MOLDOVENII.MD

Cum să renunți la metropolă, să-ți construiești o casă și să devii fericit (+Foto)

„Se consideră că orașul este locul oportunităților și al alegerilor, locul unde poți găsi mereu o activitate pe placul tău și care să fie bine plătită. Și este adevărat. Dar eu mi-am dorit întotdeauna să exist nu doar între patru pereți, ci și să am propriul meu pământ. Problema este că «căsuța de la țară» este asociată, de obicei, cu lipsa civilizației și a confortului elementar. Însă, pe lângă pământul meu, pentru mine contează și oamenii, mediul înconjurător. A fost nevoie de timp, dar acum am toate acestea.”

Daut Hakimov, eroul acestei istorii, are puțin sub 30 de ani. S-a născut în Tatarstan, în micul oraș Cistopol, și și-a petrecut copilăria într-o casă particulară cu teren propriu. Ca majoritatea oamenilor crescuți „pe propriul pământ”, Daut iubește și știe să lucreze cu mâinile și obține o adevărată plăcere din asta.

La 18 ani, Daut a plecat la studii în Kazan. După absolvire și-a găsit un loc de muncă și a petrecut 8 ani într-un oraș mare, dar apoi s-a activat „chemarea inversă” — dorința de a reveni la viața rurală. Iată povestea lui.

În Kazan lucram într-o fabrică pentru 25 000 de ruble și nu sufeream prea tare din cauza vieții în marele oraș. Tot ce este mai interesant în viața socială și culturală se întâmplă anume acolo. După muncă puteai mereu să găsești ceva de făcut sau o distracție. Cafenelele și restaurantele erau la dispoziția ta. Pentru mulți oameni asta este important și necesar.

Dar, cât timp am trăit în oraș, senzația că nu mă aflu la locul meu nu dispărea: eram atras de propriul meu pământ. Da, posibilitatea de a ieși în pijama din casă, de a traversa strada și de a cumpăra o cafea proaspăt preparată este comodă. Dar pentru mine asta nu a fost niciodată vital. Practic, foloseam toate avantajele civilizației doar pentru că le aveam. Dacă într-o zi mi-ar fi fost luate, nu aș fi devenit cu nimic mai nefericit.

În vara anului 2016 am decis să mă ascult pe mine însumi și să revin la viața de la sat. Probabil a fost o decizie spontană, bazată într-o anumită măsură pe emoții.

Avantajele vieții urbane le-am enumerat deja, însă pentru mine personal dezavantajele au fost mai multe:

• agitația urbană;
• zgomotul informațional;
• ecologia proastă;
• blocurile aglomerate cu vecini zgomotoși și lifturi care se strică permanent;
• tarifele tot mai mari la servicii comunale.

Și aceasta este doar o parte din listă. Dar chiar și aceste puncte, scrise pe o simplă foaie de hârtie, m-au ajutat să iau decizia finală.

În aceeași perioadă am moștenit casa bunicii din sat. Eu și fratele meu am decis să încercăm să o reparăm și să transformăm vechea „colibă” într-o locuință potrivită pentru trai permanent. Casa are aproximativ 100 de ani și nu are fundație — stă pe pietre. Am tras apă, am reparat electricitatea, dar oricum înțelegeam că pentru trai permanent casa nu era potrivită: fără încălzire am rezistat doar până la primele înghețuri din octombrie.

Atunci au apărut din nou îndoielile: visul era frumos, dar viața rurală presupunea prea multe griji și nu eram pregătit pentru ele. M-am întors din nou la oraș, însă doar temporar: am decis să mă pregătesc mai bine pentru mutare și să gândesc totul mai atent.

După ceva timp, adunându-mi gândurile, am abordat mutarea la sat mult mai conștient. De această dată decizia a fost luată nu doar emoțional, ci și rațional. Înțelegeam că trebuie să fac totul imediat, altfel puteam rămâne blocat în scuze și amânări.

În termene scurte și cu un buget limitat am început construcția.

La a doua încercare, casa bunicii din satul Torniaz a devenit relativ locuibilă datorită unei anexe, care era mai ușor de încălzit. Volumul lucrărilor părea mic: o anexă de 6x6 metri, două camere și un etaj mansardat. Din nou m-a ajutat o simplă foaie de hârtie. Am împărțit totul în sarcini:

• izolarea pereților și podelei;
• placarea pereților;
• instalarea comunicațiilor;
• montarea podelelor;
• realizarea scării și montarea ușilor;
• mobilarea casei.

Pentru toate acestea am planificat două luni. Dar termenele s-au dovedit mult prea optimiste. Am decis să construiesc fără echipe profesioniste, iar echipa mea a devenit familia. Tata, fratele și socrul veneau să ajute când puteau, iar asta accelera cât de cât lucrările. Dar când rămâneam singur, totul încetinea dramatic.

De exemplu, când făceam tavanul, a trebuit mai întâi să construiesc schelele. Doar asta mi-a luat jumătate de zi. Au apărut probleme legate de timp, alegerea materialelor și soluțiile tehnice. Dar când lângă mine erau oameni apropiați și puteam cere un sfat sau găsi împreună o soluție neobișnuită, asta mă ajuta enorm să nu renunț.

Una dintre cele mai importante concluzii pe care le-am tras în timpul construcției este că nu trebuie să-ți fie frică să ceri ajutorul celor apropiați. Familia este cel mai important lucru din viața fiecărui om!

În total, pentru realizarea planului minim — să mă mut în propria casă de la țară și să încep traiul acolo — au fost necesare patru luni și aproximativ 600 000 de ruble (fundație, scânduri, izolație, metal, plăci OSB, lucrări de finisare). Desigur, căutam materiale ieftine. Din primăvara anului 2021 toate s-au scumpit de aproape două ori. Dacă faci totul cu echipe profesioniste și fără limită de buget, procesul merge mai repede, dar costurile cresc cu încă un milion.

Avantajele vieții la sat decurg firesc din dezavantajele vieții urbane: aici este liniște, calm, ecologie bună și spațiu personal. Poate suna naiv, dar pe lângă aspectele practice aveam și un scop mai mare — să contribui la dezvoltarea satului și să popularizez stilul de viață rural. Pentru că îl iubesc și vreau ca oamenii să înceteze să perceapă satul ca pe un loc trist, unde viața înseamnă doar suferință.

Din ideea „vreau să trăiesc pe propriul pământ” a crescut un întreg proiect personal — „Din oraș la sat”, de care mă ocup acum.

Prin acest proiect vreau să arăt oamenilor că, dacă sufletul tău este atras de viața rurală, atunci plecarea dintr-un mare oraș și reorganizarea vieții nu sunt atât de dificile precum par. Iar eu demonstrez asta prin propriul exemplu, dezvoltând satul în care trăiesc. În paralel, administrez și canalul de YouTube „Torniaz — satul visurilor”, unde îmi povestesc istoria.

Canalul nu are milioane de vizualizări, dar susținerea pe care o primesc prin comentarii valorează pentru mine mult mai mult. Oamenii îmi scriu că drumul meu și ideologia renașterii satului îi inspiră, îi ajută să se asculte pe ei înșiși și să deosebească lucrurile impuse de cele cu adevărat importante.

Cred că din acest punct de vedere „Torniaz — satul visurilor” este un proiect important și reușit.

Pentru a-mi întreține gospodăria, lucrez ocazional în taxi, produc conținut video și, practic, îmi îndeplinesc visul — dezvolt satul nostru Torniaz. Veniturile mele nu sunt stabile: între 10 000 și 40 000 de ruble pe lună. Dar folosesc toate posibilitățile disponibile de a câștiga bani, astfel încât să-mi rămână timp pentru ceea ce iubesc.

În timpul liber plantez copaci în sat, construiesc terenuri sportive pentru adulți și copii. Am încercat chiar să deschid o mică fabrică de brânzeturi, dar momentan proiectul este pus pe pauză. Organizez târguri, susțin fermele familiale și gospodăriile auxiliare și, cel mai important, îi ajut pe oamenii în vârstă. Pentru generația mai veche, piețele sunt adesea singura posibilitate de câștig.

Pentru mine, toate aceste activități aduc o mare satisfacție. Vreau să trăiesc în afara orașului, dar vreau și ca aici să fie confortabil. Și sunt gata să contribui la asta cu propriile mâini și propria minte.

Pe canalul meu de YouTube povestesc cum amenajez satul și cum îmi construiesc casa. La început, vecinii mă considerau un ciudat, pentru că oamenii privesc tot ce este nou cu prudență. Unii râdeau, alții urmăreau totul ca pe un serial. Mi se părea că spectatorii proiectului meu sunt undeva departe, dar în realitate și în apropiere existau destui urmăritori.

Dacă vă gândiți să vă mutați la sat, principalul sfat este să analizați mediul și oamenii din jur. Uneori există alcoolism, furturi. Greutățile vieții rurale își lasă amprenta asupra oamenilor. Vecinii la sat sunt ca rudele. Când nu ești acasă, ei au grijă de gospodăria ta și sunt gata să ajute. Ideal este când acest lucru este reciproc, iar eu am avut mare noroc.

Încă un sfat pentru cei care se gândesc la mutare: faceți un plan, calculați bugetul — și înmulțiți-l imediat cu doi. Fiți pregătiți financiar. Când îți schimbi modul de viață, apar întotdeauna cheltuieli neprevăzute.

Nu vă temeți de depărtarea față de „civilizație”. Alegeți un sat situat la 60–70 km de un oraș unde există spitale, magazine mari și infrastructură.

Dacă încă vă întrebați dacă să vă mutați definitiv la sat, petreceți acolo măcar o vară — și veți înțelege totul.

După ce m-am obișnuit cu viața rurală, pot spune că aerul curat, legumele proaspete din grădină, pământul care îți aparține și oamenii simpli și buni sunt ceea ce contează cu adevărat pentru mine.

Da, există dificultăți legate de trai și infrastructură. Dar dacă vrei să trăiești într-un loc, trebuie să fii pregătit să contribui personal la schimbarea lui în bine. Iar în acest proces te vei schimba și tu.

Eforturile tale vor fi apreciate și oamenii te vor ajuta. Satul este o comunitate închisă unde nimeni nu rămâne fără rost. Iar propria casă la țară este locul tău de putere, fortăreața și viața ta.

Cristina Șeveleva