Educația la sat
Un alt motiv de îngrijorare pentru noi rezidenți din mediul rural este, cum învață la voi copiii? Ceea ce presupune lipsa piscinelor, patinoarelor, centrelor educaționale pentru copii și a școlilor de muzică.
În sat supraviețuiește doar ceea ce este necesar, are loc și se utilizează. Principalul local de educație este școala rurală. Sălile de clasă sunt pe jumătate goale, nu toate băncile sunt ocupate. Toți elevii pot fi văzuți ca în palmă. Prin urmare, atitudinea profesorilor față elevi aflați sub tutela lor este mai sinceră decât în oraș. Fiecare elev este observat, pe fiecare vor întreba ce nu este clar, vor explica cu amănunte, vor mesteca și vor pune în cioc. Copiii percep profesorii ca pe un fel de neam de-a șaptea. Un pic mai aproape și un pic mai călduros decât cum a fost în școala mea urbană. Și pentru părinți această situație are avantaje și neajunsuri. Pe de o parte, copilul obține un alt tutore și lumea devine mai sigură. Pe de altă parte, el însușește la școală un "ge" tipic ucrainean al profesorului de educație fizică și ideile filosofice despre viață ale profesorului de matematică. Acest lucru se întâmplă și în oraș, numai în sat totul este mai evident.
Școala rurală actuală este bine dotată, dar ineficient. De exemplu, Internetul nu funcționează – software-ul este denaturat. Acesta a fost scris pentru toată țara și implementat conform proiectului în toate școlile. Acum bug-urii se elimină, poate peste doi ani vor ajunge în satul nostru. În fiecare clasă sunt instalate ecrane uriașe, iar în bibliotecă ultima sută de cărți de pe timpuri sovietice se desfac chiar în mâini din cauza uzurii. Iar cărți noi nu se prevăd.
Cu toate acestea, procesul educațional are loc. Școala dispune de profesori calificați cu aptitudini profesionale bune și cadre pedagogice aproape că nu se schimbă. Profesorii se trag din perioada sovietică. De foarte multe ori în biografia profesorilor din mediul rural este o astfel de pagină: ei au învățat bine la instituția pedagogică și după absolvire au fost repartizați în Tadjikistanul însorit, apoi Uniunea Sovietică s-a prăbușit și toții rușii au fost presați, ei au trebuit să se întoarcă acasă, pierzând pe drum legături și mijloace financiare. Nu toată lumea a fost capabilă să se stabilească în orașe, cineva a plecat să trăiască în sat. Îmi plac aceste cadre didactice. Ei au metodele de predare solide și un discurs bine îngrijit. Si ceea ce este cel mai interesant, toți absolvenții cu certificate și rezultatele bune la examene s-au grăbit să cucerească orașul, și toți au intrat unde au vrut.
Da, aici nu există școli sportive, dar funcționează secții sportive pentru amatori și este o echipă de fotbal. În plus, toți copiii merg la școală în fiecare zi pe jos, unele școli sunt situate la 4-5 km distanță, așa că copiii nu sunt lipsiți de activitate fizică.
Ciclismul - toamnă, schiuri - în timpul iernii.
Pentru cei care locuiesc departe sau consideră călătorii la școală neimportante, există o educație opțională în familie. Există familii în care copiii învață la domiciliu de la clasa întâi până la absolvire, există familii în care după școala primară, copiii însetați de întruniri se duc la școală în mod voluntar, se rup acolo chiar și fiind răciți, lecțiile fac singuri și în general se stăruie. Motivarea este un lucru important și are un efect vizibil asupra rezultatelor de studii.
Și cel mai plăcut lucru, în școala noastră părinții nu strâng bani. Desigur, ei vin să participe la spectacole și festivități, ajută la cosit iarba în curtea școlii și uneori repară ceva în sala de clasă. Înțeleg că educația la sat este mult mai economică.
84