Casele verzi ale celebrităţilor
Casele verzi ale celebrităţilor
Cel mai des, celebrităţile concurează în cumpărarea imobilelor extravagante si luxoase, unde sunt mai multe dormitoare, decât într-un hotel. Ele deţin în garaje zeci de maşini, construiesc piscine imense, menţin într-o stare îngrijită peluze interminabile. Şi nu se jenează deloc. Dar aici sunt cinci actori, care în alt mod au organizat spaţiul personal.
Johnny Depp
Johnny Depp este unul dintre cei mai renumiţi eco-activişti. Pe insula proprie, de o suprafaţă de 14 hectare, în Caraibe, Johnny Depp a decis să facă o "reşedinţă solară". El intenţionează să asigure pe deplin nevoile insulei de la soare şi hidrogen.
Orlando Bloom
Lunile petrecute la filmările „Piraţilor din Caraibe”, alături de Johnny Depp, nu au fost pierdute în zadar pentru Orlando Bloom. El a făcut casa lui din Londra la maxim verde: începând cu panourile solare şi finisând cu becuri. El a declarat recent că intenţionează să continue reconstrucţia casei însă realizarea ideilor sale necesită, cel puţin, de două ori mai mulţi bani, decât a investit deja.
Julia Roberts
Julia Roberts, soţul ei şi trei copii trăiesc într-o casa de 550 de metri patraţi. Pentru a transforma vila într-o casă verde soţii au investit aproape 20 milioane de dolari! Tigla este făcută din materiale reciclate, la construcţia casei au fost utilizate materiale ecologice.
Daryl Hannah
Actrita, pe care în Rusia o cunosc numai după serialul "Desperate Housewives", în SUA este, de asemenea, cunoscută ca o eco-activistă înverşunată. Casa ei de la ţară, Rocky Mauntens, aproape în întregime este alimentată cu panouri solare. Deşi, pentru orice eventualitate, actriţa a procurat un generator bio-diesel. Chiar şi băncile în curte sunt fabricate din lemn reciclat. Şi în interiorul hambarului ea a instalat pietre, acoperite de muschi, care pot, de asemenea, înlocui scaune.
Tricia Helfer
Steaua serialului "Battlestar Galaxy", Tricia Helfer, în luna februarie a anunţat că casa nouă din Canada va fi alimentată cu energia solară, va filtra şi refolosi apa şi economisi energie pentru încălzire. Pentru a ţine la curent fanii săi, ea a deschis un web site TriciaGreen.com, unde vă puteţi documenta cu proiectul casei ei.
***
A propos, Al Gore a fost criticat de bloggerii verzi. Senatorul şi soţia lui, în luna octombrie, au cumpărat o casă de 9 milioane de dolari, cu vedere la ocean, cu şase dormitoare şi nouă băi. Şi nu au cumpărat pe numele propriu, ci prin intermediul unui fond, numele lor nu figurează în documente pe casă. În aparenţă, complexul nu manifestă nici un fel de adaptări ecologice pentru a ajuta la reducerea emisiilor personale în atmosferă.
Cu toate acestea, bloggerii dau familiei Gore un avans, în speranţa că cel mai celebru luptator cu schimbările climatice globale, pur şi simplu, nu vrea să arate publicului casa nepregătită pentru a evita o repetare a scandalului incomod din 2007. Atunci a ieşit la iveală că pentru întreţinerea vilei sale din Tennessee senatorul cheltuie de 20 de ori mai multă energie, decât un american mediu. Dar totuna Al Gore este super.