MOLDOVENII.MD

De cealaltă parte a antichității. Mărturia unui pelerin la poalele dolmenului (FOTO)

Credeți într-adevăr că omul s-a ridicat în rezultatul evoluției lumii animale?

— Desigur, vor răspunde mulți dintre noi. – Oare nu e așa?

— Nu, mi-a spus un pelerin, ce călătorea prin munții Caucaz. A fost o cale în care omul și-a redus lumea într-un cadru atît de îngust, încît viziunile voastre contemporane privind posibilitățile sînt inacceptabil de limitate și seamănă cu niște coloși din piatră înmărmuriți în jurul nostru. Astăzi, doar un ascet desăvîrșit poate deschide puțin această cortină a viziunilor asupra lumii. Sau măcar un călător ca mine, care a evadat temporar de forfotă…

Gîndiți-vă, or nimeni dintre noi nu se gîndește la lumea înconjurătoare, noi lucrăm pentru ea, pentru prosperarea comună, dar ce știm noi despre ea în afară de consum?

- Totul e foarte simplu. Lumea este natura, oamenii, realizările lor, civilizația, progresul științific, tendința spre cunoștințe. Dar ce anume ai deschis despre lume, ceva ce nu știm noi?

Interlocutorul meu, un pribeag necunoscut, m-a privit cu o oarecare îndoială, într-adevăr doresc să aflu mai multe despre lume, și și-a continuat relatarea sa uimitoare.

- Vreau să-ți povestesc despre o lume fermecată. Despre acea lume vie și fină, ce se reflectă în noi personal și care are legătură cu tot ce e colectiv. Despre acea lume care ne ajută să ne vedem dorințele cu maxim curaj. Maxim. Fără a ne limita, nici de timp, nici de amploare, în general de nimic. Iată, de exemplu, puterea și faima. Cunoaștem aceste două puncte de reper. Iar aici e cu totul alt punct de reper. La fel de real, dar alta, înțelegi?

-Dar cum e el, acest punct de reper? În ce constă el?

- El constă din tine.

-E atît de simplu, încît nu are sens. Chiar crezi că acesta este punctul de reper?

- Da, punctul de reper ești tu însuți.

- Dar cum ai înțeles acest lucru și ce legătură au instalațiile mistice din piatră ale Caucazului de Nord – dolmenele?

- M-am văzut prima dată ca un punct de reper lîngă un dolmen. Dolmenul m-a arătat cum eram acum 9 mii de ani. Era cam așa. Eu stăteam lîngă acest dolmen cu 9 mii de ani în urmă. În jur ard făcliile. În vase e apă cu mușchi. Este ceva misterios în toate acestea. E un ritual. Atunci l-am perceput ca o acțiune absolută. Ca și acum, eu nu știu, o prezentare. Îmi amintesc de mama mea, care apoi a plecat în acest dolmen. De sora, care trăiește în această lume și e prezentă în viața mea ca o prietenă. Îmi amintesc de tata. Sînt cu totul alte imagini, ce nu seamănă cu cele de astăzi. Comun cu lumea noastră este doar privirea surorii mele și a prietenei mele din prezent. Ochii sînt la fel.

Imaginile, arătate de dolmen, sînt cu totul diferite de lumea de azi.

- E ca o călătorie în timp?

- De exemplu, tatăl meu semăna cu un viking, cu barbă roșcată și ochi galbeni-transparenți, ca la cîinele Husky siberian. Dar nu aceste detalii ale exteriorului sînt importante. Importante sînt sentimentele născute din aceste imagini. Aceste sentimente au o importanță majoră.

- Ce ne oferă aceste sentimente, oferite de imaginile transmise de dolmene?

- Ele ne permit să înțelegem din ce este format universul și eu însuși.

- Din ce?

- Am deschis structura energetică a lumii, care a fost acum 9 mii de ani. Am fost acela care putea să pătrundă în această structură energetică a universului și în particular, a poporului meu, să urmăresc și să lichidez acolo aplicații virusate, metaforic vorbind. Totul avea loc de parcă eu mă cufundam într-un somn letargic cu ajutorul unor mistere și mă aflam o perioadă în stare de comă. Această stare îmi permitea să urmăresc, să anihilez și chiar să evit o agresiune. De exemplu, noi acum conștientizăm că există o agresiune ideologică din partea statului. Dacă noi înțelegem lupta ideologiilor, politicilor, imaginilor și conceptelor, atunci mai există o organizare și mai profundă a acestei lupte – agresiunea energetică. Este acel nivel din care provin toți analiștii. Apoi aceste direcții sînt transformate în idei și culturi. Acest nivel din care vine dorința. Iar mișcarea apare din dorință.

-Ce înseamnă asta? Că dorințele noastre ni le aruncă cineva, anumiți analiști?

- Oricum nu ar fi, noi nu știm cu siguranță de unde apar dorințele noastre, dar noi le urmăm cu exactitate. De ce am crede că ele sînt ale noastre? Pentru că au apărut în noi? Doar din acest motiv ni se pare că acestea sînt dorințele noastre personale?

- Cum te-ai regăsit?

- M-am regăsit ca un maestru, ce poate interacționa cu acest nivel energetic. Mi-am amintit de predispunerea mea. Și mi-am amintit ce am și în această viață. Mai mult, prin acest puzzle energetic eu am și privit întotdeauna lumea. Și cînd vedeam că oamenii de azi trăiesc cu totul altfel, încercam pur și simplu să mă adaptez la societatea umană cu conștiința mea. Îmi dezvoltam calitățile necesare pentru această adaptare. Dar, în paralel, eu întotdeauna aveam și capacități, care nu sînt legate de adaptare. Și reieșea că cea mai importantă calitate a mea există doar ca o predestinație și dacă eu nu o voi activa conștient, înseamnă că nu o voi dezvolta. Mai mult, am venit anume la acest dolmen, pentru că am văzut că am ajuns la o anumită margine, dincolo de care nu pot trece și nici nu văd vreo posibilitate. Adică, înainte de a devenit pelerin, eu am fost bogat, aveam putere și faimă. Dar toate acestea deja nu-mi ajutau să soluționez sarcinile vitale din calea mea. Și eu am purces în călătorie. Și am ajuns la un dolmen deosebit.

- Ce îl face deosebit?

-Anume el îmi oferă un flux, ce mi-a ajutat să mă înțeleg.

-Cum s-a întîmplat acest lucru?

- Prin atingerea de ceva feroce, nestăvilit, animalic. Nu a fost un vis plăcut sau o revelație. A fost ca o deschidere a unui întreg diapazon de sentimente: de la cele mai luminoase, sfinte și fine pînă la panică, frică și oroare. Iar cînd te atingi de acest spectru de sentimente, atunci se deschide puterea interioară. Adică, latura ta puternică, adevărată. Este ceva destul de normal.

- Povestește detaliat cum ai activat în structura energetică.

- Eu plecam în somnul meu letargic. Iar odată am ajuns în capcana propriei conștiințe, din care nu puteam ieși. Asta nu e moarte, e ceva mai strașnic. E o capcană, în care tu ești ca o baterie infinită. Este mai strașnic decît distrugerea totală a sufletului, înțelegi? Am înțeles că e un sfîrșit strașinic. Dar un om foarte apropiat mie mi-a spus că nu e așa. Și datorită susținerii lui, eu nu m-am oprit. Această susținere se manifesta printr-o stare de fericire absolută. Ca o lumină continuă, ca o privire în care este liniște și fericire. Totul s-a încheiat cu bine. Iar acum eu știu: eu am acea putere, de care am nevoie acum. Acum ea este nucleul personalității mele. Ea adună toate bucățelele din mine într-un tot întreg.

Dorim să devenim mai bun? Așa ca să fim mai aproape de noi, de adevăr, de Dumnezeu? Încercați să plecați cu această stare spre dolmene. Posibil, tot ce a fost descris mai sus este complicat și neclar, mistic. Dar cea mai simplă explicație a celor spuse este calea…

(Va urma)

Anna Kiunț