ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Doar 74% dintre terenurile planetei nu sînt bune pentru creșterea nucilor – experți

Piața mondială a nucilor se dezvoltă destul de furtunos, chiar în pofida aptul că doar 4-7% dintre pămînturile planetei sînt favorabile pentru creșterea acestor arbori. În Ucraina sînt 80% din aceste terenuri.

Despre aceasta au declarat pentru corespondentul GolosUA, analiștii companiei Pro-Consulting.

„Nucul întră în rod peste 7-10 ani de la plantare, copacul matur trăiește circa 500 de ani. Totodată, pentru a obține 1 tonă de nuci sînt necesare mai puține muncă, timp și resurse decît pentru obținerea a unei tone de struguri sau grîu. Cu alte cuvinte, direcția cultivării nucilor ar putea deveni o afacere capabilă să funcționeze multe decenii.

Totodată, precum au menționat analiștii, Ucraina a demonstrat o recesiune a pieței nucilor pe rod. Cantitatea nucilor continuă să crească. Astfel, în 2015 au fost colectate 85,4 chintale de nuci de pe 1 ha de plantații.

Printre principalele țări furnizoare de nuci experții au menționat China, SUA, țările UE, Ucraina, Chile, Turcia și India.

Reprezentanții companiei au mai relatat că pentru funcționarea unei afaceri profitabile este necesară plantarea unei suprafețe de 500 ha. Pentru organizarea procesului trebuie creat un complex industrial, cu o întreprindere de procesare.

„Investițiile capitale totale vor constitui circa $5 milioane. Selectînd terenul pentru plantarea unei livezi de nuci trebuie ținut cont de regiune și condițiile climaterice. Dacă vorbim despre sol, atunci pentru creșterea nucilor sînt potrivite toate regiunile Ucrainei. Nucul este rezistent la înghețuri puternice și păstrează umezeala. Totuși, cele mai favorabile regiuni sînt: Zakarpatie, Bukovel, Transnistria. Culegerea roadei începe în al 5-lea an de la plantare și constituie 60%, în al 6-lea an – 70%, în 7-10 an – 100%. Perioada de implementare a proiectului – 11 ani”, au menționat reprezentanții companiei.

Citiţi de asemenea

Dacă v-ați confruntat vreodată în timpul curățeniei cu găsitea unor cuiburi de viespi agățate undeva într-un loc ascun...
127
Germanii postează astfel de videoclipuri."Cum arată de fapt cel mai călduros aprilie din ultimele 100.000 de ani, pe car...
93
În secolul al XXI-lea, când cancerul înregistrează o creștere rapidă, necesitatea unor tratamente alternative devine t...
144
Capterev, 1901„Sinceritatea este naturală, perfect accesibilă omului, foarte simplă și chiar, luată în sine, absolut nec...
125