ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Cercetătorii americani au creat primul panou solar 100% transparent

O echipă de cercetare de la Universitatea Michigan a creat primul panou solar cu adevărat transparent – o descoperire care ar putea transforma în curând ferestrele și geamurile de sticlă în generatoare solare.

Până în prezent, celulele solare de acest gen au fost doar parțial transparente și ușor colorate, însă cele noi sunt atât de clare încât sunt imposibil de distins față de ferestrele tradiționale.

Celulele solare fotovoltaice transparente sunt foarte greu de realizat, pentru că panourile solare generează energie prin transformarea fotonilor absorbiți în electroni. Pentru a obține o celulă solară 100% transparentă, echipa de la Universitatea Michigan a creat un concentrator solar luminiscent transparent (TLSC), unul care folosește săruri organice capabile să absoarbă lungimi de undă ale luminii invizibile pentru ochiul uman. Astfel, echipa de cercetare a reușit să valorifice lumina infraroșie și cea ultravioletă.

Profesorul Richard Lunt (Universitatea Michigan) arată panoul solar transparent. Imagine via Business Insider

O serie de celule solare fotovoltaice tradiționale (non-transparente) servesc drept “ramă” al panoului solar format din celule transparente, ramă care transformă lumina infraroșie concentrată în energie electrică.

Cercetătorii de la echipa Michigan State cred că tehnologia TLSC ar putea fi extinsă și la aplicații industriale mai ușor de gestionat, cum ar fi dispozitive de consum și gadget-uri portabile.

Prioritatea lor este de lucra în continuare la invenție, până când aceasta va avea o eficiență energetică suficient de mare încât să ajungă pe piața solară fotovoltaică.

 

Sursa: solar-magazin.ro

ABONAȚI-VĂ
Duminică, 25 octombrie 2015 13:00
Vizualizări: 2524

Citiţi de asemenea

Există fenomene naturale atât de vechi și de impresionante încât oamenii tind să le considere aproape eterne. Munții, oc...
6
Printre toate civilizațiile și culturile întâlnite în această călătorie există una care poate surprinde omul modern mai ...
51
Deasupra drumului atârna o Lună uriașă, roșie.Luna mi s-a arătat într-o vedenie de miez de noapte,Iar purtarea ei păre...
97
Privind harta lumii, am putea avea impresia că omenirea a împărțit deja întreaga planetă. Fiecare stat are frontiere, le...
99