ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Despre ce a fost și ce este destinat să fie…

Așa s-a întîmplat că toți strămoșii mei sînt slavi. Nu mă mîndresc sau mă rușinez de acest lucru, dar realizând acest fapt, îmi amintesc cuvintele lui Feodor Ivanovici Tiutcev – marele gînditor rus, care a spus odată: "Strămoșii noștri, slavii, printre lucrurile de mare importanță, au avut întotdeauna un respect special pentru discursuri și cuvinte”,

În limbajul modern al psihologiei, a apărut recent cuvîntul binecunoscut în cercurile restrînse:"trigger" - eveniment care provoacă o schimbare bruscă a conștiinței, ca un declanșator care provoacă detonarea unui proiectil într-o armă. Un astfel de declanșator a fost cîndva pentru mine cîteva cuvinte aruncate întîmplător de un poet în inspirația sa creatoare.

Era o seară obișnuită de vară, iar eu împreună cu prietenii ne relaxam într-un club de biliard. Ca de obicei, cu tacul în mâini, într-un costum scump, cristalul suna în fumul gros al tutunului aromat și parfumului francez, în vene fierbea sîngele tînăr. În acea perioadă îndepărtată, eu, ca și toți prietenii mei, mă aflam în propriile procese simple. Ne doream putere și atenția femeilor. Cînd am terminat runda următoare, m-am întors la masa noastră, cufundat în gînduri. O mulțime de chelneri în cămăși albe valsau cu abilitate prin mulțime cu tăvile în mîini. De peste tot se auzea hohot de femei, iar unele țipete depășeau muzica. Potopul de sentimente dureroase mă tîra insistent în adîncul subconștientului meu.

Un cîntăreț gras pe podium, pe care erau instalate multe instrumente muzicale, interpreta piesa lui Nikolski "Muzicianul": "Vino mai repede mai aproape,  dacă încă nu ești prea beat", răsunau cuvintele din cîntec, care mi-au captat complet atenția. "Despre bine și rău, despre ură feroce și sfînta iubire". Următorul vers, care a devenit un trigger, m-a trimis chiar în centrul ființei mele și a răsuna în felul următor: "Ce s-a întîmplat, ce se întîmplă pe Pămîntul tău – totul este în această muzică, tu doar prinde-o…”.

O ființă străveche s-a trezit în mine, iar personalitatea mea actuală pentru prima dată a conștientizat, și-a amintit - că Pământul, planeta - este a mea! E uimitor, mă gîndeam  atunci, că nici părinții mei, nici școala, nici altcineva nicodată nu mi-au spus că această planetă Pămînt este a mea.

În  copilărie, în fiecare sîmbătă dimineața împreună cu părinții  urmăream emisiunea "În lumea animalelor" cu prezentatorul Nikolai Drozdov. La școală am învățat cu atenție geografia, biologia, fizica și alte științe, care studiau această planetă în cele mai mici detaliile. Dar nici una dintre ele nu a menționat vreodată ideea simplă că Pămîntul este al meu! Nenumărate ore de atenție, adesea împotriva dorinței și voinței mele, erau orientate de toți învățătorii și mentorii mei spre el, spre Pămînt și procesele care au loc pe el, dar ei toți au evitat cu atenție această idee simplă și foarte importantă – acest Pămînt este al tău…

Căci acest gînd schimbă radical atitudinea față de sine și față de lume, mă gîndeam eu atunci, stînd în ceața groasă a tutunului și a sărbătorii vanității umane. Atunci am fugit ca ars din local, fără să-mi iau rămas bun de la nimeni și am alergat la dendrariu, care era la o sută de metri de sala de biliard.

Luna plină și parcul absolut gol au devenit atunci o carte vie pentru mine, pe care am citit-o pînă în zori, contemplînd siluetele nopții și sentimentele mele în ea.

Au existat multe alte astfel de momente trigger întîmplătoare în viața mea. Mai tîrziu, am învățat să le detectez și să le lansez după bunul plac într-un loc convenabil pentru mine, exact atît de mult timp cît să nu mă întrerupă din fluxul pragmatic al treburilor zilnice. Acest lucru a devenit un hobby.

S-a dovedit că declanșator poate fi orice: sunete, mirosuri, o adiere de vînt cald, pe scurt, orice obiect sau fenomen al acestei lumi. În timpul liber mergeam la vânătoare, urmărind următorul tigger.

De fapt, aceasta era doar o plimbare, dar într-un anumit cadru, al cărui scop era să urmăresc, să detectez și să prind următorul trigger. Ca orice vînătoare, acest proces este parțial pragmatic, dar pe jumătate intuitiv, spontan. Uneori mă întorceam cu nimic, iar, alteori, cu trofee uimitoare.

În noul meu hobby, lumea era ca o ceapă, unde fiecare strat a conștiinței e separat de toate celelalte. Și totuși, între straturile izolate ale conștiinței, există ascensoare în care declanșatoarele servesc drept ascensoare. După cum s-a dovedit, în acest ocean nesfîrșit al conștientizării, există într-adevăr tot ceea ce s-a întîmplat, ce se întîmplă și chiar ce va întîmpla pe Pămîntul meu.

Unul dintre principalele simboluri ale slavilor este simbol sub forma unei cruci într-un cerc, care simbolizează expresia: "ESTE - TOT CE A FOST ȘI CE ESTE DESTINAT SĂ FIE".

Această frază înseamnă că momentul prezentului este rezultatul a tot ceea ce a fost în trecut și este cauza a tot ceea ce va fi în viitor, este voința noastră.

Iar Voința, ca și Pământul, este a Noastră. Acesta este fundamentul viziunii noastre asupra lumii și valoarea principală a culturii noastre a vieții pe această planetă.

Autor: Valerii Catruc

ABONAȚI-VĂ
Vineri, 19 martie 2021 16:42
Vizualizări: 1576

Citiţi de asemenea

La Detail Garage oferim o gamă completă de servicii de detailing auto, pentru ca mașina dvs. să arate mereu ca nouă și s...
182
Deși toamna este în plină desfășurare, la XOstudio FLOWERS am început deja să ne pregătim pentru magia sărbătorilor de i...
297
Astăzi dorim să vă prezentăm o băutură naturală de casă, care este excelentă pentru organismul dumneavoastră. Dacă beți ...
417
Pentru toți amatorii de muzică bună! Pe 15 noiembrie, la Arena Chișinău, la ora 18:30, va avea loc mult-așteptatul conce...
282