MOLDOVENII.MD

Cum trăim aici e o taină mare! Veșnicia e alături de noi

Noi developăm frumusețea prin consemnări mici, dar sincere. Dacă sînteți interesați de problemele organizării umane, atunci bine ați venit la șansa noastră modestă de deschidere a căilor de interacțiune cu lumea prin studierea naturii noastre interne.

Mulți dintre noi deja au înțeles că viața nu este o pensiune pentru bătrîni, unde întotdeauna lucește soarele și ni se oferă confortul pe farfurie. Dar și că nu este gestiunea realității în propriul spațiul, construit de noi, sub forma casei, apartamentului sau chiar a spațiului dragostei pe moșia familie. Și că aceasta nu constă doar în răspunsurile la provocările pregătite de soartă. Sau că în spatele acestui dar al vieții stau posibilități nelimitate, despre care nici nu bănuim. Atunci ce este viața?

Lumea înconjurătoare și omul ca parte indivizibilă a ei are capacitatea de a se reproduce, iar această capacitate ne face veșnici. Creatorul, care a făurit această veșnică mișcare la scara universului, este la fel. Cunoștințele, înțelegerea și percepere energiei chipului în sine îi permite omului să nu moară și să nu cadă într-un somn dulce.

Conștentizarea și perceperea chipului în sine, plăzmuit de creator

Cineva simte această percepție în sine mereu, în orice moment. Este o perceperea propriilor puteri și capacități care au fost puse la bază de creator, iar pe parcursul maturizării pur și simplu nu au fost perturbate. Acei piloni care stau la baza lucrurilor. Ordinii lumii artificiale, care se ocupă doar cu crearea „jucăriilor” pentru corpul și mintea omului, dar nu pentru dezvoltarea sufletului.

Iată încă un exemplu neplăcut: copiii sînt născuți din motivarea continuității. Dacă am ști că sîntem nemuritori! De ce? Atunci nu are sens să ne preocupăm ca să fim ținuți minte, nu trebuie să ne gîndim la urma pe care o lăsăm.

Deci, mulți oameni nasc copii pentru a trăi prin ei, a obține surogatul nemuririi. Anume de aceea ei încep să-i „iubească” pe fii și fiicele lor împotriva voinței lor: să-i înscrie în diferite cercuri și secții inutile, să-i chinuiască prin controlul total. Și parcă am dori ca ei să aibă succes, dar în realitate nu e așa. Pentru că dacă privim lucrurile obiectiv, atunci aceasta este tendința de a substitui prin viziunea noastră viața lor unică. Astfel, treptat, copiii ajun în circuitul sistemului, care le dezbate individualitatea și esența lor primară.

E greu să recunoaștem că feciorul sau fiica este o persoană aparte. E mai ușor să dorești cu disperare să veți în ei o continuare a propriei persoane iubite. De dragul acestui fapt, părinții sînt dispuși să le mutileze întreaga soartă a copiilor, doar ca să-și prelungească puțin existența pe planetă a unei părți din sine, ca personalitate. Cam așa, majoritatea dintre noi pierde acea percepție a propriilor forțe și capacități, a acelui pilon, pe care este ulterior țesută soarta și viața omului.

Cum să păstrezi propriul „Eu”

Cînd interacționați cu copilul, întrebați-vă: ceea ce fac acum este pentru ca el să aibă succes, au pentru ca eu să fiu liniștit și să-mi gîdil propriul ego? În mare parte, este singura întrebare, pe care trebuie să și-o adreseze părinții cînd se ocupă de educație. Aproape 80-90% dintre noi vor găsi puteri pentru a recunoaște că în primul rînd ne gîndim la liniștea noastră, iar apoi la copil, ale căror căi sînt nebănuite. Fiecare copil se naște ca o personalitate aparte el are propria misiune pe acest pămînt, predestinarea lor. Noi nu putem cunoaște această misiune, dar, totuși continuăm să-i „educăm”.

Dragostea față de copil înseamnă respect. Eu respect orice decizie a lui. Da, eu pot presupune că această decizie poate avea consecințe neplăcute și ei îl voi avertiza. Desigur, totul e în limitele rezonabilului. Știind că unele acțiuni ar putea conduce garantat la traume, noi le preveni. Dacă vă respectați copilul, atunci asemenea restricții vor fi multe.

De ce noi impunem copilul, care a găsit pe stradă un băț, să-l arunce imediat? Or, el datorită ei își construiește lumea, creează, își dezvoltă imaginația și intelectul. Lumea psihologică a copiilor este foarte interesantă. Și în ea trebuie să intrăm atent, pe picior de egalitate. Printr-o singură metodă – cu ajutorul ochilor. Iar acum, o întrebare părinților: cît de des comunicați cu copilul, privindu-l în ochi cu dragoste? De ce vă mirați că, în cele din urmă, copilul nu vă mai ascultă?

Cel mai important canal de comunicare, ochii, deseori este transformat într-un instrument de suprimare. Asta vine din copilărie. Dacă certați copilul – întoarceți-vă. Nu în zadar, în trecut copiii erau puși la ungher.

Iar acum o recomandare practică. Cum să creați baza pentru adoptarea deciziei de către copil? El întreabă, voi coborîți pînă la nivelul ochilor lui (sau îl așezați pe masă) și purtați un dialog de la egal la egal.

Un alt detaliu important. Părinții, educatorii și profesorii demult s-au încurcat și au uitat principalele misiuni față de copii. Școala și grădinița – îi învață, îi adaptează pentru societate, iar familia educă.

Cum să restabiliți și să dobîndiți chipul în sine?

Perceperea sinelui apare sau vine dintr-un spațiu viu, cu care omul se înconjoară intenționat. Noi vorbim acum despre o dimensiune vie, căreia i-am dedicat mai multe articole pe pagina portalului nostru http://ecology.md/

Spațiul viu al naturii și stihiilor face minuni, trezind în omul matur, „mutilat” de sistem, individualitatea, creativitatea și arta față de sine însuși. Asta vine de la sine, de acolo din lumea vie…

Odată ce v-ați găsit rămîne doar sătrăiți și să vă bucurați de totul din jur, să vă dezvoltați și să nu-i stresați pe semenii voștri.

Uneori calea spre sine este anevoioasă. O mulțime de oameni într-un ritm nebun se recuperează pe sine. Aleargă printr-o mulțime de obstacole și provocări. Și ce dacă trece timpul, omul care s-a decis să trăiască zboară înainte. Obținînd victorie, pășind peste capete, el se avîntă în luptă și se recucerește. În această cale, el poate rămîne „fără cap”. Asta nu-i pensiune! Este o depășire a propriului monolog intern, coroborat cu o mulțime de monologuri însoțite de marasm ale „camarazilor” de sistem. Această luptă poate fi și fierbinte și cu siguranță este o evadare din zona de liniște și confort.

Eroina cărților lui V. Megre, Anastasia, povestește multe despre viața omului și developează multe părți ale existenței lui. Vom cita un moment important la tema abordată mai sus.

Vorbirea direct a Anastasiei:

— Omul nu este altceva decît o imagine materializată și, fiind o imagine materializată omul poate crea singur chipuri cu ajutorul gîndului. În asta constă puterea Universului.

Dacă un om nu conștientizează capacitățile sale, dăruite de Creator, atunci acest om își blochează puterea mare și ajunge sub influența altor imagini, materalizîndu-le intențiile lor, inclusiv pînă la propria distrugere, a familiei, a neamului, a statului și a întregii planete.

Anna Kunț