ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

China construieşte un mare zid din copaci, ca să lupte împotriva schimbărilor climatice

China este cel mai mare poluator mondial, dar s-a angajat într-un program de plantare masivă de copaci, care ajută la compensarea defrişării pădurilor tropicale şi la absorbirea unei cantităţi importante de dioxid de carbon din atmosferă.

Eforturile de reîmpădurire din China, combinate cu regenerarea terenurilor agricole abandonate din Rusia, au ajutat la compensarea a 81 de procente din pierderile cauzate de defrişările tropicae din 2003 încoace, conform unui nou studiu publicat în revista academică Nature Climate Change.

„Creşterea vegetaţiei a venit în primul rând dintr-o combinaţie norocoasă de factori de mediu şi economici şi proiecte de plantare masivă în China”, a spus Yi Liu, autorul principal al studiului de la Universitatea New South Wales din Australia. Liu a mai spus că stocarea carbonului în pădurile din China a crescut cu aproximativ 800 de milioane de tone între 2003 şi 2012.

Analizând datele obţinute prin satelit timp de două decenii, cercetătorii au descoperit că volumul de carbon absorbit de vegetaţie a crescut cu circa patru miliarde de tone din 2003, chiar dacă pădurile tropicale au scăzut în Indonezia şi în Brazilia, iar infestările parazitare şi incendiile au dus la pierderea de păduri în Canada şi în Statele Unite.

În schimb, Africa de Sud, nordul Australiei şi anumite zone din Rusia au înregistrat creşteri în vegetaţie; creşterea cantităţii de precipitaţii şi a nivelului de dioxid de carbon din atmosferă au ajutat plantele să crească mai viguroase, arată studiul. În China, cea mai mare parte a creşterii vegetaţiei a avut loc în nord, unde ţara şi-a concentrat cel mai mult eforturile de reîmpădurire, a mai explicat Liu.

Observatorii spun că programul de reîmpădurire din nordul Chinei – cunoscut de asemenea sub numele de „Marele Zid Verde” – este cel mai mare proiect de inginerie ecologică din lume. China construieşte o centură de copaci care se va întinde pe o suprafaţă de 4.500 de kilometri în nord şi nord-vestul ţării, în încercarea de a opri înaintarea deşertului Gobi. În general, în ţară, s-au plantat până acum 13 milioane de hectare de păduri noi din 2008 până acum, conform Administraţiei forestiere de stat.

Criticii planurilor Chinei spun că acoperirea netă cu copaci continuă să scadă în ţară. Asta se întâmplă în mare parte din cauza faptului că mulţi dintre copacii noi sunt arbori de cauciuc şi pomi fructiferi non-nativi care necesită cantităţi mari de apă şi sunt monoculturi predispuse la boli şi dăunători. Potrivit Global Forest Watch, China a suferit o pierdere netă de aproximativ 523.248 de hectare de acoperire cu copaci pe an, începând cu anul 2011.

 

Sursa: green-report.ro

ABONAȚI-VĂ
Marţi, 21 iulie 2015 13:00
Vizualizări: 1892

Citiţi de asemenea

La Detail Garage oferim o gamă completă de servicii de detailing auto, pentru ca mașina dvs. să arate mereu ca nouă și s...
201
Deși toamna este în plină desfășurare, la XOstudio FLOWERS am început deja să ne pregătim pentru magia sărbătorilor de i...
318
Astăzi dorim să vă prezentăm o băutură naturală de casă, care este excelentă pentru organismul dumneavoastră. Dacă beți ...
429
Pentru toți amatorii de muzică bună! Pe 15 noiembrie, la Arena Chișinău, la ora 18:30, va avea loc mult-așteptatul conce...
288