Cosmosurile civilizațiilor antice. Partea a VII-a. Fenicienii: când eroul devine drumul
După lumea cetăților miceniene, a eroilor și a gloriei nepieritoare, călătoria noastră ne conduce către o civilizație complet diferită. Dacă pentru micenian întrebarea principală era ce nume va supraviețui morții, pentru fenician întrebarea devine alta: ce se află dincolo de orizont? În fața noastră se află un popor care nu a construit un imperiu uriaș, nu a lăsat în urmă cuceriri comparabile cu cele ale asirienilor sau perșilor și nu a ridicat piramide care să impresioneze generațiile viitoare. Cu toate acestea, influența sa a fost atât de profundă încât, de fiecare dată când folosim un alfabet, atingem indirect moștenirea feniciană. Fenicienii au creat unul dintre cele mai neobișnuite cosmosuri ale lumii vechi — cosmosul drumului. Nu drumul prin deșert și nici marșul unei armate, ci drumul prin mare, care unește țărmuri îndepărtate într-o singură lume vie.
Pentru a vedea acest cosmos trebuie să ne întoarcem în secolele XII–VI î.Hr. și să ajungem pe îngusta fâșie de coastă a Mediteranei de Est, unde se află astăzi Libanul, o parte a Siriei și nordul Israelului. Este un spațiu remarcabil. Pe de o parte se ridică Munții Libanului, acoperiți cândva de faimoasele păduri de cedru. Pe de altă parte se întinde marea. Între ele rămâne doar o fâșie îngustă de pământ pe care apar orașele Tyr, Sidon, Byblos și Arwad. Spre deosebire de Egiptul cu marile sale câmpii sau de Mesopotamia cu văile sale fluviatile, aici aproape că nu există spațiu pentru expansiune terestră. Munții limitează deplasarea spre interior. Dar marea rămâne deschisă. Din acest motiv, fenicianul privea nu spre uscat, ci spre orizont.
Pentru locuitorul Tyrului sau al Sidonului, marea nu era o barieră, ci un drum. Astăzi tindem să vedem mările ca pe niște spații care separă state și popoare. Pentru fenicieni era exact invers. Marea unea. Ea transforma țărmurile îndepărtate într-o rețea comună de schimburi. Tocmai de aceea corăbiile feniciene încep să apară încă din Antichitate în întregul bazin mediteranean. Ele ajung în Cipru, Creta, Sicilia, Sardinia, Peninsula Iberică și pe coastele Africii de Nord. Mai târziu, fenicienii întemeiază Cartagina, oraș care va deveni el însuși una dintre marile puteri ale lumii antice. Dar ceea ce impresionează cel mai mult este faptul că pentru ei călătoria nu era o excepție, ci o formă obișnuită de existență.
Arheologia ne permite să vedem această lume aproape direct. Cercetătorii descoperă produse feniciene la distanțe uriașe de patria lor. Bijuterii, obiecte metalice, sticlă, ceramică și celebrele țesături vopsite cu purpură au fost găsite în întreg spațiul mediteranean. Deosebit de renumită era purpura de Tyr, un colorant rar obținut din moluște marine. Producerea sa era atât de dificilă încât hainele purpurii au devenit simboluri ale bogăției și puterii. Dar în spatele acestor mărfuri se afla ceva mai important decât comerțul: capacitatea de a lega culturi diferite într-un singur spațiu de schimb și comunicare.
Aici începe să se dezvăluie cosmosul unic al fenicienilor. Dacă sumerienii construiau canale, egiptenii construiau eternitatea, akkadienii construiau spațiul imperial, harappanii armonia, minoicii sărbătoarea vieții, iar micenienii gloria eroului, fenicienii construiau legături. Lumea lor nu poate fi înțeleasă prin imaginea unui singur rege, a unui singur templu sau a unei singure capitale. Era o lume a nodurilor și a rutelor. O lume în care cea mai mare putere era capacitatea de a crea relații între oameni, popoare și țărmuri îndepărtate. Corabia feniciană nu era doar un mijloc de transport. Ea era simbolul întregii lor viziuni despre lume.
Un aspect deosebit de important este faptul că fenicienii au oferit omenirii unul dintre cele mai influente instrumente culturale: alfabetul. Desigur, scrierea exista cu mult înaintea lor. Sumerienii aveau cuneiformele, iar egiptenii hieroglifele. Însă aceste sisteme erau complexe și necesitau o pregătire îndelungată. Alfabetul fenician era mult mai simplu și permitea redarea limbii printr-un număr redus de semne. Din el vor deriva ulterior alfabetul grec, cel latin și multe alte sisteme de scriere moderne. În acest sens, fenicienii au construit nu doar drumuri între orașe, ci și punți între mințile oamenilor.
Natura a jucat și ea un rol esențial în formarea acestui cosmos. Munții Libanului ofereau lemnul necesar construcției corăbiilor. Marea asigura rutele comerciale. Coasta modela întreaga viață economică și culturală. Din perspectivă etnobiologică, fenicienii au fost o civilizație maritimă în sensul cel mai deplin al cuvântului. Ritmul existenței lor era dictat de vânturi, curenți, anotimpurile navigației, porturi și cunoașterea țărmurilor îndepărtate. Dacă pentru agricultor punctul central era recolta, pentru fenician era orizontul. El trăia într-o lume în care fiecare călătorie putea deschide o nouă piață, o nouă insulă sau o nouă cultură.
Religia feniciană continuă să ridice numeroase întrebări. Cunoaștem numele unor divinități precum Baal, Astarte sau Melqart, asociate cu fertilitatea, natura, marea și orașele. Dar poate și mai important este faptul că lumea feniciană nu pare să fi urmărit crearea unui mit universal unic, asemenea Egiptului sau Mesopotamiei. Fiecare oraș își păstra identitatea proprie. Tyr rămânea Tyr, Sidon rămânea Sidon, iar Byblos rămânea Byblos. Chiar și aici observăm aceeași caracteristică fundamentală: unitatea nu se construiește prin supunere, ci prin rețele de legături.
Pe măsură ce cercetările avansează, devine tot mai evident că fenicienii au reprezentat una dintre primele forțe de globalizare ale lumii antice. Desigur, era o globalizare foarte diferită de cea contemporană. Însă ei au conectat numeroase regiuni ale Mediteranei într-un spațiu comun de schimb al bunurilor, tehnologiilor, ideilor și simbolurilor. Nu transportau doar mărfuri. Ei transportau cunoaștere. Din acest motiv influența lor a depășit cu mult dimensiunea propriului teritoriu.
Întrebarea centrală a cosmosului fenician este simplă și profundă: poate măreția unui popor să fie măsurată nu prin dimensiunea imperiului său, ci prin numărul legăturilor pe care le creează? Poate eroul principal să fie nu cuceritorul și nici conducătorul, ci cel care unește lumi diferite? Poate drumul să fie nu doar un mijloc, ci o valoare în sine? Pentru fenicieni răspunsul pare să fi fost afirmativ. Lumea lor exista datorită mișcării, schimbului și capacității de a conecta ceea ce înainte era separat.
De aceea simbolul principal al civilizației feniciene este corabia. Nu tronul, nu cetatea și nu carul de luptă. Corabia care se îndreaptă spre orizont. În ea se concentrează întregul cosmos al acestui popor. Ea transportă mărfuri, cunoștințe, povești, mituri, litere și idei. Ea unește oameni care nu s-au întâlnit niciodată. Ea transformă marea dintr-o frontieră într-un spațiu al dialogului. Tocmai de aceea fenicienii au rămas în istorie nu ca fondatori ai unui mare imperiu, ci ca poporul care a învățat lumea antică să unească țărmuri îndepărtate.
În partea următoare a călătoriei noastre vom descoperi un cosmos complet diferit — lumea vechilor perși, unde eroul principal va deveni alegerea dintre lumină și întuneric.
Autor: Валерий Катрук
Citiți toate părțile: Partea 1, Partea 2, Partea 3, Partea 4, Partea 5, Partea 6, Partea 7
97