ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Creasta Ural – omonim al Lanţului Muntos Ural




 

Ţinutul Rusiei populat destul de mult timp și suficient de dens, totuşi are locuri interesante şi... puțin cunoscut. O adevărată terra incognita în inelul de orașe și localităţi. De exemplu,Creasta Ural. Şi nu este vorba de lanţul muntos cu acelaşi nume Ural, care se întinde de la Marea Kara până la Marea Aral. Ci despre o mică stație de cale ferată, situată la 230 km la vest de la oraşul Ekaterinburg.

Prin definiție, staţia se află între Europa și Asia. In cazul nostru - între stațiile Europeană (regiunea Perm) și Asiatică (regiunea Sverdlovsk), pe calea ferată Gornozavodsk destinată mineritului industrial.

 

 

 

Staţia se află la o altitudine de aproximativ 400 de metri deasupra nivelului mării. Desigur, nu este situată în Imperiul Celest, dar totuşi… În partea de sus a localităţii bat vânturile puternice. Troiene de zăpadă cresc mai înalte decât garduri.

Este groaznic de imaginat cum au suferit oamenii care au construit acest segment de cale ferată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Revista "Transport feroviar" scria: "Construcția acestei secțiuni de cale ferată prin păduri impenetrabile și munţii neîntrerupţi a necesitat eforturi enorme". Vom preciza: eforturi nu atât mecanice, cât fizice: înlocuirea în masă a muncii manuale cu tehnică încă nu a fost atinsă.

 

Хребет Уральский - тезка горной гряды

 

 

Primele trenuri au mers aici în 1878. Acestea au fost trase, desigur, de locomotive cu abur. La stații, ele au fost alimentate cu apă încălzită canalizată prin apeduct de la un castel de apă. La staţiune s-au păstrat nu numai castelul, dar şi cazanul de fontă de o dimensiune de două înălţimi umane. Clădirea de pompare a devenit o casă de locuit. Buştenii de zadă complet drepţi, întunecaţi de-a lungul timpului, au rămas puternici. Oare aceştia într-adevăr au fost prelucraţi la fabrică în secolul al XIX-lea?

Movila în care se ascunde apeductul s-a transformat într-o alee pitorească cu mesteceni foarte înalţi și cu pini pe părţile laterale. Iar un mic râu curat Tura, susură ca şi o jumătate de secol în urmă. Da, este același Tura care în aval roteşte turbinele centralei hidroelectrice şi apa devine maro din cauza deşeurilor industriale, în timpul inundaţiilor râul demolează poduri, dar aici, lângă Creasta Ural și pisica poate sari peste el. La doar patru kilometri s-a distanţat râul de la leagănul său, mlaștina de cedru.

Stația "Creasta Ural" este un loc simbolic în adevăratul sens al cuvântului: aici nu lipsesc semne ce indică frontiera părților lumii. Pe platforma gării în 2003, în onoarea celor 125 de ani de cale ferată a fost instalată o compoziție de marmură cu săgeţi îndreptate spre est și vest. Iar în anul naşterii liniei de fier, 1878-lea, pe fiecare parte a drumului au fost stabilite piramide tetraedrice din aceleași șine ca şi linia ferată. În direcția lor aveţi nevoie să mergeţi de-a lungul liniei de cale ferată o distanţă de câțiva kilometri. Aşa că semnele sunt vizitate doar de cei mai zeloşi turişti - grănicerii.

Locuitorii din satele transfrontaliere nu sunt obişnuiţi să umble înainte și înapoi, dintr-o parte a lumii în alta. Numai locuitorii Crestei Ural se duc la magazin situat la staţiunea Asiatică sau la primărie.

Mai au loc călătorii după daruri ale naturii: în Europa - pentru afine, în Asia - pentru zmeură. Revista "Patria"cu 10 ani în urmă a expus opinia de autoritate a unui dintre "europenii"băştinaşi: "În Asia întotdeauna au preparat un basamac mai bun!"

Atracțiile nu lipsesc. În afară de cazanul gigantic, o altă raritate de metal nevăzută: o placă pe poarta casei vechi. Pe ea este sigilată o căciulă ostăşească cu o stea şi o stea și o sabie încrucişate. Simboluri ale Războiului Civil.

Director al muzeului etnografic din regiune a relatat că în timpul Războiului Civil aici au avut loc lupte serioase, Kuşva la rând a fost un punct de reper fie pentru Armata Albă, fie pentru Armata Roşie. În timpurile sovietice întreaga regiune marca aniversarea Revoluției din Octombrie sau a regimentului Vulturilor Roşii, care a primit aici un botez de foc.

A vizitat locurile luptelor din trecut și un nativ de Urali, un fost comandant militar, mareșalul Filip Golikov. La 18 ani, fiind un mitralior și un agitator, el a rătăcit în decembrie 1918 pe traversele căii ferate împreună cu trupele Armatei Roşii în retragere. Un capitol din jurnalul său de timp aşa şi se numește: " Stația Creasta Ural ":

"Zi de zi devine tot rău și mai rău. Drumul este acoperit de zăpadă. Vântul nu ne lasă să respirăm. Ne retragem de-a lungul liniei de cale ferată de la Kuşva la staţia Muntele Cald. O denumire tocmai potrivită vremii, atunci când înghețuri nu sunt mai mici de treizeci de grade.

Regimentul a suferit mult. Câți morți, răniți! Mulţi tovarăși au îngheţat în pădure”.

Cu toate acestea Creasta Ural este un loc neobișnuit. Se pare că aici bat în voie vânturile montane și vânturile timpului. Dar imaginea vieții locale nu se modifică semnificativ. Chiar şi soarta însăşi se împotriveşte marilor schimbări. Vrei să vii din Ekaterinburg, ieși în Nijnii Tagil pentru a face o transbordare, iar trenul electric spre Europa tocmai a plecat. Următorul va fi deja la căderea nopții. Pe vehicule nu poţi conta. Nu există drum carosabil spre Creasta Ural.

Nu există nici drum, nici locuri de muncă. Însă localitatea se menţine. O enigmă, nu altceva! Și coloniștii vin aici. De asemenea, enigmatici. Fondatorii moșiilor familiei. Moşierii? Timpul se întoarce înapoi. Nu, nu este chiar aşa.

Linia invizibilă de-a lungul cărei am decis să pornim într-o călătorie separă regiunea de la alţi subiecţi adiacenţi ai Federației Ruse. Sau, mai precis, o leagă cu ei? Este puțin probabil ca măcar în unul dintre punctele de contact să apară conflicte de frontieră. Dimpotrivă, devine o bună tradiţie vizitele vecinilor în zilele de sărbătoare și un ajutor reciproc - în zilele de lucru. Şi este cunoscut faptul că aceste aşezări vechi din Uralul de nord sunt în mod istoric strâns legate cu pământurile situate pe partea cealaltă a munților Ural. Chiar și astăzi aceste drumuri nu sunt uitate. Colectori de lemne, exploratori geologi, turişti, culegători de ciuperci, de fructe de pădure, de conuri, apicultori - mulţi au interese de afaceri în regiunea din taiga.

În aceste locuri, trece granița dintre cele două subiecte ale Federației – regiunile Sverdlovsk și Perm, de multe ori cu aceleași bazine hidrografice şi hotare cu Europa şi Asia. În vârful triunghiului marcat pe hartă învecinează Republica Komi. Şi desigur, nu locuitorii din centrele orăşeneşti joacă rolul grănicerilor, ci sătenii locali.

 

 

 

Rima Peciurkina, managerul proiectului.
Tel: +7 (343) 355-37-51
E-mail: rim@oblgazeta.ru

 

 

Sursa: urbibl.ru

 

Luni, 17 iunie 2013
Vizualizări: 2140

Citiţi de asemenea

Stațiile de încărcare pentru mașini nu sunt atît de uimitoare în zilele noastre.Dar ce e de făcut cu bicicletele electri...
36
Ai auzit de un astfel de fenomen ca "Furtună murdară"?Așa se numește fenomenul, cu formarea de fulgere în norul de cenuș...
43
Nu se știe cum animalul a ajuns atît de departe de apă.Foca  nu avea un comportament agresiv, dar a intrat în panic...
29
Oamenii merg de obicei în natură, ca la odihnă.Eu credeam că viața în natură trebuie să fie o stare permanentă a omului....
64