ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Cartea Roşie a Moldovei la a treia ediție




 

208 specii de plante (opt dintre care sunt alge) vor fi incluse în ediţia a 3-a a Cărţii Roşii a Moldovei. Decizia a fost aprobată în cadrul şedinţei Comisiei Naţionale a Cărţii Roşii din 13 iunie, relatează trm.md.

 

Astfel, în urma a șase şedinţe ale Comisiei Naționale, la care au fost discutate şi ulterior aprobate listele speciilor floristice şi faunistice şi algoritmele descrierii acestora, Ministerul Mediului va elabora Ordinul cu privire la Cartea Roşie a Republicii Moldova.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Mediului, comparînd numărul actual al speciilor de plante vulnerabile, periclitate şi critic periclitate cu cel de acum 15-20 de ani, starea ecologică a multora a devenit critică.

Dacă prima ediţie a Cărţii Roşii (1978) includea 26 specii de plante, ediţia a doua (2001) - 126 specii de plante, iar ediţia a 3-a urmează să cuprindă 208 specii de plante.

Demararea lucrărilor editoriale şi tipografice a celei de-a 3-a ediții a Cărții Roșii este prevăzută pentru perioada august – octombrie 2013.

 

 

Sursa: moldovenii.md

 

ABONAȚI-VĂ
Miercuri, 19 iunie 2013 11:01
Vizualizări: 7012

Citiţi de asemenea

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a venit cu detalii despre trei cazuri grave de poluare din ultimele zile, două iden...
71
Toată noaptea drumul ne-a fost luminat de Luna Plină. Teii înfloriți își răspândeau parfumul, iar timpul părea să se t...
106
Există fenomene naturale atât de vechi și de impresionante încât oamenii tind să le considere aproape eterne. Munții, oc...
86
Printre toate civilizațiile și culturile întâlnite în această călătorie există una care poate surprinde omul modern mai ...
79