Cea mai mare parte a produselor alimentare ecologic pure se produc în Moșiile de Familie!
Moșiile de familie se dezvoltă activ în toată lumea și în special, în Rusia, unde azi se văd primele rezultate ale acestei dezvoltări. S-a extins foarte mult piața produselor alimentare pure, iar cea mai mare parte a acestora este produsă în Moșiile de Familie. În Rusia, mai mult de jumătate de produsele alimentare pure sînt roada muncii a milioane de familii, ce le cresc pe terenurile lor în timpul liber. Guvernul rus alocă gratuit aceste terenuri pentru utilizarea lor în scopuri necomerciale. Pentru ruși, aceasta este o cultură, ce constă din rețele strîns legate între ele de livrare a alimentelor proaspete, sănătoase și a modului de viață de familie (moșiile de familie). Acest mod de viață are și latura lui spirituală, inspirată de seria de cărți despre Anastasia, care trăiește în pădurile Siberiei.
Deja în 1999, pe 35 de milioane de terenuri se produc 90% din cartofii din țară, 77% din legume, 87% din fructe, 59% din carne, 49% de lapte. Aceasta înseamnă că 105 milioane de oameni sau 71% din populația țării au crescut de sine stătător produse alimentare ecologice pentru propriul consum. Posibil că aceste cifre au crescut de atunci. Doar în regiunea Moscova sînt 1 milion de asemenea terenuri. Guvernul rus alocă aceste terenuri fără dreptul de vînzare, dar cu dreptul de transmitere prin moștenire. Aceste terenuri pot varia ca dimensiuni, dar în general suprafața lor este suficientă pentru a hrăni o familie, de a face provizii și de a transmite o parte din produse în rețelele de distribuție, datorită cărora, în circulație se află mereu produse proaspete. Producția este necomercială și, prin urmare, nu se impozitează.
Din luna mai pînă în septembrie, familiile își petrec zilele de odihnă și vacanțele la vile, pentru a se asigura cu alimente sănătoase și de a lărgi gospodăria de familie. În special, oamenii cultivă cartofi, care constituie un produs alimentar prea important pentru a le încredința livrarea cartofilor comercianților. Totodată, oamenii cultivă și cantități mari de morcov, ceapă, castraveți, usturoi, sfeclă, roșii, dovleci, ridiche și unele plante. Pămîntul este plantat cu copaci fructiferi și arbuști de pomușoare, iar oamenii se străduiesc să dezvolt permacultura. De regulă, pe fiecare teren pot fi găsite peste șase tipuri de fructe și pomușoare, precum coacăza, merele, zmeura, agrișul, prunele, căpșune și pere.
Viața la vilă este fixată în cultura rusă ca baza vieții de familie și de educație. Cînd familia se află la vilă, zilele leneșe petrecute lîngă televizor, cu recturi, gălăgie și haos, oamenii nu se mai axează pe propriile interese. Fiecare își poate găsi o activitate pe plac: tatăl poate meșteri ceva pentru casă, mama, cel mai probabil, se va ocupa de plivit, în timp ce copiii și animalele de companie se pot juca cu alți copii din împrejurimi. Copiii au posibilitatea de a se juca și de a crește în libertate și în sînul naturii, de aceea, se spune că copiii cresc la vile. Serile și nopțile sînt petrecute în familie, în casa fără telefon și apă.
Anastasia: pămîntul și spiritualitatea
Pămîntul este sfînt pentru ruși. Relațiile dintre oameni și pămînt este ceva sfînt și spiritual. Este moștenirea timpurilor păgîne, care s-a păstrat pînă în prezent în agricultura din Rusia. De aceea, activitatea la pămînt este considerată nu doar o parte a muncii. Această activitate calmează spiritul, asanează corpul și mintea.
În următorii ani, această spiritualitate a obținut un nou impuls, datorită editării seriei de volume ale lui Vladimir Megre „Cedrii sunători ai Rusiei”. Anastasia a crescut în pădurile siberiene în strîns contact cu animalele sălbatice și natura, fără a fi influențată de beneficiile civilizației, ca educația școlară, scrisul și cititul. De rînd cu înțelegerea naturii, ea conștientizează și alte probleme globale profunde, oferă sfaturi și recomandări practice de îmbunătățire a lumii. Nicio editură nu dorea să publice prima carte, de aceea autorul își vindea exemplarele în stradă. Un timp îndelungat, cărțile erau un fenomen de ilegalitate, iar pînă în prezent în Rusia au fost vîndute 10 milioane de exemplare, iar volumele au fost traduse în pete 20 de limbi.
Spiritualitatea Anastasiei se află în legătură directă cu viața strămoșilor, care au trăit mii de ani în urmă, ea ne povestește ce înseamnă dolmene și care era destinația lor. Dolmenele există și în sudul Scandinaviei, de zeci de mii de ani. Ea ne relatează și ne arată cum s-a schimbat lumea, ce probleme au apărut din cauza atitudinii dușmănoase față de natură. Acum cîteva mii de ani, au apărut oamenii, care au pierdut legătura cu natura.
De aceea, acești oameni tot mai des inventează soluții tehnice pentru a putea supraviețui. Ei au hotărît să domine deasupra naturii și altor oameni, iar în acest scop au creat dogme ierarhice, bazate pe forme sociale, care au fost răspîndite în toată lumea și aceasta e lumea pe care o cunoaștem astăzi. Principala caracteristică a acestor societăți constă în faptul că ele nu au nevoie de dogme pentru ca oamenii să nu poată descoperi adevărul interior, să nu se poată asculta, de aceea, asemenea comunități sînt distruse cu regularitate, pentru că dogmele, mai devreme sau mai tîrziu vor fi distruse.
Misiunea Anastasiei este ca noi să devenim din nou oameni cu literă mare, să învățăm să ne folosim toate posibilitățile noastre. Ea ne oferă sfaturi și recomandări pentru educarea copiilor. Cel mai important lucru acum este crearea propriului rai cu suprafața e 1 hectar, să ne ocupăm de permacultură și să dedicăm acest pămînt viitoarelor generații ale familiei noastre.
Noi creăm Patria, spune Anastasia. Acționînd astfel, noi ne deconectăm de sistemul ierarhic și creăm un spațiu intangibili al Dragostei, stațiul în care putem găsi siguranța și o nouă lume. Noi învățăm să ne iubim pe noi înșine, să iubim pămîntul, precum și să trăim în armonie cu legile Universului. Noi, Oamenii vom învăța din nou să trăim în dragoste și să avem relații bune cu natura.
În Rusia, această serie de cărți cu gînduri minunate are o influență culturală. Despre Anastasia se vorbește chiar și la nivel d stat, deoarece oamenii nu contenesc să trimită scrisori la guvern. Un număr mare de reportaje și articole au fost difuzate la televizor și publicate în ziare. Despre ea sînt scrise cîntece și poezii. Autorul Vladimir Megre a primit 40 de mii de scrisori de mulțumire, iar mulți oameni și-au schimbat viața după ce au citit aceste cărți.
În prezent, există grupuri în întreaga Rusie, care vor să creeze sub îndrumarea Anastasiei. În 2004, erau 150 de sate ecologic, create după modul ei de gînire. Multe familii inspirate de Anastasia, folosesc vilele ca o soluție a problemelor mondiale, transmițîndu-le copiilor experiența spirituală sub forma grijii față de natură, pămînt, Patrie.
Dar cum e în Norvegia?
Acum 50 de ani, noi puteam găsi în Norvegia oameni, care trăiau din contul autoaprovizionării, modul lor de viață corespundea cu modul, în care rușii trăiesc în prezent. Chiar și în orașele industriale mari din Norvegia de est erau oameni care e aprovizionau cu alimente, deși aveau loc de muncă modern în centrul orașului. Tot ce se cerea de la ei era să fie dispuși să petreacă sîmbăta și duminica cu folos pentru ei. Astfel, familii întregi se aprovizionau cu cartofi, legume, fructe și pomușoare. E bine că începem să conștientizăm că necesitatea în autoaprovizionare va apărea din nou în viitor, deși vom trăi într-o societate înalt tehnologizată. Se pare că trebuie să începem să acționăm azi.
În prezent, situația în Norvegia e de asemenea natură că noi am creat un sistem complicat din politicieni, o putere alimentară, supermarketuri și forța motrice a capitalei pentru producerea produselor alimentare. Or, este destul de simplu, nu e nevoie de un sistem, noi putem singuri să ne aprovizionăm cu alimente. Scopul fabricării produselor alimentare a dispărut atunci cînd principalul scop a devenit obținerea profitului și toți cei implicați în acest proces lucrează pentru obținerea profitului, dar nu a produselor alimentare calitative. Astfel, punînd în capul mesei profitul bănesc, oamenii au rămas fără produse alimentare folositoare.
Trebuie să menționăm că ideile Anastasiei deja au ajuns pînă la guvernul norvegian. Inspirată de cărțile despre Anastasia, o femeie a trimis o scrisoare premierului Norvegiei:
( ... ) “O să vă spun ce vreau. Vreau să-mi petrec ziua cu copiii. Nu doar două ore pe zi, de la ora cinci seara și acordîndu-le puțin timp înainte de somn. Aș dori să am timp și energie să fiu o mamă bună, să am posibilitatea de a vorbi despre lucrurile importante în viață, să am posibilitatea de a ajuta să facă alegerea corectă. Vreau să trăiesc fără a fi inundată de facturi. Facturi, pentru achitarea cărora eu trebuie să lucrez cel puțin 7 ore pe zi. Vreau să-mi protejez ziua prețioasă. Eu doresc să cheltuiesc cît mai puțin timp pentru munca mecanică de rutină. Eu vreau să-mi petrec cît mai mult timp fiind fericită, aproape de cei dragi! Ce condiții poate crea Norvegia pentru realizarea acestor dorințe? Iată ce mă interesează … ”.
Autor: Rene Bakke
Sursa: humanity777