Dezastru vizibil din spatiu. Defrisari masive in Amazon
Padurea tropicala din Amazon se intinde pe 5,5 milioane de kilometri patrati, din care 60% se afla in Brazilia. Este un paradis natural, in care traiesc peste 40.000 de specii de plante, 3.000 de specii de pesti de apa dulce si 370 de specii de reptile.
Din pacate, defrisarile care au loc in Brazilia sunt pe suprafete asa de mari incat se pot observa chiar si din spatiu.
In luna augut, NASA a publicat o fotografie realizata de pe Statia Spatiala Internationala, care surprinde o mare parte a padurii arzand.
Pe langa distrugerea multor specii de aici, defrisarile vor agrava schimbarile climei.
In ultimii 40 de ani, 20% din suprafata padurii amazoniene a fost taiata pentru lemne si pentru a face loc terenurilor agricole. De multe ori, fermierii prefera sa arda padurea, nu sa taie copacii, ca sa faca mai repede loc pentru terenuri de cultivat.
Padurea amazoniana reprezinta doar 5% din suprafata impadurita a planetei, dar retine 10% din dioxidul de carbon. Daca acesti copaci sunt arsi sau taiati, acest dioxid de carbon va fi eliberat in atmosfera.
Defrisarile sunt responsabile de 15% din totalul CO2 emis in atmosfera, adica mai mult decat emit toate masinile din lume, la un loc.
Desi legile din Brazilia permit defrisari controlate, mare parte din acest dezastru este comis in mod ilegal.