ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Complex sportiv în locul a 35 de arbori din parc

O nouă construcție într-o zonă de parc din capitală. Autoritățile publice locale au permis defrișarea a peste 30 de arbori pentru construcția în acel loc a unui complex sportiv.

Este vorba de arborii din strada Zimbru, Parcul Rîșcani, tăiați la începutul lunii curente, ca mai tîrziu, în locul lor, să apară o nouă clădire cu șase etaje, notează NOI.md.

Lotul de 0,1234 ha a fost obținut prin licitație de Compania SRL „Microcell” în anul 2014. Terenul din parc a fost scos la licitație de autorități încă în anul 2009.

Potrivit unei dispoziții semnate de către fostul viceprimar Vladimir Coteț pe 10 februarie 2015, a fost permisă tăierea a 17 ulmi, 12 arțari, 4 salcîmi, 2 cireși, unui măr și a 20 de arbuști. Controlul executării acestor defrișări a revenit Întreprinderii Municipale „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi”.

Solicitat de NOI.md, șeful Întreprinderii, Eliferii Haruța, a menționat că ei nu au nicio legătură cu aceste defrișări, iar arborii au fost tăiați de compania în a cărei proprietate se află acest lot de parc.

Totodată, defrișările în cauză au primit aviz pozitiv și din partea Inspectoratului Ecologic de Stat, și a Agenției Ecologice Chișinău. „Efectuarea lucrărilor silvotehnice nominalizate este necesară în scopul implementării proiectului de execuție «Centru de agrement cu săli sportive, cafenea și parcare auto subterană cu nivelul pe verticală S+D+P+6E», avizat pozitiv de expertiza ecologică de stat”, scrie în Actul de control din 12 octombrie 2016.

Totodată, de pe urma acestor defrișări, „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi” și-a mărit bugetul cu 40 774 de lei.

Arhitectul-șef interimar al Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare, Sergiu Borozan, a declarat pentru NOI.md că SRL „Microcell” dispune de toate actele necesare pentru a purcede la construcție. El a mai spus că Direcția nu este în drept să interzică sau să stopeze lucrările de construcție, ei pot constata doar unele încălcări și sesiza organele competente. „Lucrările pot fi stopate de noi doar în cazul în care construcția se va extinde peste limitele permise”, a menționat arhitectul-șef.

Șeful companiei SRL „Microcell”, Cristian Șipitca, nu a fost de găsit pentru a oferi vreun comentariu pe marginea acestui caz.

Вырублены 35 деревьев в парке ради спортивного комплекса

 

Sursa: noi.md

ABONAȚI-VĂ
Joi, 30 martie 2017 22:55
Vizualizări: 1458

Citiţi de asemenea

La Detail Garage oferim o gamă completă de servicii de detailing auto, pentru ca mașina dvs. să arate mereu ca nouă și s...
185
Deși toamna este în plină desfășurare, la XOstudio FLOWERS am început deja să ne pregătim pentru magia sărbătorilor de i...
302
Astăzi dorim să vă prezentăm o băutură naturală de casă, care este excelentă pentru organismul dumneavoastră. Dacă beți ...
419
Pentru toți amatorii de muzică bună! Pe 15 noiembrie, la Arena Chișinău, la ora 18:30, va avea loc mult-așteptatul conce...
283