MOLDOVENII.MD

De cealaltă parte a antichităţii. Mărturia unui pelerin la poalele dolmenului 2 (VIDEO)

Prieteni, hadeţi să revenim la discuţia noastră cu pelerinul rătăcitor, care a avut loc la poalele dolmenelor din Caucaz. Începutul în Mărturia unui pelerin la poalele dolmenului 1

- Intereantă istorie, dar cum ai obţinut toate acestea de la Dolmen? Toate aceste noţiuni, imagini din trecut?

- Este memoria mea, la care eu anterior nu am apelat, la fel cum noi uneori ne amintim evenimente din copilărie. Ca un vis minunat sau mai exact, a unei aspiratţii, dar foarte colorate şi condimentate cu sentimente noi sau demult uitate.

- Atunci haideţi să încercăm să pătrundem măcar parţial în acest mister, ce vine de la dolmene. Poţi să ne povesteşti ce se întîmplă cu tine?

- Diferit, de exemplu, a fost un caz interesant – cobor din munţi, aproape pe întuneric, drumul deja nu se vede, strigătele şacalilor deja nu mă opresc, urc în maşină şi dintr-odată, privesc la sora mea şi nu înţeleg cine se află în faţa mea? Şi frică, şi curiozitate, şi o mulţime de alte sentimente s-au amestecat într-un moment. Eu înţeleg clar că nu-l cunosc pe acest om. Totul e o iluzie, inventată de mine. Poate cu ajutorul ei. Poate noi împreună am inventat-o. Dar ea, această iluzie, cu siguranţă, nu este reală. În faţa mea e alt om! Aşa e şi cu obiectele din jur şi cu lumea înconjurătoare şi chiar eu nu mai sînt acelaşi! În faţa mea se află o persoană, pe care o văd şi o ţin minte, dar această percepţie nu este legată cu ceea ce am ştiut despre ea pînă acum.

Un sentiment puternic mă duce în depărtare din care apar imagini, ca o amintire din copilărie, dar parcă dintr-o altă copilărie, din altă tinereţe, şi chiar din altă bătrîneţe. Eu aş numi asta – oprirea lumii în lor, oprirea unui circuit încontinuu.

În perceţia obişnuită este un fenomen destul de rar – oprirea lumii. El este mai degrabă, şocant decît confortabil. Sînt convins că oamenii care practică aceste exerciţii ating un nivel înalt al măiestriei.

-În ce constă valoarea acestor momente de oprire a lumii?

- În fiecare moment din acestea ce apar lîngă dolmene prin imagini, ce vin din adîncurile vremii, de cealaltă parte a antichităţii, necunoscută de noi în momente obişnuite, asemenea sentimente puternice, ce comportă atît de mult sens şi conţinut, încît eu pînă în prezent nu le pot percepe. Eu permanent despachetez încărcături informaţionale masive şi acum în faţa ta am reschis doar o mică parte din această experienţă de lîngă dolmene.

-Acest fapt a introdus anumite corective în viaţa ta?

- Au fost corective pînă în prezent. Că pămîntul e rotund. Ce e bine şi ce e rău. Că eşti bărbat sau femeie şi ce înseamnă asta. Că ceva trebuie să obţinem, iar de ceva trebuie să ne ruşinăm. Aceste puncte de reper, ce ne sînt „oferite” societatea şi împreună cu care vîslim, ele nu mai sînt ale mele – pentru mine toate acestea au murit. Iar oprirea lumii lîngă dolmene mi-au oferit o direcţie spre ceva tu totul diferit de aceste puncte de reper. Şi aceasta se referă la viaţa mea, iar cel mai important, la existenţa mea. Această stare diferită ar putea deveni viaţa mea în orice moment, dacă o voi aleg şi vor fi absolut gata.

Închipuie-ţi iau nici viaţa nu o văd la fel ca înainte.

- Din ce constă acum viaţa ta?

- În primul rînd, cu siguranţă, eu nu mă limitez doar la viaţa mea. Şi construind toate strategiile mele de existenţă, căi şi paşi, eu am făcut asta pentru multe vieţi înainte. Astfel, eu practic mă simt o fiinţă în lumea existentă în această viaţă a mea, în aceste circumstanţe, oameni sau evenimente. Viaţa mea este unită cu alte vieţi, ale căror imagini mi-au fost arătate de dolmene. Şi această conştiinţă este foarte emoţionantă. Ea incită, framăntă, stîrneşte gînduri şi sentimente, ca de exemplu, pasiunea unui tînăr în perioada atracţiei sexuale. Această forţă permite echilibrarea stării în afara acestui timp, permite conştientizarea amplorii şi a spiritului altor segmente intermediare de timp. Pe mine mă percep acum aşa cum am fost întotdeauna, indiferent de timp. Şi, desigur, această forţă îmi permite să menţin legătura cu ziua de astăzi şi cu provocările ei. Totodată, anumite senzaţii din trecut ne pot ajuta să percepem corect toate cele ce se întîmplă în jur, diferite limite. Inclusiv pînă la faptul că omul poate întîlni un alt om şi simţi un anumit pericol, ce vine de la el, dar în această viaţă. Şi atunci putem depăşi acest pericol pentru a merge mai departe.

-Dar peste ce nu ai putea trece în această viaţă?

-Peste ceea ce-mi face inima să bată mai tare.

-Îţi auzi întotdeauna inima?

-Da, cu excepţia momentelor, cînd sînt copleşit de emoţii, într-un oarecare haos temporal, cînd nu-ţi dai seama. Pentru a ajunge la inima ta, copleşită de emoţii, trebuie doar să spui stop. Opreşte-te şi răspunde la o singură întrebare simplă. Îţi place asta? Dacă da, atunci ai grijă. Dacă nu, atunci păşeşte şi mergi mai departe. Iar dacă nu-ţi place şi crezi că aceasta este o problemă, atunci asta nu e chiar aşa. Pentru că nici chiar moartea nu e o problemă, înţelegi. În general nimic nu e o problemă. Toate celelalte sînt pentru a înţelege asta. Iată cum.

-Închipuie-ţi că despre tine şi relatarea ta vor afla mulţi oameni. Ce rezonanţă au dori să obţini în conştiinţa colectivă de la discuţia noastră?

- Eu aş dori ca oamenii, toţi, într-adevăr să deschidă această feerie, în care următoarea clipă din viaţa lor să răsune prin cea mai frumoasă melodie. Dar îl puteţi umple şi prin îngrijorarea specifică multora. Cu ce o vom umple, aşa şi va fi acest moment. E doar un fapt. Dar am fost învăţaţi că orice moment următor depinde de multe circumstanţe. De cantitatea de bani, de faptul cine şi cît de mult ne iubeşte. Aşa încît, toate aceste circumstanţe vor constitui următorul moment, iar noi putem influenţa asupra acestor circumstanţe: să cîştigăm mai mult, să influenţăm, să fermecăm, să cucerim, să depunem eforturi, să fim buni. Şi cît timp noi gîndim aşa, nu vor exista perspective pentru schimbări reale. Pentru că perspectiva constă în faptul cum ne construim următorul moment, cu ce îl umplem, aşa va fi, dar nu invers. Iar acest nou moment crează premise pentru cele mai bune realizări. Şi pînă cînd în această privinţă nu se va schimba nimic, atîta timp cît vom fi orientaţi spre circumstanţele externe, dar nu la cele interioare, atunci nu are rost să aşteptăm ceva deosebit. Pericolele externe, militare, politice, economice, îi dezorientează pe oameni. Ei nu-şi mai simt unda, acea pe care şi-o doresc în viaţa lor. Problema este că atunci cînd vom începe să căutăm asta, atunci vom putea crea ceva. Să creăm o lume mai bună. Dar astăzi noi în general nu facem acest lucru. Astăzi oamenii nu înţeleg că dacă strigă la copilul lor, atunci o fac anume ei, dar nu politicienii, conducătorii sau teroriştii sau circumstanţele.

-Dar sînt şi cazuri cînd oamenii înţeleg ce faci. Şi cer de la alţii ceea ce nu şi-au putut asigura singuri. De exemplu, dacă ei nu au găsit posibilitate de a-şi stăpîni creierul, emoţile, imaginaţia, nu şi-au construit spiritul, atunci cer fără succes acest lucru de la alţii. Deseori de la copii şi de la cei apropiaţi.

- Da, aceasta ţine de conştiinţa colectivă şi a laturii individuale. Or, pentru a te construi, e nevoie de eforturi colosale şi înţelegere, care nu trebuie să se confrunte cu ceva străin, cu ceva mai extins, decît sarcina trasată din afară, scrisă demult în ştiinţă, artă, internet. Este ceva neexplorat ce necesită multă atenţie şi concentraţie decît tot ce ni se propunea anterior. Şi fiecare moment nou va trebui construit cu propriile forţe, cu responsabilitate deplină. Şi sper că asemenea relatări privind trăirea mai multor vieţi vor ajuta pe cineva să-şi înţeleagă propria viaţă.

Pe curînd, lîngă dolmene!

Anna Kunţ