Dreptul la natură: cine are dreptul să cunoască, să folosească și să protejeze?

Ce este justiția epistemologică?
Epistemologia este filozofia cunoașterii. Ea răspunde la întrebarea: cum cunoaștem lumea și pe ce forme de cunoaștere ne bazăm? Justiția epistemologică înseamnă recunoașterea diversității formelor de cunoaștere și respingerea discriminării în favoarea unei singure paradigme „oficiale”.

Cu alte cuvinte, aceasta presupune tratarea cu același respect a cunoștințelor popoarelor indigene, comunităților rurale și culturilor imateriale, la fel ca pe cele din știința academică. Acest lucru este deosebit de important în ecologie, unde tocmai cunoștințele tradiționale se dovedesc adesea cele mai adaptabile, practice și ecologice.

Natura ca obiect... sau ca rudă?
În diferite culturi, natura este percepută diferit. Pentru unii, este o resursă și un obiect de gestionare. Pentru alții, este o rudă cu care trebuie să te consulți. Aceste perspective diferite generează forme distincte de cunoaștere.

Când sunt create legi, proiecte sau studii științifice, aceste diferențe sunt luate în considerare? Sau cunoașterea este din nou centralizată, iar vocile localnicilor rămân marginalizate?
Justiția epistemologică presupune implicarea în luarea deciziilor nu doar a oamenilor de știință, ci și a purtătorilor de cunoștințe locale, empirice și spirituale.

Dreptul de a cunoaște, dreptul de a folosi, dreptul de a transmite
Egalitatea ecologică se bazează pe accesul la natură. Dar accesul nu înseamnă doar posibilitatea fizică de a merge într-o pădure sau la un râu. Înseamnă și dreptul de a:

• cunoaște structura naturii într-o anumită zonă,
• folosi resursele într-un mod sustenabil, conform metodelor tradiționale,
• transmite aceste cunoștințe mai departe, fără teama că vor fi discreditate sau „privatizate”.

În multe țări, cunoștințele locale sunt utilizate în scopuri științifice sau comerciale – de exemplu, de companiile farmaceutice – fără permisiune și fără compensarea comunităților. Acesta este un abuz nu doar economic, ci și epistemologic.

Ecologia nu este doar știință, ci și etică
Recunoașterea diverselor forme de cunoaștere este o problemă etică. Înseamnă acceptarea faptului că nicio cultură nu deține monopolul asupra adevărului. Este respectul față de cei care trăiesc în simbioză cu natura nu doar teoretic, ci zilnic, de generații întregi.

Integrarea acestor cunoștințe în politicile ecologice le face nu doar mai echitabile, ci și mai eficiente. Cine altcineva știe mai bine când un râu începe să „moară”, dacă nu cei care trăiesc pe malurile sale?

Ce poate face Republica Moldova?
În Moldova, încă se păstrează o bogăție de cunoștințe locale – de la practici agricole sustenabile la ritualuri legate de vreme și ciclurile anului. Însă, acestea sunt rar percepute ca o sursă valoroasă de informații. În cel mai bun caz, sunt considerate folclor.

Este timpul să le recunoaștem importanța:

• să includem comunitățile locale în planificarea ecologică,
• să documentăm și să transmitem cunoștințele generațiilor mai în vârstă,
• să creăm baze de date deschise în care să coexiste observațiile științifice și cele empirice.

Concluzie: ecologia este întotdeauna un dialog
Natura vorbește în multe limbi. Pentru a o înțelege, trebuie să fim pregătiți să ascultăm nu doar prin microscop și satelit, ci și prin cântece, povești, experiență și memorie.

Dreptul la natură nu este doar dreptul de a respira aer curat, ci și dreptul de a fi ascultat atunci când vorbești despre cum să-l păstrăm.

Autor: Valeriu Catruc