Dicţionar explicativ: Permacultura (Partea II)

Case de locuit

Casa în sine este un sistem energetic important şi din punct de vedere al permaculturii, este în interesul nostru s-o transformăm într-un producător de energie şi nu ,într-un consumator.

Cel mai bun mod de a realiza acest lucru este anexarea pe partea sudică a casei, a unei sere şi dacă nu este posibil, va fi potrivită partea cea mai solară sau chiar, acoperişul. În timpul iernii, aerul cald din seră poate fi transmis în casă, iar vara fluxul de aer cald, care se ridică în sus, poate fi utilizat pentru evacuarea aerului rece din partea de nord a casei. În plus, sera transformă o parte din căldura de prisos, în produse alimentare.

Pentru a îmbunătăţi eficienţa energetică a clădirilor, pot fi utilizate plantele. De exemplu, iedera, care creşte pe partea de nord a casei, ajută la reducerea costurilor de încălzire în timpul iernii, în plus, dacă zidăria este solidă, planta, mai degrabă păstrează pereţii, decât îi distruge. O astfel de utilizare a clădirilor este cunoscută sub numele de biotectură, este un alt mod de a utiliza resursele biologice în loc de cele neregenerabile.

Folosind materialele tradiţionale, trebuie să cunoaştem bine provinienţa lor şi să alegem acele materiale , care sunt utile atît Pământului cît şi oamenilor. Acest lucru înseamnă că trebuie să evităm materialele aşa cum ar fi aluminiu, din cauza valorii energetice înalte, izolarea cu fibră de sticlă, care poate cauza cancerul în rândul muncitorilor expuşi pericolului , precum şi vopselele care conţin dioxid de titan, o substanţă inofensivă, dar producerea ei este foarte toxică. Toate aceste lucruri au o alternativă. De exemplu, există o mulţime de materiale izolante naturale, cum ar fi lâna sau pluta, care pentru tărie, pot fi tratate cu un strat de borax inofensiv.

În oraşe ,ca şi în alte locuri există o mare problemă în alimentaţia cu apă şi canalizare. Dar, aceasta poate fi parţial anihilată, dacă vom folosi mai bine resursele disponibile. În prezent, jgheaburile sunt umplute cu un amestec de apă pluvială, apă "gri" din chiuvete, căzi de baie şi apă "neagră" din toalete.

Pe cînd ,apa de ploaie poate fi folosită pentru consum şi de multe ori este mai curată decât cea din robinet, iar apa "gri" din chiuvete şi căzi de baie poate fi utilizată în toalete şi pentru udarea plantelor. Divizând aceste trei tipuri de apă şi folosind fiecare tip cu cel mai mare beneficiu, putem reduce consumul apei în oraşe aproape de două ori, realizând doar nişte lucrări minore de distribuţie a apei. În zonele rurale, apa de ploaie poate satisface toate nevoile de uz casnic, aşa se procedează în majoritatea fermelor australiene cu o climă mult mai uscată, decât în Marea Britanie.

Apele de scurgere pot fi purificate, prin trecerea lor printr-un sistem de plantări de stuf bine conceput. Stuful şi alte plante acvatice au capacitatea de a absorbi compuşii organici, bacteriile patogene şi chiar anumiţi contaminanţi chimici, cum ar fi metalele. Sistemele de baraje din stuf sunt utilizate pentru a controla atât deşeurile menajere, cât şi cele industriale. Ele ocupă mai puţin spaţiu, decât sistemele convenţionale şi pot fi montate vertical, cu ajutorul unor recipiente de plastic, puse unul peste altul.

Dacă la ideile privind alimentarea, încălzirea şi distribuirea apei vom adăuga producerea energiei, conservarea ei, precum şi reciclarea materiei prime, atunci vom obţine un set aproape complet de condiţii ,pentru a asigura o viaţă normală. Acest lucru, probabil, necesită eforturi mult mai mari, decât poate face o persoană sau o familie, iar poziţia autorităţilor locale şi a organizaţiilor municipale poate varia de la indiferenţă până la ostilitate. Prin urmare, oamenii ar trebui să se unească în teritorii şi să formeze organizaţii pentru a reuşi. Acest lucru se practică în diferite ţări ale Europei şi în întreaga lume.

Agricultură

Permacultura este activ dezvoltată în America de Nord şi Europa de Vest. Principalul motiv la apariţia ei a fost preocuparea populaţiei de folosirea iraţională a surselor de energie non-regenerabile. În ţările dezvoltate, pentru o calorie de alimente produse sunt cheltuite zece calorii de energie. Aplicarea metodelor de agricultură ecologică reduce semnificativ costurile de energie, deoarece îngrăşămintele chimice şi pesticidele necesită mari cheltuieli de energie. Dar, fermele organice tradiţionale utilizează în continuare în mod extensiv utilajele şi transportul, astfel încât energia se consumă mult mai mult decât se produce.

Situaţia este diferită într-o gospodărie ţărănească simplă, în care la fiecare 10 calorii revine una consumată. În acest caz, energia consumată este aproape în întregime întruchipată în lucrările agricole şi creşterea animalelor.

Se pare că este necesar să alegem, între consumul cantităţilor mari de energie şi munca grea. Cu toate acestea, permacultura oferă a treia soluţie a acestei probleme şi anume, crearea unui sistem închis de auto-funcţionare de producere a mărfurilor agricole. Ideile şi abilităţile, care sunt utilizate aici, nu sunt unice. Unele dintre ele sunt metode tradiţionale agricole, în timp ce altele necesită folosirea ştiinţei şi tehnologiei moderne. Acest sistem este cu adevărat unic, deoarece se bazează pe ecosisteme de tip pădure, păşune şi mlaştină. De exemplu, în pădure numai cu utilizarea energiei solare şi a precipitaţiilor creşte un număr mare de plante şi vieţuiesc multe animale. Pentru funcţionarea acestui sistem nu sunt necesare îngrăşămintele şi munca fizică. Dacă vom recrea un sistem similar din plante comestibile şi animale de companie, atunci putem utiliza mai eficient energia şi munca umană. Comunităţile forestiere au o înaltă productivitate şi o auto-suficienţă, anume datorită diversităţii lor. Acest lucru se explică nu numai prin numărul de specii,ci şi relaţiile reciproce utile.

Conform permaculturii, ecosistemele din plantele comestibile pot semăna sau nu, cu pădurea. Dar în cadrul lor întotdeauna există un sistem de relaţii reciproce ,când ceea ce produce o plantă, îi serveşte alteia. Acest lucru este realizat datorită unei organizări bine gândite. Legăturile utile între plante pot fi stabilite, dacă ele sunt sădite corect una faţă de cealaltă. De aceea, permacultura este în primul rând, un sistem de organizare. Scopul ei fiind utilizarea capacităţii de organizare a gîndirii umane, pentru a înlocui puterea musculară sau energia fabricată din combustibilii fosili.Permacultura încearcă să creeze un ecosistem natural şi respinge, de asemenea, utilizarea îngrăşămintelor chimice şi organismelor modificate genetic, îndeplinind principiile de bază ale agriculturii ecologice. Prin urmare, majoritatea fermierilor, implicaţi în permacultură sunt certificaţi în agricultură organică.

Materialele folosite: