii despre această boală, afli că în mod normal mai ai de trăit între unu şi cinci ani. Aşa că gândul de a plăti o ipotecă timp de 30 de ani nu prea mai avea sens,” povesteşte Williams, care a publicat recent un volum de memorii, The Big Tiny.

Williams a devenit în ultimii ani şi o voce importantă pentru curentul care promovează locuirea în case mici, participând la ateliere şi ajutându-i pe alţii să-şi construiască propriile căsuţe mobile. Mulţi dintre cei care o contactează au început deja să-şi reducă proporţiile locuirii, majoritatea studenţi, pensionari sau oameni sătui de plătit rate, însă majoritatea păstrează ideea unei case minuscule ca pe un vis. „Chiar şi aşa, e un vis frumos,” spune Williams.

Когда очень мало значит очень много

Когда очень мало значит очень много

Когда очень мало значит очень много

Когда очень мало значит очень много

Когда очень мало значит очень много

Когда очень мало значит очень много

Когда очень мало значит очень много

Когда очень мало значит очень много

Когда очень мало значит очень много

 

Sursa: totb.ro

ABONAȚI-VĂ
Marţi, 20 octombrie 2015 15:00
Vizualizări: 1888

Citiţi de asemenea

La Detail Garage oferim o gamă completă de servicii de detailing auto, pentru ca mașina dvs. să arate mereu ca nouă și s...
206
Deși toamna este în plină desfășurare, la XOstudio FLOWERS am început deja să ne pregătim pentru magia sărbătorilor de i...
323
Astăzi dorim să vă prezentăm o băutură naturală de casă, care este excelentă pentru organismul dumneavoastră. Dacă beți ...
433
Pentru toți amatorii de muzică bună! Pe 15 noiembrie, la Arena Chișinău, la ora 18:30, va avea loc mult-așteptatul conce...
291