ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Casa cu panouri solare: cît costă şi modul de calculare




 

 

Instalarea unei staţiuni autonome fotovoltaice, care va oferi putere neîntreruptă pentru o casă convenţională va costa astăzi ucraineanului 15-20 000 de dolari. Chiar şi luînd în considerare faptul că termenul de exploatare a sistemului constituie 25 de ani, ucrainenii numai se uită la o astfel de alternativă la furnizarea tradiţională a energiei.

Directorul Departamentului pentru energie solară al companiei Solar KV Quasar, Alexandru Prokopenko, relatează despre modul de calculare a rentabilităţii şi oportunităţii instalaţiei în condiţiile ucrainene. 

Prima întrebare - locul de amplasare şi distanţa. Problema privind instalarea staţiei apare, în primul rînd, la locuitorii din Crimeea, Carpaţi şi zona suburbiilor din Kiev. Sunt proprietarii caselor şi vilelor, îndepărtate de liniile electrice sau care duc lipsa energiei electrice din cauza întreruperilor curentului în reţea. Calcularea rentabilităţii economice a instalaţiei este direct proporţională cu distanţa de la liniile electrice. Este mai profitabil să instalaţi o staţiune solară fotovoltaică atunci cînd locuinţa este situată la o distanţă de 1 - 1.5 km de linii electrice, asigură Alexandru Prokopenko.

Al doilea pas - determinarea numărului de module fotovoltaice în sistem. Pentru a face acest lucru, trebuie să ştiţi consumul energiei la domiciliu, puterea nominală a modulului şi raportul de expunere la soare pentru o anumită localitate. Dacă obiectul, care urmează să fie instalat, va funcţiona pe tot parcursul anului, numărul de module se determină de condiţiile meteorologice nefavorabile şi anume, perioada de timp cu cel mai mic coeficient de expunere la soare.
Cel mai bun indicator al consumului energiei la domiciliu este consumul mediu de energie electrică în kilowaţi-ore timp de o zi şi o noapte.

Coeficientul de expunere la soare caracterizează eficienţa modulului pentru o anumită perioadă de timp. Aceasta este calculată în baza observaţiilor statistice şi ţine cont de influenţa zilelor însorite şi mohorîte, durata sezonieră a luminii pe parcursul zilei, reducerea eficienţei instalaţiei la asfinţit şi în zori. Coeficientul de expunere la soare pentru fiecare locaţie poate fi găsit pe harta solară, publicată în ediţii specializate sau pe site-uri web.

A treia etapă - calcularea puterii , ţinînd cont de nevoile proiectate. Este suficient să rezolvaţi o problemă simplă de aritmetică, adunînd mai mulţi factori: consumul de putere medie a obiectului, capacitatea nominală a modulelor fotovoltaice în timpul funcţionării instalaţiei şi raportul de expunere la soare în perioada cuvenită.

 

Casa cu panouri solare: cît costă şi modul de calculare 

 

A patra etapă - determinarea numărului de baterii acumulatoare. În sistemele solare autonome sunt utilizate baterii speciale din gel, de tip închis, sigilate, fără întreţinere, cu durata funcţionării de 10-15 ani. Pentru a calcula capacitatea totală sau numărul de baterii acumulatoare în sistemul solar ar trebui să ne ghidăm de faptul că descărcarea energiei eliberate nu trebuie să depăşească 50%. O rotunjire considerabilă a numărului de module fotovoltaice nu va fi de prisos, deoarece capacitatea suplimentară va reduce descărcarea electrică şi, prin urmare , va creşte durata lor de exploatare.

Un alt element al sistemului solar - un controler de încărcare. In ciuda faptului că costul lui este mai puţin de 1% din costul total al sistemului, acesta joacă un rol-cheie în activitatea efectivă a instalaţiei: protejează bateria acumulatoare de la supraîncărcare şi descărcare, prelungind astfel durata funcţionării.

Utilizarea controlului rezonabil nu numai că extinde durata funcţionării bateriei, dar, de asemenea, permite utilizarea mai eficientă a energiei provenite de la modulul solar pentru încărcare. Eficienţa exploatării creşte cu 15-20%, - spune Prokopenko.

 

Casa cu panouri solare: cît costă şi modul de calculare 

 

Ultima verigă în centrala solară este invertorul. Acest element converteşte curentul de tensiune continuă care provine de la baterii acumulatoare în curent alternativ, care intră în reţeaua electrică a obiectului. Puterea necesară a invertorului pentru un anumit obiect autonom este definită ca consumul total al tuturor aparatelor electrice.

Este important să reţineţi că în proiectarea instalaţiei fotovoltaice un rol cheie joacă auditul energetic al sistemului, adică, al casei. Este important să se evalueze funcţionarea fiecărei unităţi de echipament energetic, din punct de vedere al eficienţei. După cum arată experienţa Solar KV, costul sistemului solar după efectuarea auditului energetic s-ar putea reduce cu 30%. Avînd în vedere costul total al sistemului solar autonom (aproximativ 15 - 20,000$), aceasta este o economie foarte însemnată.

 

Casa cu panouri solare: cît costă şi modul de calculare 

 

 

Sursa: ekopower.ru

 

ABONAȚI-VĂ
Miercuri, 01 februarie 2012 15:31
Vizualizări: 8944

Citiţi de asemenea

Haideți să ne amintim programa școlară, să zicem, de literatură. Și să începem, de exemplu, cu clasicii. Ce studiem la ș...
67
La Detail Garage oferim o gamă completă de servicii de detailing auto, pentru ca mașina dvs. să arate mereu ca nouă și s...
218
Deși toamna este în plină desfășurare, la XOstudio FLOWERS am început deja să ne pregătim pentru magia sărbătorilor de i...
339
Astăzi dorim să vă prezentăm o băutură naturală de casă, care este excelentă pentru organismul dumneavoastră. Dacă beți ...
443