MOLDOVENII.MD

Educaţie ecologică: salvaţi frumuseţea terestră pentru copiii noştri!

Educaţie ecologică: salvaţi frumuseţea terestră pentru copiii noştri!

Fiica noastră de trei ani, nu a putut înţelege de ce unii unchi şi unele mătuşi nu pricep că nu se poate să arunci gunoi pe Pământ. "Pământul plânge şi le strigă: nu aruncaţi gunoi asupra mine - de ce ei nu înţeleg", - spunea copilul nostru, trecând pe lângă depozitul de deşeuri. Iar eu nu ştiam, ce să răspund. Fiica noastră de şase ani deja înţelege că noi nu cumpărăm băuturi carbogazoase, chips-uri, bomboane, nu numai pentru că sunt dăunătoare pentru organismul nostru, dar şi pentru că ambalajul acestora poluează pământul nostru, indiferent unde îl aruncăm: în jgheabul de gunoi sau într-un rezervor exterior - în cele din urmă acesta totuna va fi aruncat pe Pământ şi îl va contamina. Deoarece mai departe de Pământ nu poţi arunca.

Anterior, fiicele noastre conştiente, ieşind pe teren de joacă, înainte de a se distra, începeau să colecteze gunoi de pe el. Dar şi-au dat repede seama că acest lucru este inutil. Două fetiţe, desigur, pot aduna gunoiul de pe terenul de joacă într-o singură zi, dar nu şi atunci când în fiecare zi pe fiecare bancă stau câte trei unchi adulţi cu bere, chips-uri şi ţigări. Inima mea durea atunci când fiicele mele cu voie bună - pentru că curăţiau pământul – adunau mucuri de ţigări, colectate de sub o bancă, în timp ce pe altă şedeau mamele tinere cu un cărucior într-o mână şi o ţigară în cealaltă. Vroiam să plâng atunci când copiii, încă o dată întrebau: "Mamă, de ce ei nu înţeleg că aşa nu se poate!" M-am gândit, m-am tot gândit şi, în sfârşit mi-a venit o idee: "Să încercăm să le explicăm împreună!" - am propus eu. "Şi cum?" - ochii copiilor erau surprinşi. "Noi vom desena un poster frumos, vom scrie cuvinte bune, poate măcar unii vor înţelege!" 

La acel moment am trăit la bunicii în Crimeea, şi fiicele noastre în fiecare zi, părăsind plaja, luau un pachet cu gunoiul adunat pentru a veni dimineaţă pe plaja curată şi a se bucura. Însă nu se ştie de ce dimineaţa se găsea şi mai mult gunoi, oricât ar părea de ciudat, însă aceleaşi unchi şi mătuşe alegeau pentru "odihnă" locuri curate.

Am luat o rolă de tapete vechi şi am trecut la lucru. Munca prietenoasă a durat o săptămână. "Ei vor înţelege cu adevărat, mamă?" – întrebau cu desperare copiii.  "Chiar dacă va înţelege unul singur - aceasta înseamnă că munca noastră nu a fost zădanică. Iar unul va înţelege, la sigur - conform teoriei de probabilitate"- răspundeam eu. Copiii m-au crezut, şi cu un entuziasm mai mare au trecut la afaceri! La efectuarea posterului a luat parte toată lumea - şi tata, şi mama, şi copiii, şi chiar o fată vecină. Posterul s-a primit frumos şi bun. În centru au fost pictaţi copiii minunaţi şi fericiţi, deţinând în mânuţile Pîmântul nostru frumus de culoare verde-albastru, şi asupra lor inscripţia: "Fiecare dintre noi este răspunzător pentru ce fel de pământ el va lăsa copiilor". În jurul inscripţiei fiica cea mică pictase flori. Mai departe am scris: "Noi toţi vrem să ne bronzăm pe plaja curată şi să înotăm în mare curată!" Sub această inscripţie fiica mea cea mare a pictat două desene: unul cu mare curată şi plajă curată, altul cu plajă murdară şi mare murdară.  Pe primul desen soarele, norii, peştii, delfinii şi înseşi marea zâmbeau. Pe al doilea – toţi sunt trişti şi plâng. Sub imagine întrebarea: "Ce fel de ţărm laşi tu?" Şi iată tot afişul.

Micii autori au lăsat autografele lor - palmele cu semnăturile în interior. Pe o palmă mica a fost scris: "Ea are 2 ani. Ea visează să trăiască pe o planetă verde frumoasă!". Pe o palmă mai mare: "Ea are 5 ani. Hobby-ul său - grija de Univers".  Ne-a plăcut atât de mult creaţia noastră comună! Şi ne-am decis să o facem mai trainică, pentru a prelungi viaţa ei - pentru că atunci o va putea vedea mai multă lume. Noi am lipit posterul pe o bază solidă, l-am uns cu clei PVA, l-am uscat şi deasupra l-am acoperit cu un strat dublu de lac. Acum, nici vântul, nici ploaia nu-l vor putea înspăimânta. Tata a ajutat să facă găuri pentru montare, a dus posterul nostru spre mare şi noi toţi împreună l-am fixat lângă intrare pe plajă. În aceaşi zi, copiii noştri cu mândrie povesteau tuturor trecătorilor că ei sunt autorii afişului. Şi la întrebarea: "Cine lucrează tăticul tău"? - fiica cea mare până în prezent răspunde: "Salvator al Universului!"

Cu toate acestea, afişul a fost atârnat nu pentru mult timp, o săptămână. A fost rupt. L-au rupt. Nici vântul şi nici ploaia, ci oamenii. Cei care aşa şi nu au înţeles. În primul rând, l-au rupt, apoi l-au sfrărâmat, apoi pe resturi au încleat publicitate. Cu zâmbet pe faţă opream lacrimile copiilor: noi le predăm o atitudine pozitivă faţă de viaţă. Le-am explicat că posterul nostru a făcut o faptă bună, iar noi am făcut-o pe a noastră. Un singur om, la sigur, a înţeles că trebuie să protejăm Planeta noastră. "Sunt sigur că nu numai unul”, - a spus ferm tata.

Încă o perioadă lungă de timp, copiii, trecând cu tristeţe alături de fragmentele posterului, se apropiau de el şi spuneau: "Ce păcat!  A fost aşa de frumos"! "Vom desena altul. Mai frumos. Şi când îl vor rupe, vom desena altul. Şi vom continua în aşa mod până când toţi oamenii de pe Pământ nu ne vor înţelege. Iar ei vor înţelege neapărat, pentru că sunt buni şi iubesc pământul, doar că au uitat despe asta”,- am încurajat eu pe copiii şi pe mine însămi.

Şi în curând posterul a fost desenat. Şi nici măcar unul, şi chiar nu de către noi. Ci de alţi adulţi şi copii. "Păstraţi miracolul minunilor: păduri, lacuri, bolta albastră!" - a fost inscripţionat frumos pe o tablă de metal. Un alt afiş a fost desenat cu mâna unui copil şi aplicat pe lîngă al nostru rupt. Pe acesta a fost pictată o corabie, navigând pe mare, şi scris nu chiar drept: "Nu faceţi gunoi!" Al treilea poster a fost desenat de un copil direct pe resturile afişului nostru – pe dânsul un cal galopa pe pajişte verde!

Gunoiul pe plajă s-a micşorat. Nu încă toţi au înţeles.  Dar totuşi, în opinia mea, acestor oameni, care fac gunoi, limba copiilor este mai înţeleasă. Şi, mulţumesc lui Dumnezeu că inimile lor încă mai ţin minte despre atitudinea sensibilă şi grijulie faţă de copii. 

Iar copii noştri au o misiune grea de îndeplinit – prin comportament, modul de viaţă să reamintescă acestor oameni cu memoria scurtă despre atitudinea sensibilă şi grijulie faţă de Pământ - doar este Casa noastră comună Vie.

Şi este datoria noastră sacră, dragi părinţi, să păstrăm această casă curată şi frumoasă pentru generaţiile viitoare.

La ziua de azi s-a creat astfel de situaţie, că copiii noştri încă mult timp vor strânge gunoiul, lăsat de păriţii lor ce au pierdut memoria. Monstrul cu nume deşeuri solide - în fiecare zi este în creştere, transformând planeta noastră albastră în gunoişte.  Trebuie ceva să facem cu asta!!!  Noi împreună cu copiii noştri am făcut primul pas pe această cale importantă spre un Univers curat şi frumos.

“Salvatorii înainte!" Împreună vom curăţa Pământul nostru mai repede şi-l vom transforma într-o grădină înfloritoare de paradis!

Problema gunoiului şi a depozitelor de deşeuri solide este mult mai globală decât  lipsa de apă curată pe Planetă.

Sursa