Creasta Ural omonim al Lanţului Muntos Ural. Partea a doua. Regăsind spațiul personal
Nadejda Kukuşkin, șefa administrației districtului teritorial Kuşvinsk în Asia, a numărat în satul subordonat cu numele Creasta de Ural 55 de locuitori permanenți. Ei constituie populația autohtonă: foştii lucrători de cale ferată, colectori de lemne, proprietari de grădini şi oameni de tip nou care vin aici cu intenții bune - a crea moşii de familie.
Explicăm pentru cei neinițiați: este un fenomen surprinzător și inexplicabil. Dar se pare că timp de câţiva ani pe pământul rusesc se dezvoltă o astfel de mișcare. Apar comunități de oameni care doresc să se unească cu natura, să păşească înainte spre un alt viitor, bazându-se pe trecutul un pic idealizat, inclusiv creșterea copiilor în tradiții naționale. Ei inventează numele localităților de o frumusețe nepământeană "SvetoRusie", "Radosvet", "Liubodar", etc.. Și se pun nume în același spirit, refuzând la cele obișnuite şi simple…
Prietenii noștri noi Veronica și Serghei sunt originari din Nijnii Taghil, ea în trecut a fost specialist în domeniul construcţiilor, el este sudor. Primii 2-3 ani veneau aici în vacanţă, iar apoi au decis să petreacă iarna și construiască un cuib de familie pentru ei înșiși și generațiile viitoare. Moşia în înțelegerea lor nu este un conac cu coloane, acareturi pentru sluji în spatele casei stăpânilor, hambar pentru carete şi o curte de câini.
Este un teren alocat legal pentru construcţia locuinței, plus un hectar pentru gospodărie; stăpânul hotărăşte ce să facă cu el: răzoare, livezi, păşuni, iaz, prisacă, etc.
Coloniştii nu au de gând să copieze fără minte tradițiile larg răspândite. În experiența predecesorilor ei încearcă să găsească ceva corespunzător condițiilor lor. De exemplu, de la agricultorii începători au auzit că cartoful si legume pot fi cultivate cu succes pe creste înalte, fertilizate cu deșeuri de lemn. Însă ei nu se grăbesc, la început vor să înţeleagă pentru care culturi este mai potrivit solul local.
Sunt considerente practice. Şi în afară de ele putem citi între rânduri că fiecare pom plantat aici nu este doar un pom simplu şi Pomul vieţii. Şi problema constă, în general, nu atât de mult în culturi de grădină, ci în cultura existenței umane. Și hectarul de familie nu este pur şi simplu o grădină-păşune, ci şi un spațiu privat, o ieşire din impasul vieţii civilizațiilor urbane. Și aici nici într-un fel nu se potrivesc legile junglei urbane.
Simptomatică a părut expresia auzită aici "ciuperci pentru oaspeți". De exemplu au răsărit lângă casă ciupercile care nu sunt culese imediat, ci păstrate: dacă brusc vor apărea oaspeţii, gazdele vor avea cu ce să le servească. Un fel de fuziune a pământului de destinaţie agricolă cu natura virgină.
Când noii locuitori au venit la autoritățile municipale din Kuşva cu o cerere de "spațiu personal", şefii au dorit să vadă totul cu ochii lor și au venit într-o o vizită de răspuns. Logica este clară: ar fi bine, desigur, a creşte numărul populației în zona subordonată, dar nu se cuvine de a deschide poarta la primul venit.
Coloniștii nu au provocat nici un fel de teamă la conducătorii municipiului. Ei nu seamănă cu sectanţii sau deţinuţii fugari şi au primit pământ. Preotul Dimitrie venit împreună cu organele de putere laică nu numai că a binecuvântat aşezarea cu moşii, dar şi a prezentat în dar viitorilor locuitori nişte pui şi un cocoș de rasă cu gâtul gol. Păsările de casă uşor s-au obișnuit cu condiții noi.
De atunci primii colonişti sunt în relații destul de diplomatice și undeva, chiar şi prietenoase, cu autoritățile locale. Principiul este simplu: a nu deranja cu tot felul de rugăminte, dar a fi conștient: dacă va fi nevoie, ajutorul nu va fi refuzat.
Cu toate acestea, printre colonişti au apărut şi cetățenii radicali care visează la o autonomie şi la o finanțarea bugetară. La ce o femeie înțeleaptă din vechii locuitori a remarcat: înainte de scutura puşculiţa, trebuie de pus ceva în ea.
Relaţiile între coloniști și populaţia locală sunt destul de prietenoase. În general, oamenii de aici nu sunt grupate în funcție de vârstă, timpul de şedere, ci după opinii faţă de viața și de oamenii.
Noii noștri cunoscuţi sunt hotărâţi să se bazeze pe ei înșiși. Auto-suficiența și independența sunt principiile lor. Greșesc, în opinia lor, cei care au schimbat locul de reședință, dar nu şi psihologia. Dacă ai venit voluntar în taigaua, uită de obiceiul urban pentru confort. Încearcă să te obișnuieşti cu noul spațiu, să-l înțelegi. Apropierea de natură este o idee minunată care nu trebuie să fie doar promovată, dar de asemenea aplicată în viaţă. Unele inconvenienţe ale vieţii se compensează integral prin pace, liniște, curățenia mediului natural și, dă Doamne, a relațiilor umane.
Coloniştii se conduc de reguli rurale simpli în organizarea vieţii, de exemplu acoperă buştenii din jos de-a lungul perimetrului casei, căptuşesc pereţii bătuţi de vânturi.
- Consumul de lemn se reduce cu multe ori, - susţine Fedor, un tânăr pensionar, care a consacrat un sfert de secol industriei de petrol.
Iarna curajoşii se freacă cu zăpadă, cei mai îndrăzneți se plonjează în cristelniţa de gheață. Aşa că dureri de cap în legătură cu întârzierea sezonului de încălzire pentru ei sunt necunoscute.
Lăsând supermarket-uri la o distanță mare, ei treptat se dezvaţă de delicateţe şi consumă produse alimentare mai puțin costisitoare și mai sănătoase. La sosirea noastră, de exemplu, Veronica a coc plăcinta cu ciuperci. Ceaiul a fost preparat din ierburi. Pâinea aici de asemenea este proprie, coaptă după tehnologia originală.
Și totuși pentru a trăi pe pământ în zilele noastre, este necesar ca aceste produse să fie şi o marfă. De exemplu, în anul cu o roadă bogată de ciuperci, acestea au fost acumulate în cantități mari. Iată şi marfa.
Veronica și Serghei au încercat multe ocupaţii – împletitul lozii, confecţionarea obiectelor din coaja de mesteacăn, apicultura, până ce nu au găsit calea lor. Au învățat să prepare medicamente din rășina de cedru cu ulei de in şi diferite suplimente naturale. Au primit licenţa. Cererea există.
Cineva s-a oprit pe apicultură. Altcineva intenţionează să crească animale atunci când se va stabili aici. Marina, care a venit din districtul autonom Iamalia-Neneția , s-a implicat în grădinărit, îi place pământul, însă la Nord recolta e problematică.
Apropo, Serghei și Veronica încă nu au construit casa lor şi locuiesc ... în baie. Pereții din buşteni sunt spălaţi până s-au făcut albi. Fiecare centimetru este ocupat cu ceva necesar. Ei au găsit un loc şi pentru un calculator. Cum altfel? Ei au nevoie să știe ce se întâmplă în lume, să comunică cu semenii lor, să fie la curent cu inovații ideologice, să asculte melodiile preferate ale barzilor. Da, aici nu este o fundătură în taigaua. Echipa de televiziune de la Nijnii Taghil , care au venit să facă un film despre sihaştrii din pădure a fost foarte descurajată de circumstanţele descrise mai sus. Şi a pronunţat o sentinţă severă: Voi nu sunteţi sihaştri. Dar cine o pune la îndoială?
Moşia este încă la etapa de formare. Hotarul a fost marcat de un gard viu format din tinerii brazi. Vor apărea aici şi cedrii plantaţi după toate regulile ştiinţei. Pisicile aleargă după veveriţe. Câinii s-au plictisit să latre la iepuri. Veverițe și păsări iau hrana din mâini.
Fedor și Olga au avut noroc. Au primit o clădire a fostei cazangerii căii ferate. Au şi o coborâre de schi perfectă printre copacii maturi și un râu "personal" Tura.
Cunoscuta lor Nadejda Kukuşkina este de părere că "pionierii" aşezării ar putea să se mișcă mai departe în sensul propriului aranjament, dacă tot timpul ar consacra doar treburilor personale. Însă ei au fost nevoiţi să stingă focul aprins de locuitorii sezonieri, să îndeplinească pruncile administrației , să întâlnească la gară pe cei care au venit în "explorare" și curioşii.
De fapt cei care s-au stabilit nu doresc foarte mult o creștere nesăbuită a populației. Și pământul liber aproape că numai există, apariția persoanelor străine este indezirabilă. La oraş vecinul care trăieşte după perete nu este vizibil de ani de zile. Iar aici proprietarul moșiei, care locuieşte după un pădurici este un vecin foarte apropiat. Şi ar fi înfricoșător să vezi în continuu o persoană obraznică sau un hoț.
Creasta Ural este un loc special, încă nestudiat, - spune Veronica. – Zăpezile sunt foarte frumoase! Ierburile înflorite au un miros special. Vrem să păstrăm acest loc minunat curat și frumos.
Autor: Rima Peciurkina
Ne mândrim cu hotarul dintre Europa și Asia fără a-l cunoaşte
Hotarul dintre Europa şi Asia este ceva exclusiv, un simbol natural şi un obiect de mândrie al locuitorilor din Ural. Unicitatea sa constă în faptul că, despicând munţii Urali de la nord la sud, acesta totuşi nimic nu despartă. Dimpotrivă, formează din două părți un continent întreg - Eurasia. Munţii Urali de azi integrează aproape o sută de țări din întreaga lume, sintetizează două origine, formează o unitate geopolitică.
Frontiera de stat dintre țări este, în general, trasată pe uscat, în conformitate cu bazinele hidrografice (de exemplu, creste muntoase) și acvatice - pe șenalul râurilor. Însă granița noastră nu este cea de stat, după cum s-a dovedit aproape toate obeliscurile pe care le-am văzut au fost instalate pe ea foarte convenţional. Unul dintre ele, de exemplu, stă, în general, în oraşul Orenburg, la o mie de kilometri de frontiera reală.
Parcă pentru noi, locuitorii Uralilor este totuna: un metru la stânga, un kilometru la dreapta – care este diferența? Totuna va fi Rusia. Acolo unde au fost puse marcaje pentru turişti, se presupune că trece frontiera. Iar europenilor le place ordinea.
Herodot cu Ptolemeu au trasat frontiera euro-asiatică pe râul Don (Tanais). Mai târziu, cercetătorii occidentali au numit râul de frontieră fie Volga, fie Enisei. Oamenii de ştiinţă sovietici au discutat mult timp înainte de a trasa frontiera pe râul Ural. Odată membrii consiliului regional din Sverdlovsk chiar au înaintat o propunere oficială de a transfera frontiera de pe versantul vestic al Munţilor Ural la est: ca să trăiască în Europa. Datorită academicienilor care s-au opus hotărât și nu au permis voluntarismul în geografie, frontiera a fost salvată.
171