Cum să facem copiii fericiţi?

Cum să facem copiii fericiţi?

Creierul copilului se maturizează cu aproximativ 50% până la 6 luni, şi la vârsta de trei ani, el este deja "gata" la 80%, finisând creşterea sa la 6-7 ani. Restul vieţii sale copilul va învăţa despre lume cu ajutorul bazei, care s-a format anume în această perioadă!

„Vreţi să ştiţi ce posibilităţi va avea creierul lui mic la naştere?” – scrie Glenn Doman în cartea sa "Dezvoltarea armonioasă a copilului. – „Capacităţile lui de zece vor depăşi posibilităţile tuturor arhivelor naţionale din SUA”.

Ce înseamnă acest lucru în sensul intelectului? Când copilul se naşte, orice limbă va fi pentru el străină. De exemplu, pentru un copil, născut la Paris, franceza va fi străină ca şi toate celelalte limbile.

Dar apoi se întâmplă un miracol. La trei ani - şi fără nici un profesor - copilul va poseda fluent limba lui maternă. Toate calculatoarele din lume, adunate împreună, nu pot susţine o conversaţie liberă în limba engleză la acelaşi nivel ca şi un copil de trei ani.

Copilul absoarbe totul şi la trei ani, în afară de însuşirea limbii (şi uneori mai multor limbi), el practic, aproape complet preia comportamentul uman. Şi aceasta nu este un model de dezvoltare, ci o influenţă a mediului. Numai existenţa în mediul uman formează din omul Om.

Povestirile despre copiii mowgli arată că copiii, crescuţi de animale, se identifică cu animale şi dacă ei au crescut fără intervenţie umană la o vârstă fragedă (înainte de a deveni conştienţi de ei înşişi ca oameni), atunci întoarcerea lor la viaţa umană normală este aproape imposibilă.

În mod similar, dacă unei persoane la o vârstă fragedă, vor fi create condiţii pentru dezvoltare (de preferinţă fizică şi intelectuală împreună, deoarece studiile arată că la un copil există o legătură directă între mobilitate şi intelect), apoi la trei ani copilul deja va citi, număra, desena, face schiuri, cânta la vioară, etc., în funcţie de ce fel de condiţii au fost create pentru dezvoltarea lui.

Dacă este atât de important ce anume absoarbe copilul la o vârstă atât de fragedă (iar el absoarbe foarte mult), atunci de ce nu suntem atenţi la acest fapt şi ne concentrăm asupra dezvoltării şi educaţiei unui copil în perioada preşcolară şi şcolară?

Sunt sigură că această problemă necesită un studiu separat, dar deja acum vreau să atrag atenţia asupra faptului că atmosfera în familie, relaţia dintre părinţi şi a părinţilor cu alte persoane - toate acestea joacă un rol în viitor. Prin urmare, dacă suntem interesaţi într-o generaţie sănătoasă şi fericită, trebuie să începem educaţia din leagăn, chiar dacă va fi o metodă pasivă.

Eu cred că copilul va accepta şi va lua ca model de comportament acela, pe care îl va vedea în mediul său (iar acesta nu se limitează la părinţi, pentru că copilul împreună cu părinţii săi apare în societate practic din primele săptămâni după naştere). În acest caz, nu contează nivelul lui de dezvoltare, este un copil hiperactiv sau un copil indigo.

Însă, în ciuda posibilităţii de a oferi unui copil un start complet în viaţă datorită dezvoltării oportune din frageda copilărie (anume oportune la timp, ci nu precoce, cum se spune actualmente), noi nu putem proteja copilul de expunerea la societate care îl înconjoară. Acest lucru înseamnă, că, cu siguranţă, ar trebui să începem cu noi înşine, trebuie să-i oferim o societate, care cu exemplul său, ar duce omul într-o direcţie cuvenită, după ce autoritatea familiei încetează să-l influenţeze.

Construirea unei societăţi "adecvate", în toate timpurile a fost una din cele mai importante probleme ale umanităţii. Şi, uneori, chiar societatea a reuşit să construiască „o variantă de compromis”, în care individul ar putea să se simte confortabil şi în siguranţă (în comparaţie cu alte regimuri). Dar aici este paradoxul: toate ideile despre o societate perfectă în viitor, în practică, s-au dovedit a fi nişte utopii! Oare acest lucru înseamnă că în lumea noastră nu se poate construi o societate în care tuturor va fi bine?