MOLDOVENII.MD

Din primăvară în primăvară – o scurtă analiză a istoriei covid…

"Și din nou primăvara, din nou primăvara! La ușa sufletului meu bate. Și din nou, ca în copilărie, viața este plină. Lumea din jurul meu radiază...", cuvintele unei melodii a bunului meu prieten din Belarus m-au creat în această dimineață o dispoziție lirică și mi-au făcut să reflectez curios.

Astăzi m-am trezit după o întreagă cascadă de vise minunate, în care sufletul meu a zburat deasupra unei  epoci întregi, descoperind esența proceselor care au loc. Cu o ceașcă de cafea aromată, eu ca de obicei mă plimb prin pădure, reflectînd asupra trecutului și viitorului. Păsările ciripesc, copacii sînt în plină floare, corpul, plin de energie, rătăcește prin pădure, iar în sufletul răsună gîndurile viselor de dimineață.

Exact acum un an, chiar în acest moment, eu la fel mă plimbam prin pădure, dar eram distrus. Cînd ieșeam în parc, îmi era frică să mă întîlnesc cu patrulele de poliție, care stresau locuitorii Chișinăului cu tot felul de interdicții. Mă ascundeam în zonele greu accesibile ale parcului, încercînd să înțeleg ce se întîmplă. Lumea părea că se prăbușește. Mass-media ataca mințile confuze ale orășenilor cu un flux continuu de tot felul de temeri. O mulțime de lucruri ciudate și ambigue s-au întîmplat în această poveste și din această cauză era greu de înțeles ceva. Pe de o parte - dezinformarea clară care venea de pretutindeni, pe de altă parte -  mulțimea de dovezi despre amenințarea reală. Corpul meu nu s-a simțit niciodată atît de rău înainte, mi s-a părut că am îmbătrînit brusc, iar sufletul meu s-a distrus sau foarte aproape de aceasta. Acum este cu totul altceva - lumea din jurul meu strălucește din nou! Și nimic nu s-a schimbat în această istorie. Lockdown după lockdown -interdicțiile nu numai că nu au fost anulate, ci și au fost înăsprite. Dar, din anumite motive, acum nu-mi pasă deloc de aceasta.

Da, noi ne obișnuim cu toate, chiar și cu cele mai diferite lucruri și, ca și cum nu s-ar fi întîmplat nimic, continuăm să trăim cu entuziasm, ca în copilărie, întîlnind primăvara. Psihologii spun că toate schimbările și stresurile trec în patru etape: prima are legătură cu frica, cea de-a doua cu indignarea, cea de-a treia - cu acceptarea situației așa cum este și numai într-a patra etapă apare înțelegerea esenței a ceea ce se întîmplă, iar împreună cu ea apare și pacea și liniștea.

La fel a fost și la începutul anilor nouăzeci, atunci cînd lumea care se baza pe ideea: "pămîntul-țăranilor, fabricile-muncitorilor și toată puterea-sovieticilor", a dispărut irevocabil în trecut. Atunci eu, fiind adolescent de doisprezece ani, am fost trimis pe vară în sat la bunica, împreună cu toată proprietatea scumpă a familiei noastre. Camera în care locuiam era umplută cu tot felul de aparate moderne, perdelele erau închise și nu exista contact cu lumea exterioară. Familia mea a luat din apartamentul din capitală videocasetofonul, de care aproape nimeni nu avea la acea vreme, centru muzical și multe alte minuni ale industriei japoneze, pentru că în Transnistria începea războiul, iar mulți oameni înspăimîntați și indignați făceau ravagii în capitală. Jafurile, furturile și chiar crimele erau obișnuite la acea vreme. Atunci tatăl meu a cumpărat o casă cu o fermă într-un sat liniștit ucrainean, lîngă granița cu Moldova. Acolo cultivam propriile produse, deoarece în magazine nu mai aveai ce cumpăra. Serile, stînd singur în camera din casa bunicii mele, plină de aparate moderne, mi-a plăcut să ascult muzică populară și, de asemenea, am devenit interesat de șanson. Vili Tokarev și alți disidenți ai show-business-ului, prin creativitatea lor, au distrus valorile socialismului în mintea mea, chemîndu-mă în lumea ademenitoare de lumini strălucitoare de pe Broadway. Asta a fost demult - dar se pare că abia ieri. Acum a venit timpul să ne luăm rămas bun și de la lumea "pieței libere", luminilor strălucitoare de la Hollywood și de la visul de a respira pentru totdeauna aerul liber al visului american sub umbra duhorii orașului. Această epocă, ca și cea anterioară, împreună cu iluziile sale, se îndreaptă spre rafturile prăfuite ale istoriei. Dar ce ne așteaptă în viitor, în lumea care ne este promisă de zeii tehnologiei, de paradisul digital, rămîne să aflăm. Cînd va trece în cele din urmă indignarea, va veni acceptarea, iar  apoi conștientizarea.

Autor: Valerii Catruc