ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Ce înseamnă pentru noi Vatra Nemului- Moşia Familiei

Această întrebare, mai degrabă, sau mai tîrziu și-o pune fiecare fondator al așezării ecologice. Cînd am cerut o formulare clară a răspunsului, am descoperit cu mirare că nu avem un răspuns simplu. Nu e vorba că nu ne-am gîndit la acest lucru, ci mai degrabă în altceva, în complexitatea și diversitatea acestei noțiuni.

Să răspunzi ce înseamnă aceasta este la fel de complicat cum ai răspunde la întrebarea ce înseamnă viața sau ce înseamnă veșnicia. Deseori ajungem la concluzia că sensul construcției așezării depășește tiparele și noțiunile pe care le știm. El e mai larg, mai mare, e atotcuprinzător și noi nici nu ne închipuim pînă la capăt ce lucru măreț înfăptuim.

M.P. Șcetinin menționa că părintele trebuie să poară să-i arate copilului sensul acțiunilor simple, fie plantarea unei flori sau a unui pom. Și cu cît mai

Cu cît mai valoroasă va fi amploarea celor create, cu atît mai larg va fi sensul acestei acțiuni în ochii copilului, inclusiv pînă la dimensiunile Universului.

Ceva similar eu văd aici, în așezarea noastră ecologică, doar că Părintele și Copilul ești tu însuți. Motivația de a construi așezarea ecologică, viteza realizărilor depinde direct de faptul cum îți explici ce înseamnă Așezare ecologică. Dacă va fi o construcție – atunci construcție, dacă e o evadare de rutina urbană – așa va fi, o casă vie – vei obține o casă vie. Dar poți merge și mai departe, or, în cărți se menționează asemenea noțiuni ce depășesc limitele vieții unei persoane sau familii.

Crearea unui paradis, a unui mediu de viață mai confortabil, a spațiului dragostei – toate acestea conferă acțiunilor simple un sens cu mult mai profund.

De aceea la întrebarea ce înseamnă pentru noi așezarea ecologică e foarte greu de răspuns, or, aceasta nu e doar în noi. Ce înseamnă pentru copiii noștri așezarea ecologică – este baștina adevărată, unde ei s-au născut din primele gînduri despre ei, că pentru neamul nostru așezarea este o casă mare, unde fiecare zi este o amintire luminoasă despre strămoșii noștri, cu care ei comunică, îi întreabă, primesc răspunsuri și creează împreună un viitor minunat pentru copiii lor.

Ce înseamnă așezarea ecologică pentru societatea noastră? Este o un nou mod de viață fără stres, fără daune și suferințe, este inspirație și speranță într-un viitor luminos. Ce înseamnă pentru planeta noastră așezarea ecologică – este o bucățică din grădina pură, este o micro-creare, o atingere a mînilor iubitoare și tandre. Ce înseamnă așezarea ecologică pentru Univers? E o nouă sclipire a creării, ce dă un semnal că oamenii au început să creeze, să înmulțească adevăratele valori, să creeze viața, și, prin urmare, o speranță într-un viitor minunat.

Deci, ce este pentru noi alezarea ecologică? E același lucru ca și pentru ei toți. Și încă ceva în plus, și așa la infinit, moșia deschide noi și noi orizonturi pentru noi în fiecare zi.

Aș dori să rog oamenii să nu simplifice această idee minunată, dar să încerce să o conștientizeze. Să nu declare, de ce pentru copii, de ce pentru străbuni, faceți pentru voi înșivă și gata!

Cît de mult ne place să simplificăm totul, să aducem totul la niște limite.

„Creează un mediul mai confortabil pentru tine, pentru viitoarea generația și în memoria strămoșilor tăi”. Dar ce se întîmplă dacă noi vom lua doar o treime din acest sens. Nu pentru copii, nu pentru strămoși, dar pentru noi înșine?

Eu înțeleg de ce oamenii se pot speria de asemenea declarații. Or, în ultimele cîteva generații au negat totul ce au făcut părinții și noi auzim și acum de la fermieri și businessmeni că copiii nu au nevoie de toate acestea, că ei și-au creat propria lor viață. Desigur, unii vor spune că nu trebuie să facem nimic pentru copii, deoarece ei nu prețuiesc. Iar alții vor spune că poate noi nu am creat pînă acum ceea la ce am visat și nu le-am oferit ceea de ce ei au nevoie cu adevărat.

În realitate, copiii se uită la părinții lor și văd cît de preocupați îi fac creațiile lor. Și nu vor să devină la gel, iar altă alegere nu au. Înseamnă că trebuie să respingă totul și să meargă pe calea lor. Oare nu ați procedat la fel?

Aprecierea de către copii a modului de viață a părinților lor este inevitabilă, este un examen și fericit este cel care îl va susține, iar copiii îl vor accepta și îi vor continua cauza.

Așadar, noi toți urmează să susținem aceste test mai degrabă sau mai tîrziu. Iar soluția simplă în declarațiile că construiești moșia de familie pentru generația viitoare sunt la fel dacă ai decide să pici examenul intenționat.

Din păcate, așezările de familie nu pot fi create în „liniște”, băieți, pe voi vă bagă în vile, în întovărășiri policole, dacă nu veți anunța despre intențiile voatre. Dacă nu veți pune întrebare, nu va urma nici răspunsul.

Dacă nu anunțați despre intenția de a crea un spațiu, o locuință vie pentru urmași, cum puteți să sperați că ei vă vor înțelege? Și cum să plantezi copaci fără a te gîndi la strămoși și să speri în „susținerea neamului”?

Mai pe scurt, trebuie să vă declarați intențiile și să nu vă rușinați de ideea, care pe toți ne unește și ne însuflețește în crearea așezării de familie. Nu acceptați variante de compromis de dragul unei vieți ușoare, doar atunci cînd nu ți-e frică, așezarea de familie se manifestă în toată splendoarea ei și îți oferă anume acele gînduri și sentimente, de care este capabilă.

 

Sursa: rpmedovaya.blogspot.ru

ABONAȚI-VĂ
Miercuri, 23 martie 2016 11:00
Vizualizări: 2515

Citiţi de asemenea

La Detail Garage oferim o gamă completă de servicii de detailing auto, pentru ca mașina dvs. să arate mereu ca nouă și s...
189
Deși toamna este în plină desfășurare, la XOstudio FLOWERS am început deja să ne pregătim pentru magia sărbătorilor de i...
306
Astăzi dorim să vă prezentăm o băutură naturală de casă, care este excelentă pentru organismul dumneavoastră. Dacă beți ...
421
Pentru toți amatorii de muzică bună! Pe 15 noiembrie, la Arena Chișinău, la ora 18:30, va avea loc mult-așteptatul conce...
284