MOLDOVENII.MD

Farmacia naturii

Ca într-un ritual arhaic, la întâlnirea dintre vară şi toamnă, în laboratorul naturii apar adevărate miracole tămăduitoare. Păducelul, măceşele, cătina şi ardeii iuţi sunt doar câteva dintre plantele medicinale pe care farmacia verde ni le oferă pentru a trece cu bine peste încercările ploilor şi vânturilor reci ce vor urma.

Păducelul, leacul inimii bolnave

Prima plantă pe care o alegem din ierbarul parfumat al toamnei este păducelul, numit şi gherghin sau mărăcine alb. Este un arbust valorificat pe deplin în medicina naturistă, fiind cunoscut drept un aliat de nădejde în lupta pentru sănătatea inimii.

Dacă frunzele şi florile se culeg pe timp de vară, vremea fructelor de păducel este acum, la început de toamnă. An de an, în septembrie, farmacistul porneşte pe cărările ce străbat munţii Vrancei, culegând de la marginea pădurilor numai roadele care s-au copt în aerul curat al înălţimilor. "Secretul este să recoltezi păducel din tufele care cresc la altitudini mai mari, de peste 800 de metri, deoarece aerul de munte întăreşte principiile active ale plantei. De asemenea, este important să punem fructele abia culese în lădiţe de lemn sau coşuleţe. O greşeală frecventă este folosirea sacilor sau a pungilor, în interiorul cărora, datorită lipsei de aer şi a presării, boabele se încălzesc, se lovesc şi se depreciază. Fructele sunt bogate în tanin, glucoză, fructoză, substanţe minerale, vitaminele B1 şi C. Acţiunea cumulată a tuturor principiilor active prezente în frunzele, florile şi roadele păducelului transformă acest arbust ţepos într-un leac cu proprietăţi magice”. De parcă vorbele nu ar fi suficient de convingătoare, maestrul spiţer ne conduce spre masa unde, pe o coală mare de hârtie albă, a întins o broderie din fructele ovale, colorate în roşu aprins.

Procesul de uscare a boabelor de păducel este un pic mai dificil şi presupune mai multă răbdare. Fructele se întind în strat subţire, fără să se atingă unele de altele, în încăperi foarte bine aerisite, cu temperatura cuprinsă între 25 şi 30 de grade Celsius. După o perioadă care variază între una şi trei săptămâni, pulpa se deshidratează şi devine sfărâmicioasă. Dacă nu sunt respectate întocmai condiţiile de recoltare şi uscare, fructele se înnegresc şi îşi pierd calităţile vindecătoare.

Acţiune terapeutică

Folosit de vindecătorii de la sate ca întăritor pentru "inima obosită”, păducelul este cunoscut drept "arborele vieţii” sau "planta inimii”. Principiile sale active reglează contracţiile cordului şi întăresc ţesutul muscular cardiac.Din acest motiv este inclus în tratamentul afecţiunile cardiace care apar pe fond nervos, precum şi în aritmii sau insuficienţe ale cordului. Acţionează ca vasodilatator coronarian, activează circulaţia sângelui în vasele sanguine ale inimii, fiind indicat persoanelor care suferă de hipertensiune arterială sau ateroscleroză. De asemenea, este folosit ca adjuvant în refacerea organismului, după infarctul miocardic.

Efectele benefice ale păducelului se fac simţite şi la nivel cerebral, unde asigură o bună irigare a creierului, calmează atacurile de panică şi îndepărtează insomniile.

Preparate din păducel

Ceaiul - se obţine simplu, turnând peste 2 linguriţe de fructe uscate o cană de apă clocotită. Se lasă la infuzat 10-15 minute şi se bea cu înghiţituri mici. Sunt recomandate 2-3 căni pe zi. Pentru că fructele de păducel sunt acre-amărui, gustul neplăcut al infuziei poate fi ameliorat prin adăugarea unei linguriţe de miere de albine. Este indicat şi copiilor care au dificultăţi de concentrare şi persoanelor de vârsta a treia care obosesc uşor. Răreşte apariţia bufeurilor de căldură cauzate de menopauză.

Decoctul de păducel valorifică mai eficient calităţile plantei. Farmacistul Ion Bobaru recomandă o reţetă uşor de preparat în casă: "Adăugaţi 2 linguri de fructe măcinate la o cană de 250 ml apă şi fierbeţi amestecul la foc mic, timp de 15 minute. După fierbere, lăsaţi preparatul în repaus jumătate de oră, apoi filtraţi lichidul folosind o bucată de tifon curat sau o sită deasă. Decoctul se îndulceşte după gust şi se bea uşor călduţ”.

Tinctura. Pentru a obţine elixirul care întăreşte inima, farmacistul brăilean foloseşte o reţetă veche de aproape două secole. Formula presupune următoarele ingrediente: 20 g de fructe, uscate şi măcinate mărunt, şi 100 ml alcool alimentar de 70 de grade. Într-un borcan de sticlă se pune pulberea de păducel, peste care se toarnă alcoolul. Recipientul se închide ermetic şi preparatul se lasă la macerat 10 zile, timp în care este bine să fie agitat de trei ori pe zi. După această perioadă, se filtrează şi se pune la decantat în frigider, încă 6 zile. În final, se separă partea lichidă, care se depozitează în sticluţe de culoare închisă. Se consumă 15 picături diluate într-o jumătate de pahar cu apă, cu 30 de minute înainte de masă. Este recomandată o cură de 3 săptămâni, cu o săptămână pauză.

Cătina, fabrica de vitamine

Dar fructele de păducel nu sunt singurele leacuri ce pot fi culese la început de toamnă. Presărate la tot pasul, tufişurile de cătină au început să-şi împodobească ramurile argintii cu ovalele lucioase al fructelor.

"Septembrie este luna în care putem începe să culegem cătina!”, spune Ion Bobaru, aşezând în faţa noastră un coşuleţ de răchită în care boabele portocalii strălucesc asemenea unor pietre preţioase. "Întreaga forţă tămăduitoare a cătinei se concentrează în fructele acestea cu gust plăcut, acrişor. Pe bună dreptate, cătina este comparată cu o fabrică naturală de vitamine, neegalată încă de nici un produs farmaceutic obţinut pe cale industrială. Are una dintre cele mai mari concentraţii de vitamina C, de zece ori mai multă decât lămâile. Pe lângă aceasta, pulpa conţine complexul B, vitaminele A, E şi K, beta caroten (mai mult decât conţine morcovul), zaharuri, acizi graşi şi acizi organici şi alte substanţe active, mai puţin cunoscute. Aş putea vorbi zile de-a rândul despre virtuţile cătinei, însă pentru a beneficia de ele, se impune respectarea unor principii de bază în ceea ce priveşte recoltarea şi uscarea fructelor. Am întâlnit multe persoane care nu tratau corect plantele medicinale şi erau dezamăgite de rezultatele tratamentelor naturiste. De fiecare dată obişnuiesc să le explic că natura nu greşeşte, doar noi trebuie să fim atenţi cu leacurile pe care ni le oferă”, spune farmacistul, cu îngăduinţa unui dascăl răbdător.

Recoltare şi uscare

Fructele de cătină se desprind foarte greu de pe crenguţele apărate de ghimpi ascuţiţi. Pentru a nu ne răni sau zgâria, trebuie să folosim o foarfecă şi să tăiem doar capătul ramurilor încărcate de fructe. Acest procedeu de culegere ajută arbustul să se regenereze. Boabele de cătină abia culese se pun în coşuleţe protejate de hârtie albă. Dacă vrem să păstrăm cătina proaspătă, o putem depozita în congelator. Pentru uscare, fructele se întind pe o tavă, în cuptorul aragazului, care trebuie lăsat cu uşa deschisă şi reglat la temperaturi de 55-60 grade Celsius. Numai în aceste condiţii este inactivată ascorbinaza - enzimă care descompune vitamina C. În caz contrar, jumătate din conţinutul de vitamina C din cătină se pierde. După uscare, fructele se macină fin şi pulberea se păstrează în recipiente de sticlă. Principiile active sunt anulate dacă depozităm praful de cătină în pungi de hârtie, pentru că acestea pot absorbi uleiurile din compoziţia plantei.

Acţiune terapeutică

În „biblioteca cu plante”

Adevărat miracol al farmaciei verzi, cătina întăreşte sistemul imunitar, măreşte rezistenţa organismului la infecţii, contribuie semnificativ la regenerarea celulelor şi stimulează absorbţia fierului. Este indicat consumul de cătină pentru ameliorarea stărilor anemice sau de astenie fizică şi psihică. Dacă sunt folosite în completarea tratamentului medicamentos al bolilor fiziologice, preparatele din cătină cresc eficacitatea medicamentelor de sinteză şi le diminuează efectele negative. Vitaminele A şi E din compoziţia capsulelor de cătină au un rol major în regenerarea ţesuturilor pielii, iar vitamina K grăbeşte coagularea sângelui şi cicatrizarea rănilor. Apără organismul de efectul nociv al radiaţiilor, fiind un ajutor de nădejde pentru bolnavii de cancer care fac chimioterapie. Protejează şi stimulează regenerarea ţesuturilor hepatice, are acţiune antibacteriană şi antiinflamatoare.

Pentru uz intern

Fructe întregi: putem beneficia în mod direct de acţiunea binefăcătoare a cătinei, consumând fructe proaspete sau congelate, doza minimă fiind de 30 g, de trei ori pe zi.

Suc: din cătina abia culeasă, se poate prepara, prin zdrobirea boabelor, un suc foarte gustos, al cărui efect tonifiant se face simţit dacă bem cu regularitate un pahar, de trei ori pe zi.

Pulberea este eficientă dacă se consumă câte o linguriţă, de trei ori pe zi, cu jumătate de oră înainte de masă. Efectul este sporit dacă ţinem praful sub limbă, aproximativ 10 minute, înainte de a-l înghiţi.

Infuzia de cătină se prepară din 40 g pulbere la un litru de apă. După ce a fiert jumătate de oră, se lasă la decantat încă 15 minute. Se strecoară şi se poate bea călduţă, o cană, înainte de fiecare masă.

Pentru uz extern

Mai ales în tratarea afecţiunilor dermatologice, poate fi folosit un unguent preparat în casă.

Alifia de cătină: se combină praful de fructe uscate cu untură de porc în părţi egale (spre exemplu la 100 g cătină uscată se adaugă 100 g untură de porc, la 200 g cătină uscată se adaugă 200 g untură şi aşa mai departe). Se amestecă până se obţine un preparat omogen, care trebuie păstrat la frigider, în recipiente mici, preferabil din sticlă. Poate fi folosit pentru calmarea arsurilor şi cicatrizarea rănilor, deoarece conţine toate substanţele necesare refacerii pielii. Pentru cei care au reacţii alergice la untura de porc sau pentru persoanele bolnave de psoriazis, aceasta poate fi înlocuită cu grăsime de pasăre sau cu unt.

Ardeii iuţi, condimentele sănătăţii

Dimineaţa este pe sfârşite şi razele tot mai puternice ale soarelui vestesc apropierea amiezii. Parcă înştiinţat de un ceasornic nevăzut, domnul Bobaru ne anunţă că a sosit momentul să mergem în grădina farmaciei, unde ne aşteaptă alte miracole tămăduitoare. Dincolo de poarta care ne este deja familiară, culorile, formele şi miresmele ierbarului viu s-au schimbat ca prin farmec. Doar geometria aleilor ne convinge că ne aflăm tot în laboratorul verde al maestrului spiţer.

Se opreşte în faţa unei tufe rotunde, ce poartă printre frunzele verzi fructe în formă de semilună, colorate în roşu intens, semn ca sunt gata de a fi culese. Ardeii iuţi se numără printre primele plante pe care farmacistul le recoltează la începutul lunii septembrie. "Deşi nu sunt originari din România, ardeii iuţi s-au acomodat foarte bine la clima ospitalieră a ţării noastre. Se spune că puterea lor terapeutică a fost descoperită de unul dintre medicii care l-au însoţit pe Cristofor Columb în expediţiile pe continentul american. Acesta a observat ca vracii triburilor amerindiene foloseau pulberea de ardei iute în vindecarea bolilor, motiv pentru care fructele acestui arbust erau de o mare valoare. Ajuns în Europa, ardeiul cu gust iute s-a răspândit foarte repede prin intermediul neguţătorilor de mirodenii. Pe meleagurile noastre, medicina populară a adoptat cu uşurinţă condimentul medicament şi, vreme de patru secole, tămăduitorii de la sate au perfecţionat numeroase reţete care pun în valoare principiile lui active”.

Ardeiul iute se numără printre puţinele plante medicinale care conţin capsaicină şi capsicină, alcaloizi naturali care îi conferă valoroase calităţi farmaceutice, dar şi gustul piperat-arzător.

Acţiune terapeutică

Efectele benefice ale ardeiului iute se fac simţite la nivelul întregului organism deoarece substanţele sale active îmbunătăţesc circulaţia sângelui, îl curăţă de toxine şi favorizează asimilarea compuşilor nutritivi. Pe plan intern, stimulează buna funcţionare a sistemului digestiv, fiind folosit la tratarea indigestiei, precum şi împotriva colicilor şi constipaţiei. Aplicate extern, preparatele din ardei iute combat durerile provocate de afecţiunile reumatoide, îndepărtează durerile lombare, durerile musculare şi calmează iritaţiile pielii.

Pentru uz intern

Cea mai la îndemână metodă de a folosi calităţile farmaceutice ale ardeilor iuţi este consumarea lor proaspeţi, în timpul meselor, cu precizarea că sunt suficienţi doi ardei mici la o masă, exagerările fiind periculoase pentru mucoasa gastrică.

Tinctura de ardei iute este un preparat care altădată nu lipsea din "farmacia” nici unei case sau gospodării ţărăneşti. Pentru obţinerea acestui elixir vindecător, Ion Bobaru recomandă o reţetă veche, dar eficientă, descoperită într-un manuscris vechi de peste două secole. "Ardeii se usucă la temperaturi de cel mult 35 de grade şi se mărunţesc până devin o pulbere groşcioară. Într-un recipient de sticlă se pun 10 g de pulbere peste care se toarnă 100 ml alcool alimentar de 70 de grade. Recipientul se păstrează închis ermetic timp de 10 zile, agitându-se de 3-4 ori pe zi. În final, se filtrează şi se toarnă în sticluţe mici, închise la culoare. Pentru stimularea secreţiilor gastrice şi îmbunătăţirea digestiei este recomandată o doză de 10-20 de picături, dizolvate în jumătate de pahar cu apă, înainte de fiecare masă”, ne sfătuieşte farmacistul.

În medicina populară, tinctura de ardei iute este un cunoscut remediu împotriva alcoolismului. Dacă persoana afectată de acest viciu doreşte să renunţe, este recomandat să se toarne o doză mai mare, aproximativ 40 de picături, într-un litru din băutura alcoolică pe care obişnuieşte să o consume. Substanţele din ardeiul iute vor da băuturii un gust uşor neplăcut, dar vor reduce dorinţa de a mai consuma alcool, provocând chiar şi aversiune faţă de acesta.

Pentru uz extern

Recoltarea ardeilor iuţi

Prişniţele sau compresele cu ardei iute: recomandate în tratamentul durerilor reumatice. "Se toarnă tinctură peste o bucată de pânză şi se ţine pe zona afectată aproximativ 30 de minute. Aplicate de două ori pe zi, compresele pun sângele în mişcare, au efect antireumatic şi analgezic”, explică meticulos farmacistul. Tinctura de ardei iute este unul dintre ingredientele de bază pe care le foloseşte în prepararea "Spirtului de oase”, un remediu uitat, dar deosebit de eficient, aflat la loc de cinste pe rafturile farmaciei sale.

"Deşi reprezintă un medicament gustos, ardeii iuţi au şi o sumă de contraindicaţii. Trebuie cu desăvârşire excluşi din dieta persoanelor care suferă de fisuri anale, hemoroizi sau au colonul uşor iritabil. Sunt de evitat şi în cazurile de gastrită sau de ulcer, pentru că eficienţa lor în aceste afecţiuni rămâne un subiect controversat”, avertizează Ion Bobaru.

Sursa: formula-as.ro