MOLDOVENII.MD

Cine ești tu, primul doctor de pe Pământ?

Probabil că numele persoanei care poate fi numită primul doctor s-a pierdut în negura veacurilor. Primul a fost, evident, omul primitiv care a reușit să scoată un dinte, să extragă o așchie din corp sau să ungă o rană cu sucul unei plante, alinând astfel suferința.

Medicina egipteană și începuturile ei sunt învăluite în legende. Egiptenii se închinau zeului înțelepciunii numit Thot, considerat autorul a treizeci și două de cărți hermetice, dintre care șase erau dedicate medicinei. Sekhetienanah este primul medic al cărui nume s-a păstrat în istorie. El a trăit în Egipt (aprox. 3000 î.Hr.), iar o statuie cu o inscripție care afirmă că „a vindecat nările regelui” îi onorează meritele. Mult mai cunoscut, ca unul dintre primii vindecători, a devenit vizirul egiptean Imhotep (aprox. 2975 î.Hr.), renumit nu doar ca medic, ci și ca mare arhitect; el era venerat ca patron al medicinei și ca semizeu.

Medicii din Egiptul Antic se bucurau de o mare faimă. Conducătorii imperiilor vecine apelau la serviciile medicilor trimiși de faraon la curțile lor. În Egiptul Antic, „artele necesare” includeau nu doar matematica, arhitectura și astronomia, ci și medicina — acestea erau studiate în instituțiile de învățământ existente atunci, numite „Casele Vieții”. Potrivit unor surse, în astfel de instituții ar fi studiat mari savanți, medici și filosofi ai lumii antice — Hipocrate, Galen și Pitagora.

Dezvoltarea medicinei așa cum o cunoaștem astăzi este legată de numele lui Hipocrate al II-lea cel Mare, considerat de mulți drept primul doctor. Istoria greacă indică faptul că Hipocrate aparținea neamului Asclepiade, o dinastie de medici care, potrivit lui Homer, își trăgea originea de la zeul medicinei.

Asclepios, numit de romani Esculap, era zeul vindecării. Fiul zeului Apollo și al Coronidei, el a fost născut muritor ca pedeapsă pentru infidelitatea mamei sale. Datorită artei sale medicale, după moarte a fost readus din lumea morților și a devenit zeu al medicinei. Hipocrate al II-lea cel Mare se considera descendent al lui Asclepios pe linie paternă, în a șaptesprezecea generație, iar pe linie maternă aparținea Heraclizilor (urmașii lui Heracle). Profesorii săi au fost considerați tatăl său, Heraclid, și bunicul său, Hipocrate I. În total, istoria cunoaște șapte Hipocrate, unul dintre ei (nepotul lui Hipocrate al II-lea) fiind cunoscut ca medicul Roxanei — soția lui Alexandru cel Mare.

Un alt mare grec, Empedocle, care a trăit între anii 490–430 î.Hr., poate, de asemenea, pretinde titlul de primul doctor. Relatările ajunse până la noi susțin că el stăpânea nu doar arta vindecării, ci și capacitatea de a readuce oamenii la viață. Grecii antici au ajuns să-l considere un zeu încă din timpul vieții sale.

Imperiul Roman a existat mult timp fără o școală proprie de medicină, folosind în perioadele de pace cunoștințele moștenite de la etrusci. Tratamentul consta în utilizarea remediilor populare vechi de secole — infuzii de plante combinate cu incantații și magie. Cato, scriitor și om politic, afirma că varza era cel mai popular remediu. În timpul campaniilor militare, vindecătorii din armată erau adesea sclavi care învățaseră medicina în țările lor de origine. Sclavii proveniți din Grecia, Egipt și Asia Mică erau medici în familiile romanilor bogați. Abia în timpul domniei lui Iulius Cezar, care a emis în anul 46 î.Hr. un decret prin care acorda dreptul de cetățenie romană onorifică medicilor locali și străini, medicina a devenit o profesie prestigioasă. În ciuda acestei atitudini inițiale, Imperiul Roman a contribuit semnificativ la dezvoltarea medicinei militare.

Totuși, chiar și având aceste cunoștințe, nu putem afirma cu certitudine că știm numele primului doctor. Cel mai probabil, acesta rămâne ascuns în întunericul veacurilor, iar istoricii moderni cu greu vor reuși să-l identifice cu exactitate.