MOLDOVENII.MD

Copacii în cultura vechilor slavi

Slavii antici meștereau din lemn practic totul: tacîmuri, linguri, bumbi, construiau case. Pentru fiecare obiect, slavii alegeau un anumit copac. Slavii distingeau copaci buni și răi. Cei bun erau folosiți pentru construcția caselor, în gospodărie și ritualuri.

În prezent, bioenergeticienii au confirmat împărțirea soiurilor de copaci capabili să alimenteze omul cu energie și invers, care iau energia, sug vlaga. Din prima categorie fac parte: mesteacănul, stejarul, pinul, castanul. Din a doua –plopul și bradul. Acești copaci subminează energetica, însă slavii erau foarte pricepuți și deștepți și utilizau frasinul în felul următor. Din plop erau făcute bîrne, pe care le aplicau la cap, cazul durerilor, în cazul durerilor de dinți, gingiile erau masate cu o perie din plop, care scotea energia și tensiunea, slăbind durerea.

Strămoșii noștri deseori lăsau copacul, care începea să crească în interiorul casei, sau construiau casa în jurul unui copac nobil. Încă la începutul sec.XX, în locul unde aveau loc tăieri masive de lemn, era sădit un pui de scoruș, mesteacăn sau stejar, iar în Siberia – de cedru. Era plantat în colțul roșu, unde ulterior, pe timpul creștinismului, erau atîrnate icoane. Slavii credeau că lumea se bazează pe un Copac ce ține Pămîntul și toate cele nouă bolți. Înălțarea unei case era egalată cu construcția Lumii.

Pentru necesitățile gospodărești nu erau tăiați niciodată copacii înalți și groși și bătrîni. Se spunea că în aceștia sălășluiesc sufletele bătrînilor. Nu erau tăiați nici copacii ce creșteau pe morminte – dacă în acest copac s-a mutat sufletul decedatului? Se temeau să atingă copacii cu anomalii în dezvoltare – suciți, strîmbi, mai ales „împotriva Soarelui”. Nu erau folosite soiurile blestemate – plopul tremurător și bradul. Din respect, și de teiul, care îi încălța pe slavii antici. Nu erau luați copacii uscați, deoarece ei nu aveau energia necesară omului. Nu erau tăiați copacii pentru încălzit iarna, deoarece atunci ei dormitau, erau „morți”.

Dar iată că copacul ce urma să fie tăiat este ales. Atunci se uitau unde va cădea vârful. Dacă cădea spre nord sau pe copacii vecini, atunci nu-l luau – era un semn rău. Erau lăsați și copacii care l-au strivit pe cel ce l-a tăiat. Chiar și o așchie băgată de un lemnar rău, ducea, potrivit slavilor, la moartea stăpînilor.

Nu erau tăiați niciodată copacii plantați de oameni, cei fructiferi și care creșteau în curte. Țineți minte: eroii din povești discută cu mărul sau cu vișinul? Ei erau considerați membri ai familiei.

Copacii erau considerați ființe vii, copii ai Pămîntului și Cerului. Oamenii credeau că atunci cînd copacii sînt tăiați ei plîng. Studiile recente au arătat că plantele de cameră intră în panică atunci cînd de ele se apropie o persoană care a ucis o altă plantă.

Strămoșii noștri încercau să îmbuneze copacii, înainte de a-i tăia. Trebuia să scoată cușma, să se închine, să povestească despre nevoia ce l-a adus în pădure. Ademeneau cu bunătăți spiritele copacilor, ca acestea să nu sufere în urma tăierii. Întorși din pădure, ei trebuiau să se curețe: să postească și să se spele minuțios, cel mai bine, în baie.

Strămoșii noștri simțeau intuitiv ceea ce în timpurile noastre au confirmat-o savanții, ce studiază mediul înconjurător, și trăiau în armonie cu natura și cu ființele din ea.