Eficiența energetică la Salonul Auto din Detroit-2013 (NAIAS)
Deocamdată uşile Auto Show-ului 2013 (NAIAS) sunt deschise doar pentru presă, toţi doritorii vor putea să se uite la produsele noi din industria auto mondială pe 19-27 ianuarie.
În afară de giganţii auto din America de Nord (Ford, Chrysler şi General Motors), la centrul COBO Conference şi-au adus mașinile lor Mercedes-Benz, Volkswagen, Toyota, Nissan, Honda și Hyundai. În mod tradițional, vom relata despre cele mai eficiente energetic.
Lexus IS300h
Hibrizii de mult timp sunt piatra de temelie a Grupului Toyota şi japonezii, pur și simplu nu au putut să nu aducă ceva nou la Detroit. Debutul celei de a treia generație Lexus IS este marcat de apariția unor modificări hibride prezentate în această familie pentru prima dată. Sistemul de propulsie la Lexus IS300h constă dintr-un motor pe benzină de 2,5 litri, 4 cilindri (ciclul Atkinson), 178 CP, motorul electric de 105 kW (300 nm) şi un variator fără trepte. Potrivit dezvoltatorilor, consumul la Lexus IS300h într-un ciclu mixt este de 4,3 l/100 km. Noul Lexus IS va fi disponibil în vânzare deja, în timpul verii, însă hibridul va fi oficial disponibil doar în Japonia și în Europa.
Cadillac ELR
Un alt hibrid de lux, de data aceasta de la General Motors. Arhitectura ELR se bazează pe conceptul Cadillac Converj, prezentat tot aici, cu trei ani mai înainte. Partea tehnică este preluată de la hibridul plug în serie - Chevrolet Volt - cu unele modificări: a fost mărită capacitatea bateriei (16 kWh) și a apărut un sistem de răcire nou pentru bateriile litiu-ion. În ciuda îmbunătățirilor, kilometrajul la Cadillac ELR a rămas aproape de 480 km, din care 60 sunt în modul electric. Producerea modelului Cadillac ELR va începe la sfârşitul anului, pe piaţă el va ajunge deja, la începutul anului 2014.
Nissan Leaf 2013
O versiune actualizată a celei mai bine vândute maşini electrice s-a pierdut printre hibrizii eleganţi de la Salonul Auto din America de Nord. Însă japonezii au cu ce se lăuda. Nissan Leaf 2013 este mai uşor cu 80 kg, coeficientul aerodinamic din faţă a scăzut de la 0.29 până la 0.28, a fost îmbunătățit sistemul de frânare regenerativă, a fost instalat un nou sistem de încălzire mai eficient, revizuită complet proiectarea dispozitivului de acţionare electrică. Dar cel mai important lucru, prețul versiunii de bază Leaf S a scăzut cu 6.000 de dolari şi în prezent este de 28 800! Este adevărat că aceste preţuri sunt relevante doar pentru SUA, unde noul model va fi asamblat.
Infiniti Q50
Într-o cursă de vehicule hibride de lux intră și Nissan. Modelul Infiniti Q50 va înlocui modelul G37. Platforma modernizată a predecesorului a stat la baza produsului nou. Comparativ cu seria G, Q50 este mai lung, mai lat și mai jos. Coeficientul aerodinamic din faţă s-a îmbunătățit și constituie acum doar 0,26 (de exemplu, la Chevy Volt - 0,28). Hibridul modificat va folosi un motor pe benzină V6 de 3,5 litri, un motor electric de 50 kW și o baterie cu litiu compactă de 1,3 kWh. Capacitatea totală a sistemului va constitui 354 CP. Despre consumul combustibilului deocamdată nu se spune nimic, dar dacă se va lua în seamă că acelaşi motor este folosit în modelul Infiniti M35h, atunci el va fi undeva la 8 l/100 km. În vânzare, produsul nou ar trebui să apară peste șase luni.
Honda Urban SUV Concept
Chiar și la Detroit Auto Show 2013 (NAIAS), Honda nu a dezvăluit toate secretele noului vehicul Urban SUV Concept. Ştim doar ca crossover-ul foloseşte platforma lui hatchback Jazz. De asemenea, circulă zvonuri că modelele de producție în serie vor fi echipate cu motoare Erth Dream Technologies. Noua generație de motoare a devenit cu 4,5% mai uşoară și 3,5% mai eficientă decât predecesorii ei. Vom menţiona, de asemenea, sistemul Variable Cylindert Management, care la viteze de croazieră dezactivează în mod automat o parte de cilindri pentru a economisi combustibilul.
Mercedes-Benz CLA
Mercedes-Benz promite că aerodinamica la noul model CLA va fi mai bună decât la mai multe maşini sport. Pentru cupeul cu patru uși va fi selectabil motorul pe benzină (122 - 211 CP) sau pe motorină (136 și 170 CP), cutia de viteză manuală cu 6 trepte sau boxa robotizată cu un ambreiaj dublu 7G-DCT, un mono-dispozitiv de acţionare sau dispozitivul de acţionare complet 4MATIC. Absolut pentru toți cumpărătorii noului Mercedes-Benz CLA sunt disponibile sisteme de evitare a coliziunilor Collision Prevention Assist (pregătește lucrările Brake assist în baza datelor primite de la radar) și de control al gradului de oboseală la șofer Attention Assist. Cât priveşte consumul de combustibil, modelul cu un motor turbo de 122 CP, cutia de viteze cu 6 trepte și pachetul BlueEFFICIENCY va cheltui nu mai mult de 5 litri de benzină la 100 km. Prețul acestei versiuni va fi de 29000 euro.
Mercedes-Benz A-Class BlueEFFICIENCY
Noul model A-Class este nu numai cel mai compact și mai puțin costisitor din întreaga serie, dar, de asemenea, cel mai economic din istoria brandului. Versiunea A180 CDI BlueEfficiency cu o transmisie manuală consumă doar 3,6 l/100 km! Nici un fel de dispozitiv de acţionare electrică şi baterii scumpe, înalta eficiență este asigurată de motorul diesel de 1,5 litri șio capacitate de 108 CP. Veţi putea cumpăra A180 CDI BlueEFFICIENCY deja, în primăvară.
Tesla Model X
Crossover-ul electric Modelul X de la compania californiană Tesla Motors face pașii finali în întâmpinarea cumpărătorilor. În faţa noastră este o maşină complet gata pentru producție. Spre deosebire de Model S, la crossover lipseşte setul a celei mai puţin încăpătoare baterii de 40 kWh și prin urmare, prețul lui va începe nu cu 50 000, ci cu 75 000 de dolari. Livrările sunt aşteptate în anul viitor.
Sursa: ekopower.ru