MOLDOVENII.MD

De ce nu-mi trimit copiii la școală?

O întrebare ciudată... Pe mine mă nedumerește mai degrabă de ce locuitorii inteligenți și educați ai orașelor, mai ales cei care au atins succesul profesional și bunăstarea materială, își constrâng copiii, condamnându-i fără vină să petreacă unsprezece ani în acest Sistem.

Desigur, în secolele trecute, în sate, Învățătorul era mult mai instruit și mai prosper decât părinții copiilor, avea un statut social și un nivel cultural mai înalt. Dar astăzi?

Nobilii nici atunci nu își trimiteau copiii la școală, ci organizau educația la domiciliu.

De ce are nevoie copilul de școală și de ce au nevoie părinții de ea?

Pentru părinții care lucrează este foarte comod să lase copilul într-un fel de „depozit”, sub supraveghere minimă, consolându-se cu gândul că toți fac la fel. Și mai ciudată pare poziția mamelor care nu lucrează și au un soț înstărit, dar pe care propriii copii le obosesc atât de mult încât îi lasă și la program prelungit. Uneori ai impresia că acești copii au fost aduși pe lume doar ca o garanție a siguranței materiale și că, dacă ar exista posibilitatea de a-i trimite la internat fără a pierde bani sau prestigiu social, aproape toate ar face-o.

Pentru copil însă școala este rareori necesară. Nu am întâlnit niciun copil care, la sfârșitul lunii octombrie, în loc să meargă în vacanță, să își dorească să continue să frecventeze școala. Desigur, copilul vrea să se întâlnească și să se joace cu prietenii, nu să stea la lecții. Dacă îi este asigurată o comunicare confortabilă în afara școlii, frecventarea acesteia își pierde complet sensul pentru el.

Școala nu îi învață pe copii aproape nimic.

Să analizăm acum câteva mituri populare care îi determină pe părinți să își afecteze fără să gândească propriii copii.

Mitul nr. 1: ȘCOALA ÎI ÎNVAȚĂ (le oferă cunoștințe și educație)

Copiii din mediul urban merg astăzi la școală știind deja să citească, să scrie și să socotească. Multe dintre celelalte cunoștințe dobândite la școală nu sunt folosite în viața de adult. Programa școlară reprezintă adesea un ansamblu de fapte care trebuie memorate. De ce ar trebui reținute? La multe întrebări răspunsurile pot fi găsite rapid în surse moderne de informare. Cei care aleg anumite specializări vor studia oricum din nou fizica, chimia sau alte discipline. Ceilalți, după absolvire, cu greu își amintesc ce au învățat în toți acei ani.

Ținând cont că programa școlară s-a schimbat relativ puțin în multe decenii și că uneori se pune mai mult accent pe caligrafie decât pe competențe moderne de lucru la calculator, școala nu oferă întotdeauna cunoștințele și abilitățile cele mai utile pentru succesul în viața adultă. Chiar dacă presupunem că aceste informații sunt importante, ele ar putea fi transmise într-un timp mult mai scurt.

Acesta este și motivul pentru care mulți profesori particulari reușesc să îi învețe pe copii, în câteva zeci sau sute de ore, ceea ce nu au asimilat pe deplin în ani de școală.

În general, pare neobișnuit faptul că un volum mare de studiu este întins pe parcursul mai multor ani. În universități, disciplinele sunt predate în module mai concentrate. De asemenea, metoda prin care copiii trebuie să stea nemișcați și să asculte perioade lungi de timp nu este potrivită pentru toți elevii.

Experiența multor părinți arată că anii de studiu și temele pentru acasă nu garantează întotdeauna un nivel suficient pentru admiterea la o universitate prestigioasă. În ultimii ani de școală, mulți apelează la meditații suplimentare pentru a aprofunda materia.

Consider că un profesor particular, programe educaționale pe calculator, manuale bine scrise, filme educative, cercuri tematice și cursuri specializate ar putea fi utilizate încă din clasele gimnaziale, fără ca elevul să petreacă atât de mult timp într-un sistem care nu îi valorifică întotdeauna potențialul. Timpul rămas liber ar putea fi dedicat unor activități care îl pasionează.

Școala împiedică socializarea copiilor?

Mitul nr. 2: ȘCOALA ESTE NECESARĂ pentru socializarea copilului

Socializarea este procesul prin care individul își însușește modele de comportament, norme sociale, valori, cunoștințe și abilități care îi permit să funcționeze cu succes în societate.

Ce înseamnă succesul în societate? De obicei îi considerăm de succes pe profesioniștii realizați, care își câștigă bine existența prin munca lor. Oameni respectați, care își fac meseria cu responsabilitate și sunt remunerați corespunzător.

Poate fi vorba despre antreprenori, manageri de top, funcționari de rang înalt, lideri civici, sportivi, artiști sau scriitori.

Acești oameni se disting prin capacitatea de a-și atinge obiectivele, prin rapiditatea gândirii, spirit de inițiativă, perseverență și voință. Ei știu să comunice eficient, să negocieze, să vorbească în public, să ia decizii rapide și să gestioneze stresul. Au capacitatea de a lucra cu informația, de a se concentra, de a observa detalii, de a-și asuma responsabilitatea și de a învăța continuu. Sunt pasionați de ceea ce fac și curioși față de lume.

Învață școala aceste calități?

Autorul consideră că, mai degrabă, nu.

Pe parcursul anilor de școală, elevii au puține posibilități de a-și alege disciplinele care îi pasionează și de a le aprofunda cu adevărat. Adesea, interesele autentice se dezvoltă în afara școlii.

Obținerea unui rezultat concret nu este întotdeauna prioritară. Sunetul clopoțelului întrerupe activitatea și elevul trebuie să treacă la altă lecție, chiar dacă nu și-a terminat sarcina.

În opinia autorului, acest lucru nu dezvoltă suficient perseverența și orientarea spre rezultat.

Ce se întâmplă cu viteza de gândire într-un sistem orientat către nivelul mediu al clasei? Ce se întâmplă cu inițiativa atunci când accentul este pus pe conformare?

„Fii ca toți ceilalți. Nu ieși în evidență.” Este aceasta o regulă potrivită pentru succesul în viață?

Autorul susține că școala nu îi învață suficient pe copii să lucreze cu informația, să analizeze texte, să își exprime propriile concluzii sau să își asume alegeri personale.

Abilități precum negocierea, vorbitul în public, dezvoltarea intuiției, leadershipul sau capacitatea de a acționa sunt, în opinia sa, insuficient reprezentate în programa școlară.

În loc să învețe să renunțe la ceea ce nu este important, elevii sunt adesea încurajați să suporte ani întregi activități pe care le consideră inutile.

În locul unei orientări interioare, se dezvoltă uneori dependența emoțională de evaluarea profesorului. În același timp, elevul are puține posibilități de a-și exprima liber opiniile.

Despre existența exclusivă a profesorilor excepționali în școli, spune autorul, nu se poate vorbi. În opinia sa, sistemul educațional se confruntă cu dificultăți de selecție și motivare a cadrelor didactice.

Autorul merge chiar mai departe și afirmă că modelul clasei școlare seamănă foarte puțin cu societatea reală. În viața de adult, oamenii comunică cu persoane de vârste diferite, își aleg ocupațiile, își schimbă locul de muncă, își stabilesc obiectivele și decid ce este important pentru ei.

În lumea modernă, consideră autorul, educația, formarea și socializarea copilului reprezintă în primul rând responsabilitatea părinților. Trimițând copilul la școală, mulți părinți își simplifică propria viață, însă acest lucru nu garantează întotdeauna cea mai bună dezvoltare pentru copilul lor.