Dicţionar explicativ: Permacultura (Partea I)

Adesea termenul de permacultură este folosit în contextul descrierii practicilor agricole. Astăzi, vom da o definiţie generală a conceptului de permacultură şi a metodelor de utilizare acesteia în viaţa.

Deci, Wikipedia spune următoarele:

Permacultura este o existentă stabilă şi echilibrată în mediul înconjurător. Aceasta este un sistem de proiectare pentru crearea habitatelor durabile în jurul omului.

Principiile de permacultură se concentrează asupra proiectării raţionale a sistemelor intensive de dimensiuni mici, eficiente, din punct de vedere al muncii depuse, şi utilizează resursele biologice în loc de combustibili fosili.

Adeptul de permacultură, Patrick Whitefield, a dat o definiţie chiar şi mai succintă:

Permacultura este, în primul rând, un sistem de organizare. Scopul ei este utilizarea capacităţii de organizare a minţii umane întru înlocuirea puterii musculare sau energiei obţinute din combustibilii fosili.

Deci, permacultura, în general este o abordare la crearea aşezărilor umane şi organizaţiile agricole multianuale asemănătoare cu sistemele naturale.

Acest lucru a fost perceput în 1978 de omul de ştiinţă şi silvicultor australian, Bill Molisson: principiile de coexistenţă şi de asigurare reciprocă a comunităţii silvice sunt aplicabile în domeniul agriculturii. De la dânsul şi a început permacultura ca o mişcare.

Mai jos vă oferim materiale din articolul lui Patrick Whitefield "Ce este Permacultura?"

Bazele etice ale permaculturii pot fi reduse la trei puncte principale:

Grija pentru Pământ

Grija pentru Pământ poate fi privită ca "egoismul iluminist", ca o recunoaştere a necesităţii de a proteja Pământul şi toate sistemele sale vii, deoarece de ele depinde dacă vom supravieţui sau nu. Dar la un nivel mai înalt persistă o înţelegere că Pământul este un organism integru viu, şi noi, oamenii, suntem o parte integrantă a lui, la fel ca şi toate plantele şi animalele, şi că ei au nu mai puţine drepturi la supravieţuire şi prosperitate, decât noi.

Omul de permacultură este mult mai prietenos faţă de Pământ, decât omul, creat de agricultura şi industria modernă. Cu toate acestea, permacultura nu îndeamnă să transformăm lumea în ecosistemul de plante comestibile. Acest lucru nu este adevărat. Cu permacultura putem îmbunătăţi productivitatea solului, astfel încât să utilizăm doar o mică parte din el, lăsând partea cea mai mare intactă.

Grija pentru om

Grija pentru om este la fel de importantă ca şi grija pentru Pământ. În trecut, au existat comunităţi umane, care au fost în măsură să se auto-asigure pe deplin doar din munca istovitoare a majorităţii oamenilor.

Nu este vorba de o revenire la astfel de comunităţi. Ci de o înlocuire a muncii istovitoare, a utilizării combustibililor fosili cu o organizaţie rezonabilă.

În general, devine din ce în ce mai clar că este mult mai uşor să găsim o soluţie tehnică pentru rezolvarea unei probleme, decât cea umanitară. Avem o idee foarte bună despre cum putem schimba agricultura şi industria noastră pentru ca acestea să devină durabile. Dar ce să facem cu emoţiile umane cele mai simple, cum ar fi frica şi lăcomia, care împiedică progresul real? Susţinătorii permaculturii conştientizează tot mai mult necesitatea de a avea grijă de om, la fel ca şi de Pământ, dacă dorim să reuşim în crearea unui mediu de habitat durabil. Aici totul este important: de la însuşirea capacităţii de a comunica şi a înţelege conlocuitorul până la proiectarea oraşelor care ar satisface nevoile umane.

Limitarea consumului

Pământul nostru nu este fără limită si, prin urmare, poftele noastre la fel nu pot fi fără margini. Indiferent de modul în care am procesa materia primă şi am cumpăra produsele „ecologice inofensive”, noi niciodată nu vom putea rezolva această situaţie în societate de consum actuală. În prezent, nu există nici o alegere, decât o reducere drastică a consumului resurselor naturale de neînlocuit.

În economia modernă aproape totul se produce din resursele neregenerabile, de exemplu, produsele alimentare. Resursele regenerabile, cum ar fi lemnul, la nivelul actual de consum sunt folosite mult mai repede, decât pot fi restaurate.

Dacă veţi întreba, ce face ca viaţa merită să fie trăită, majoritatea va răspunde că nu sunt bunurile materiale, dar lucrurile intangibile, cum ar fi dragostea şi prietenia, şi ele nu necesită restricţii! Conştientizarea faptului că resursele planetei nu sunt nelimitate, vă poate ajuta să scăpaţi de lupta neîncetată pentru acumularea averii şi să obţineţi mai mult timp şi energie pentru lucruri cu adevărat importante.

Permacultura aplicată

Ideea de permacultură nu este nouă. În multe părţi ale lumii, există oamenii (de exemplu, populaţia din Kerala, sudul Indiei, sau oamenii chagga în Tanzania), care cresc grădini similare după structură cu pădurile naturale. Copaci, viţa de vie, arbuşti, ierburi şi legume cresc împreună, unele culturi deasupra celorlalte, ca şi în pădure. Această structură, numită în permacultură stratificare, permite grădinilor să fie mult mai productive decât livezile şi grădinile cultivate a parte, deoarece mai multe culturi sunt cultivate simultan în acelaşi loc. Aceste grădini oferă oamenilor toate alimentele necesare, majoritatea medicamentelor şi fibrelor vegetale, precum şi o posibilitate de a vinde ceva, şi totul puteţi obţine pe un teren de pământ relativ mic.

Oraşele productive

În oraş sunt puţine oportunităţi pentru a creşte alimente, dar anume acest lucru trebuie să facem dacă dorim ca o parte de viaţă urbană să continue, atunci când energia ieftină de azi va deveni foarte scumpă. O cantitate mare de energie se cheltuie doar pentru a transporta produse în oraş, aşa că trebuie să creştem cât mai multe alimente acolo, unde trăim.

Posibilităţile parcurilor sunt evidente. Într-o perioadă oricare copacii pur decorativi pot fi înlocuite cu pomii fructiferi şi nuci, care vor aduce un beneficiu dublu: şi produse alimentare, şi zona de recreare. Fermele urbane şi terenurile rezervate pentru grădini arată, de asemenea, că oraşul poate produce de sine stătător alimente consumate. Restul de peisaj urban nu arată la fel de promiţător, până când noi nu-l vom examina în trei dimensiuni: putem creşte pomii fructiferi de-a lungul pereţilor, lăsa plantele căţărătoare comestibile deasupra pereţilor şi utiliza activ acoperişurile plate şi balcoane. Astfel se realizează în oraş principiul silvic de stratificare.

Pereţii din partea sudică sunt un loc ideal pentru a creşte pomii fructiferi, în special, piersicii, care sunt dificili pentru cultivare. Există copacii pitici care, în absenţa solului, pot creşte în containere. Cireşe Morello pot fi cultivate de-a lungul pereţilor de nord împreună cu tufe de coacăză şi căpşuni alpine, care vor da o recoltă bună în locuri umbroase. În umbră cresc şi napii, precum şi multe alte plante anuale şi perene. Locurile umbroase pot fi rărite, colorând pereţii în alb şi instalând oglinzi pentru a reflecta lumina soarelui.

În multe zone urbane producerea alimentelor este limitată din cauza poluării aerului. Deşi permacultura susţine că putem face multe şi singuri, individual sau în grupuri mici, această problemă, probabil, poate fi rezolvate cu succes doar la nivelul politic.