ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Cum ne-a primit festivalul internațional „Voshojdenie 2016” (+Foto)

Noi multe am căutat și multe am pierdut, dar pentru prima data am venit pe valea rîului Jane și am crezut într-o realitate aflată la limita oricăror discuții despre ea. Aici fiecare găsea ceea ce a căutat, pentru care a venit aici. Cel mai nostim a fost să urmărim cum oamenii, deseori, nu erau gata să accepte dorințele, să se întîlnească față-n față și să nu le întoarcă spatele. Dar cel mai des, acceptarea avea loc inconștient, ca și cum unele forțe invizibile „gestionează” înțelept ceea ce aduce omul pe altarul lor. Și-a lăsat amprenta pentru vecie acest al 18-lea festival muzical „Voshojdenie 2016” în sărbătoarea vieții, dragostei și creației pe planeta noastră Pămînt.

„Trăiește simplu, gîndește înălțător!” – a fost tema acestui eveniment. Iar unul dintre motivele de bază de a vizita anume acest locuri din valea pitorească a rîului Jane, care de șase ani sunt monumente istorice și arheologice de nivel mondial – dolmenele. Aceste obiecte misterioase și controversate ale trecutului nostru istoric constituie moștenirea întregii omeniri și creează o notă suplimentară a peisajelor fermecate și atractive ale regiunii Krasnodar, se află în apropierea orașului Ghelendjik, în satul Vozrojdenie, în valea rîului Jane. Desigur, puteți găsi dolmene de-a lungul întregului lanț al munților Caucaz și nu doar. Însă anume lîngă orașul Ghelendjik, în satul Vozrojdenie, în valea răului Jane oamenii reușesc să stabilească o relație aparte cu dolmentele. Există contact și sunt oamenii, care vin la festivalul ce durează 10 zile – de pe 20 septembrie pînă pe 2 octombrie. Zece zile de aflare în apropiere de dolmene la un festival muzical, dorind să stabilească relații speciale cu ele, să întreprindă eforturi de a veni, acesta nu e o vizită turistică standard de o oră, procurat în cadrul unui tur la o agenție de către un turist obișnuit. Așadar, noi am fost unii dintre oaspeții festivalului, care au avut intenția de a se întîlni cu ei înșiși, integri. De a simți puterea dolmenelor, ce trezesc, în primul rînd, dorința de a găsi plenitudinea. Apoi, după căutări și asamblări într-un tot întreg, noi am simțit deschiderea creativității, exprimată cel mai frecvent în poezie, dans, cîntec, apoi în realizarea ideilor valoroase și a proiectelor de afaceri. Cineva stabilește în acel moment relații cu sexul opus. Fiecare primește în dar de la dolmene ceea de ce are nevoie. În rezultatul numeroaselor întîlniri în cadrul festivalului, vă regăsiți pe sine însuși, o variantă perfecționată pentru o viață ulterioară fericită. Miracolul s-a produs cu toți participanții festivalului și continuă să funcționeze și în această clipă, dacă îi permiteți să fie alături de voi. Probabil poate nu ați înțeles ce ați obținut și cum trebuie să trăiți cu asta, dar credeți-ne, este la discreția voastră să faceți ce doriți cu asta, în măsura înțelegerii acestor evenimente. Cine se teme o altă versiune a sa, nouă, nu este înțelept, dar inteligent cu siguranță. Căutați, continuați ceea ce au scos din voi dolmenele cu ajutorul conștientizării celor întîmplate și atunci veți găsi cheia spre interior. Analizîndu-mă pe mine pot să spun că puteți să vă aprofundați în interior pe cîteva nivele, pe diferite planuri. Adică vă transformați nu o dată, ci de cîteva ori și nu trebuie să vă opriți, ci să lucrați mai departe singuri. Posibil, am atras prea multă atenție cititorilor ecology.md temei dolmenelor la festivalul „Vozrojdenie 2016”. Pur și simplu, unii vin înainte de festival, stau ici pe parcursul festivalului exclusiv pentru a se afla în contact cu dolmenele și sunt foarte mulțumiți. Festivalul are o tradiție – urcarea pe muntele Exis, în prima seară a deschiderii. De aici și numele festivalului – „Voshojdenie” (urcarea). Cei mai hotărîți oaspeți după primul concert se adună și merg în marș de la valea rîului Jane spre dolmenele de pe muntele Nexis, aproape 15 km. Această expediție a „pelerinilor” este condusă de un ghid, care face acest lucru în ficare an. Acolo, în vîrful muntelui, lîngă dolmene, „pelerinii” întîmpină împreună răsăritul soarelui și revin înapoi. Priveliștea și sentimentele în urma acestei acțiuni de urcare sunt foarte puternice și de neuitat.

Să ne oprim la programul și condițiile festivalului „Voshojdenie 2016”.

Ziua, pe teritoriul festivalului, organizatorii au creat toate condițiile pentru cazarea confortabilă a copiilor și maturilor. Terenul pentru copii, instalații sportive pentru maturi, cafenele raw vegane, vegetariene și obișnuite, spații pentru evoluări artistice libere ale barzilor, iarmaroc, prisacă, samovar, un foișor sub formă de sferă cu pereți transparenți cu vederea spre pădure, acompaniat de murmurul rîului Jane, numeroase poenițe pentru master class-uri și concerte, un spațiu mare pentru hore, jocuri și dansuri, casă de cultură, acoperită în caz de ploie – toate acestea au stat la dispoziția oaspeților și participanților festivalului.

Regulile securității și atmosferei „sănătoase”: în caz de incidente, bărbații se apropie de buclucaș, îl înconjoară și îl transmit administrației, fără a întreprinde ceva. Fiecare participant și oaspete al festivalului purta un ecuson cu nume, iar pe corturi – un număr de înregistrare, altfel, este expulzat de pe teritoriu și nu este admis la eveniment.

În fiecare seară erau evoluții ale barzilor și diferite jocuri TVC sau show-ul „Eh, Poteha!”, „Dragoste la prima vedere și hai să ne căsătorim” la un loc. Programul muzical-creativ s-a desfășurat și sub forma „Microfonului liber”, unde fiecare participant al festivalului își putea prezenta așezarea, cu ce a venit la festival. S-au desfășurat și seri de poezie, competiții. După concerte, unii se prindeau în joc cu DJ Domir. Concertul de la deschidere a fost conceput ca o marcare a noului an în Vozrojdenie. Această decizie a fost motivată prin faptul că data desfășurării festivalului a coincis cu solstițiul de toamnă. Revelionul cu brad și cadouri a adus și nopți reci ca iarna, cu un cer caracteristic „geros”. Periodic, natura includea regimul de curățire cu ploaie. Iar o dată, la festival a avut loc un adevărat potop nocturn. Timp de trei orie, seara, a plouat, udînd toată valea. Apoi, au urmat fulgerele, tunetele, iar stihia s-a dezlănțuit cu adevărat. Nu ne rămînea decît să ascultăm și să privim concertul naturii, iar apoi să mergem în vad spre casa de cultură pentru a înnopta pe uscat. Însă toți au înțeles că o dezlănțuire mai mare a naturii în această vale înecată nu va mai fi.

La concertele barzilor au participat: Dmitrii Ostapovici, Miru, duetul „Zvezdnîie krîlia”, trupele „Horoșo-da-Ladno”, „Auru mira”, studiolul vocal pentru copii „Indigo-luci”, Olga Vodnikova, Oleg Aravin, ДYРАК всеЯ РYCИ, Barzii solari Roman Mokrousov, Stepan USaci, Ekaterina Osipova-Ratușnaia, Olesea Ladnaia și Serghei Korolenko etc.

Un star al festivalului este și moderatoarea Nadejda Skazkina. Umorul ei fin îi punea în dificultate pe TVC-iști, iar comentariile ei confereau dinamism și interes. O voce minunată, atenție, darul poetic și măiestria de a vorbi a moderatoarei evoluează din an în an. Ea a devenit o carte de vizită a festivalului „Voshojdenie 2016”. Această femeie a pregătit și jocuri intelectuale, prezentate în cadrul master-class-ului în orele de dimineață.

În cadrul festivalului „Voshojdenie 2016” a fost filmat un „film popular”, au fost colectate mijloace pentru crearea lui. Filmul este despre noi pentru generațiile viitoare, așa a fost conceput. Parțial, e gata. Bucăți din această lucrare au fost prezentate publicului.

Apropo, taxa de participare și înregistrare la festival a fost benevolă. Mărimea taxei era determinată de fiecare participant și pentru prima dată în istorie a constituit, în medie cîte 100 de ruble de persoană.

De două ori în cadrul festivalului au avut loc show-uri de artificii. Odată a fost o performanță chiar sub ploaie, ceea ce nu a diminuat efectul.

Cele mai reușite distracții în cadrul festivalului au fost horele și dansurile. Îi mulțumim lui Ivan Țarevici pentru că ne-a purtat pe la jocuri și dansuri. Le mulțumim Alexandrei Larina și echipei de organizatori! Pentru entuziasmul vostru, pentru eforturile voastre sincere și nelimitate pentru a face această lume mai bună și mai luminoasă. Pentru înțelegerea cum să acționați mărinimos și eficient! O atenție deosebită au meritat-o fetele care au lucrat cu copiii pe terenul lor, pentru pregătirea spectacolului de teatru cu părinții și copiii în calitate de actori.

Spațiul viu al rîului Jane ne-a oferit ieșirea spre cele mai gingașe și mai firești manifestări la sărbătoarea Noului An. Vom crea mai departe lumea așa, cum a fost în cadrul acestor zile unice ale festivalului „Voshojdenie 2016”.

Dorim să exprimăm o mare mulțumire tuturor și fiecăruia în parte care a participat la Festival! Datorită mulțimii de zîmbete deschise, de ochi sclipitori și inspirație infinită ne este vesel și putem crea mai departe! Toate cele bune și pe curînd, la o nouă întîlnire în cadrul festivalului!

Anna Kunț

Как нас принимал, ежегодный международный фестиваль «Восхождение 2016»

Citiţi de asemenea

Haideți să ne amintim programa școlară, să zicem, de literatură. Și să începem, de exemplu, cu clasicii. Ce studiem la ș...
96
La Detail Garage oferim o gamă completă de servicii de detailing auto, pentru ca mașina dvs. să arate mereu ca nouă și s...
225
Deși toamna este în plină desfășurare, la XOstudio FLOWERS am început deja să ne pregătim pentru magia sărbătorilor de i...
349
Astăzi dorim să vă prezentăm o băutură naturală de casă, care este excelentă pentru organismul dumneavoastră. Dacă beți ...
445